Până să apară Sophia eram un tip foarte sobru. Ce să-i faci, jurnalist, prezentator, uneori aveam invitați politicieni… Mă purtam la sacou, om serios. Pe bune, chiar eram un tip serios!
Apoi am descoperit machiajul! Mda. Auzi, dom’le, 36 de ani și a descoperit machiajul!!! Dar chiar așa e.
De fapt, l-am descoperit în urmă cu vreo doi ani, când Sophia a început să înțeleagă faptul că fața lui tac-su poate fi o coală de desen foarte bună.
Și de atunci dă-i și luptă, nenicule! Scoate carioaca, bagă desen pe fața lui tati, șterge cu șervețele, ia-o de la capăt.
Credeți-mă că fața mea a suportat deja vreo două sute de tablouri semnate de Sophia. Nu prea am avut ce să fac… adică nu mi s-a părut un gest pe care ar fi trebuit să-l interzic. Iar copilul se distrează foarte, foarte tare!
Și s-o vezi cum se chinuiește, cum încearcă să refacă tot felul de desene pe care le vede pe la tv sau la petrecerile pentru copii!
Pentru că de aici a început totul. Mergem la petreceri pentru copii, unde foarte mulți animatori creează desene pe fețele copiilor. Iar odată ce a experimentat partea asta, copilul din dotare nu înțelege de ce nu ar putea avea, ocazional, astfel de desene și acasă.
Cum țin la fața ei mai mult ca la a mea, mi-am pus-o la dispoziția artistului. Deci Sophia machiază pe fața mea și nu pe a ei! În plus, am grijă ca produsele folosite să fie de bună calitate și ușor de curățat. Am fost noi la niște petreceri, de a trebuit să o curăț pe Sophia cu buretele cu sârmă! În fine, e altă poveste.
Mai e ceva: ca orice fetiță de șase ani are acces la tv și la youtube. Cu limite, cu program, dar are acces. Și acolo vede tot felul de puștoaice care, deja, se machiază. Și apucă-te, Dane, după aia, să-i explici că pentru ea e prematură această atracție. Dincolo de faptul că o las pe mine să mă machieze, i-am cumpărat niște cărți cu machiaje!!! Da, am făcut-o și pe asta. Măcar machiază fețele de prințese din cărți și nu pe ea.
Apoi, e partea cu oja. Altă poveste, la fel de presantă și provocatoare de tensiuni în relația cu puștoaica. Sunt sigur că tații de fete mă înțeleg perfect. Nu ne e ușor să ne vedem copilele machiate, rujate, cu ojă pe unghii. Asta înseamnă că ele s-au făcut mari, că vor să devină femei, iar noi nu putem accepta asta. Ne e aproape imposibil.
În fine, revin la faza cu unghiile. Și aici am apelat la niște trucuri. Repet: nu cred că a interzice ceva este soluția potrivită. Copilul va acumula frustrări și, când va fi singur, va face exact ce i-am interzis.
Așa că… treci Dane pe post de cobai și la vopsit unghii. Da, mi le-a dat cu ojă și pe astea de câteva ori. Iar ea are voie cu unghiile vopsite o dată pe lună. Cam așa, foarte rar și doar în zi de week-end.
Oja este una pe bază de apă, ne-am documentat, ce naiba!, se curăță foarte repede doar cu apă caldă. Așa că, seara, la duș, scăpăm foarte repede de unghiile colorate.
Cam așa înfruntăm noi tentațiile de cochetărie ale vârstei Sophiei. Și, da: dacă trebuie să fiu Marlyn Manson ca să fiu taticool-ul fiică-mii, o fac și pe asta!