Vacanța noastră în Kos- articol utilitar pentru a avea un sejur fain

Au trecut vreo două săptămâni de când ne-am întors din Kos- cea mai sudică insulă a Greciei. N-am publicat imediat impresiile de vacanță pentru că am lăsat să se sedimenteze ideile și, între timp, am pregătit și un video lămuritor.

Îl găsiți în link-ul de mai jos. Reflectă starea noastră, momentele de acolo și mai ales bucuria copilului.

Și acum vin cu detalii pentru adulți.

Am ales Kos relativ din întâmplare. Ne doream o vacanță la soare și condiții bune. O vacanță cu copilul, în care ea să aibă multe distracții.

COSTURI

Așa că am ales Kipriotis Resort, un complex all inclusive de 4,5 stele. 7 nopți, 8 zile. Charter din București, direct pe insulă. Cu ghid care s-a asigurat că ne urcăm în autocarul potrivit, care urma să ne ducă în complex.

Toată povestea asta ne-a costat 1900 de euro, prin Cocktail Holidays. Nu sunt bani puțini, dar mai ieftin nu cred că găsiți, la condițiile cerute de noi. 3 persoane, all inclusive, charter, 7 nopți.

TRANSPORT

Drumul a fost lejer, fără nici cea mai mică problemă. Am primit și un upgrade la Bussiness, deși zburam cu charterul. E un serviciu nou pe care îl încearcă cei de la Tarom împreună cu anumite agenții de voiaj. Nouă ne-a plăcut, evident.

Am vrut o destinație relativ apropiată de România, cu un zbor sub 2 ore, în care copilul să nu apuce să obosească. Așa că Grecia a fost prima pe listă. Din cauza tensiunilor politice din ultima vreme, Turcia nu ne mai este printre preferate.

CAZARE

Ajunși în Kos, complexul mi s-a părut senzație din prima clipă. Vedeți imagini pe îndelete în video. Din punct de vedere al distracțiilor oferite copiilor, jos pălăria! M-a alergat fiică-mea șapte zile încontinuu între piscine și tobogane. Sunt vreo 3-4 zone geniale de atracție pentru copii. O mare bilă albă din acest punct de vedere.

Dacă pentru piscine dau un mare 10, la cazare, m-aș opri la 8. Nu arată rău deloc, doar că… speram la ceva mai mult lux. Camera, decentă ca mărime, ar fi avut nevoie de mai multă atenție la detalii… mai ales baia, pe care eu aș fi renovat-o. În fine, acest detaliu nu ne-a stricat distracția, mai ales că înțeleg că e o caracteristică a tuturor resorturilor grecești.

DISTRACȚII ÎN COMPLEX

Revin la distracția asigurată în pachetul all-inclusive. Din nou, fiică-mea a fost cea câștigată. Complexul are o plajă privată frumoasă și întreținută, doar că o vedeam destul de rar. Piscinele au câștigat aproape tot timpul.

Mai ales că erau angajați și niște animatori foarte simpatici, care îi distrau pe copii. Și ghici ce? Liderul echipei de animatori era… român. Mihai, îl cheamă, și e al naibii de talentat.

Animatorii ăștia ne distrau copiii și seara. N-am lipsit nici măcar o dată de la Mini- Disco sau Talent Show. Într-un amfiteatru, aveam spectacol. Seară de seară. Sophi s-a distrat maxim și chiar a făcut o pasiune pentru acest Mihai. 🙂

Ce am mai remarcat în acest complex: câteva zone de distracție și pentru adulți: mese de ping pong, terenuri de tenis, laser zone și chiar clubbing. La ăsta n-am ajuns niciodată pentru că se întâmpla muult după ce adormea fiică-mea.

Am râs mult împreună cu Sophia la Fishy- Fishy, un loc cu acvarii cu pești ce-ți fac pedichiura. 3 euro- 10 minute de pedichiură pentru copil și 8 euro pentru adulți. N-am sesizat că aș avea tălpi mai frumoase după această experiență, dar, cum spuneam, am râs mult. Gâdilă peștișorii ăia într-un mare hal.

MÂNCAREA

Tot de nota 10 și aici. N-am ce comenta. Nu e chiar all-inclusive-ul turcesc, unde se aștern mese pantagruelice, dar e bine de tot. Complexul are 3 restaurante- italian, grecesc, internațional, la care puteai lua micul dejun, prânzul și cina, și încă 3 mini-restaurante, în care puteai lua gustări gen snack-uri și fast-food între mese. Una peste alta, ne-am delectat din toate pe săturate și fără neajunsuri. La fel și cu băutura. Aveai aproape tot timpul acces la apă, sucuri, bere sau vin și chiar cocktailuri, realizate cu băuturi autohtone.

CE MAI POȚI FACE PE INSULĂ

După 4 zile de bălăceală, am decis că trebuie să vizităm și insula. Doar nu ajungeam până acolo, să stăm doar în resort.

Am închiriat o mașină. Foarte ușor, doar cu permisul auto, fără garanții și bani blocați. Destul de ieftin- 40 de euro pe zi. Ne-am plimbat prin toată insula și ne-am rătăcit voluntar prin tot felul de sătulețe.

Merită să treceți prin Kefalos și să urcați la cea mai mare cotă de pe insulă. Priveliștile sunt superbe. Vedeți în video, exact.

Apoi trebuie să coborâți până la plajă. Am găsit câteva zone superbe, decent amenajate și curate. Mi-a plăcut că puteai să te plimbi printre ruine antice și, de acolo, să faci imediat o baie.

Musai trebuie să ajungeți și în Zia. E un orășel, pe munte, plin de taverne. Deci mâncare tradițională grecească, senzațional de gustoasă și petreceri cu lăutari autohtoni și cu farfurii sparte.

Nu în ultimul rând, trebuie să vizitați orașul port- Kos, cel care dă și numele insulei. O localitate foarte frumoasă, tipic mediteraneană, cu străduțe superbe.

SENZAȚII TARI

În altă zi, am încercat și o extravaganță. Am închiriat un buggy, cu care am colindat vreo câteva ore bune insula. Pe dealurile acelea aride, plimbarea a fost senzațională, mai ales că mașinuța se comporta foarte bine și off-road. 80- 100 de euro costa închirierea ei pe zi, dar… cum toate lucrurile se negociază în Grecia, am reușit să o închiriez pe cea mai mare cu doar 40 de euro pentru vreo 5 ore. Mai mult decât suficient ca să ne săturăm de aventură.

Concluzii

DA, Kos e o insulă ce merită vizitată. Cu mici excepții, ne-a plăcut mult și resortul în care am fost. N-am cheltuit aproape deloc bani în plus, deci cam ce ni s-a promis, asta am primit. Una peste alta, a fost o vacanță perfectă pentru o vacanță în familie. Mi-aș fi dorit să ajung și la discoteca pentru adulți, dar… poate peste 20 de ani. 🙂

Dacă vi s-a părut util articolul, dați-i share, vă rog, să afle și alții.