Articolul ăsta îmi exprimă niște temeri teribile. Mi-e groază, sincer, de momentul numit adolescența fiică-mii. Sunt sigur că așa gândiți și voi, mai ales tații de fete. Ne e teamă că nu ne vom mai înțelege cu ele, că vor nimeri în anturaje dubioase, că vor încerca tot felul de substanțe interzise, că își vor rata viața.
Am temerea asta de ceva vreme. Mă mai ia, mă mai lasă, mai uit, dar azi mi s-a reactivat. Azi, din întâmplare, am dat peste un joc, la care au acces foarte mulți adolescenți. Nu-i voi da numele, ci vă prezint doar câteva capturi.
Pe prima ați văzut-o deja mai sus. Cel care utilizează acest joc trebuie să facă alegeri. Are mai multe situații cu care se întâlnește și face tot felul de opțiuni, în funcție de interesele sale.
Captura de mai sus, îi dă adolescentului voie să aleagă între două opțiuni: ce poate face în prima zi de școală? Să caute tipi „hot” sau să pună mâna pe cărți! Ce aș putea spune eu ca tată când fiică-mea, în prima zi de școală la liceu, ar alege prima variantă? Iar pe la cursuri nici nu ar mai trece?
Nu cumva, totuși, asta este realitatea pentru multe adolescente? Jocul mă deranjează prin simpla lui existență, dar cred că, cel puțin în privința acestei secvențe, nu minte.
Dar lucrurile se complică. Priviți foto de mai sus. Jocul incită direct la violență! Adolescentul are două variante de alegere asemănătoare. Ori o bate pe ea, ori pe el. De ce? Doar pentru că el nu a vrut-o pe ea și s-a dus la alta. Totul se simplifică foarte mult, sentimentele celor acuzați nu mai contează. Contează doar mândria jucătoarei și sufletul ei rănit.
Îmi doresc ca fiică-mea să reacționeze vreodată așa? Sub nicio formă! Dar sunt cazuri chiar și în zilele noastre? Hm! Extraordinar de multe, inclusiv în liceele românești.
Despre secvența de mai sus nu voi comenta prea mult. Jocul este adaptat societății actuale, tuturor gusturilor și preferințelor. Mă deranjează, însă, și aici stilul extrem de vulgar transmis în opțiuni. „I’ll climb you like a vine!”- „Mă voi cățăra pe tine ca pe o viță de vie!” mi se pare lipsit de orice delicatețe a ceea ce înseamnă sentimentul de dragoste.
Lovitura de grație mi-a dat-o, însă, un promo la acest joc, cu personaje aproape adulte.
Poate că sunt eu de modă veche, puteți să-mi spuneți decrepit, dar apetitul pentru așa ceva… Dar cine știe! Poate că ar trebui să fiu mai „open minded”, dar chiar nu cred că fiică-mea ar trebui să aibă astfel de opțiuni.
Una peste alta, eu mă declar îngrozit. De jocul ăsta și, mai ales, de faptul că unii tineri chiar gândesc așa. În plus, din păcate, copiii au acces de mici la astfel de jocuri. Foarte ușor, din doar câteva clickuri sau butoane apăsate.
Ce facem noi cu aceste jocuri și cu copiii noștri? E o întrebare care mă frământă teribil. Momentan, suntem bine. Știu ce face fiică-mea pe tabletă tot timpul, se uită doar la cântecele și desene animate. Verific asta. Oricum stă foarte puțin.
Dar crește și va avea acces tot mai facil. O voi putea apăra de astfel de derapaje? Sau eu ar trebui să le accept ca simple fapte, într-o societate în schimbare?
Dilema rămâne. Tot ce pot face acum este să-mi iubesc copilul. Să-i insuflu de mică faptul că părinții ei sunt cei care o vor iubi mereu, în orice condiții. Și că nouă ne va putea spune tot ce are pe suflet, în noi va găsi mereu cei mai buni prieteni.
E greu, e foarte greu, dar sincer nu văd altă variantă.
Voi ce ziceți de jocurile astea? Ce temeri aveți în privința adolescenței copiilor voștri?