Unde să-ți duci copilul: Muzică și teatru pentru copilul tău

personaje-occ

În fiecare week-end avem problema asta: Unde să o ducem pe Soph, să învețe lucruri noi și să se distreze? Nu o aveți și voi? Nu vă puneți întrebarea?

Cum plimbările, pe o vreme capricioasă, nu sunt cea mai bună soluție, cum mall-urile și locurile de joacă acoperite le știe pe de rost și cum statul în fața televizorului nu mi s-a părut niciodată ok, am început să caut chestii faine.

Sunt două destinații pe care vi le recomand și chiar oferă timp de calitate copiilor voștri.

 Opera Comică pentru Copii

E un loc minunat, în care noi mergem cât de des putem. În această stagiune, sunt 45 de spectacole diferite, cu peste 250 de reprezentații programate în cele trei săli ale instituției din Calea Giulești nr. 16. Programul complet este disponibil pe site-ul operacomica.ro, iar biletele la reprezentațiile din acest an au fost puse în vânzare în rețeaua bilete.ro.

Publicul are, de asemenea, posibilitatea de achiziționare a abonamentelor, care garantează accesul la un număr consistent de reprezentații, însoțit de cadouri pentru cei mici.

În plus, la fiecare bilet cumpărat la un eveniment programat în Salonul Mozart, veți primi unul gratis. Stagiunea include concerte lecție, povești simfonice și călătorii muzicale prin orașele Europei.

O altă noutate o constituie campania “Bilet în așteptare”, destinată copiilor din mediile defavorizate. Oricine dorește să împărtășească bucuria vizionării unui spectacol la Opera Comică pentru Copii este invitat să achiziționeze bilete “în așteptare”. La fiecare asemenea bilet, Opera Comică pentru Copii oferă încă unul și astfel dăruiți împreună copiilor instituționalizați sau cu probleme de sănătate ocazia de a vedea spectacole pe parcursul întregii stagiuni.

Opera Comică pentru Copii a dezvoltat și o aplicație mobilă, adresată atât părinților, cât și copiilor. Aplicația OCC, disponibilă gratuit în magazinul Google Play, conține informații utile despre stagiune și jocuri inspirate din repertoriul OCC.

Din program:

Pe 15 octombrie, „Fetița cu chibrituri”- un balet excepțional.

Pe 22 octombrie, avem „Petrică și lupul”- concert lecție și „Hapciu în Re major”- operetă.

Despre alte evenimente ale OCC aflați și singuri, de pe site-ul instituției.

mini art show

Teatrul MiniArtShow

Trupa de teatru pentru copii creată de actrița Ioana Ginghină – MiniArtShow – anunță debutul stagiunii de toamnă ce cuprinde o serie de piese noi, multe surprize, dar și un proiect caritabil al cărui scop este să aducă copiii din medii defavorizate la teatru.

Astfel, în octombrie și noiembrie, cei mici sunt așteptați la spectacole de teatru puse în scenă într-o manieră originală și creativă de o echipă de actori, păpușari, regizori, coregrafi şi psihologi profesioniști tocmai pentru a stimula imaginația și creativitatea celor mici.

Noutățile acestui sezon cuprind trei spectacole: „Dănilă Prepeleac”, „Cântec pentru Tisha” și „Spre Vrăjitorul din Oz”.

„În noua stagiune ne propunem atât să păstrăm stilul de teatru care ne-a consacrat, axat pe educarea emoțională și creativă a copiilor, cât și să reușim să aducem copii din medii vulnerabile la teatru, iar pentru asta am pornit o campanie de donații”, a declarat Ioana Ginghină, fondatoarea MiniArtShow.

Donațiile se pot face pe galantom.ro: http://miniartshow.galantom.ro/ioanaghinghina1

Biletele la spectacolele din noua stagiune se pot cumpăra de la casa de bilete Cinema Pro sau din rețeaua Eventim: http://www.eventim.ro/ro/artist/miniartshow-1519/profile.html

Programul spectacolelor MiniArtShow by Ioana Ginghina

Octombrie

Sâmbătă 15 octombrie, ora 10:00 – „Spre Vrăjitorul din Oz”

Duminică 16 octombrie, ora 10:00 – „Dănilă Prepeleac”

Sâmbătă 22 octombrie, ora 10:00 – „Spre Vrăjitorul din Oz”

Duminică 23 octombrie, ora 10:00 – „Cântec pentru Tisha”

Duminica 30 octombrie, ora 11:00 – „Dănilă Prepeleac”(Surprize de Halloween)

Așa că luna asta v-am făcut program! Asta e! Zâmbiți vă rog că sunteți părinți!