De când sunt și eu tată, percutez mai bine la detaliile astea care țin de meseria de părinte. Până acum n-aveam nicio treabă și cred că majoritatea era la fel. Nu vă trezeaţi analizând părinții prin parcuri, nu vă dădeaţi cu presupusul, nu emiteaţi păreri importante pentru țară că nah… nu eraţi „calificaţi” în domeniu.
Ei bine, când apare un copil, te „califici” instant. Știi ce și cum, ai păreri, îți dai cu presupusul, ba chiar dai sfaturi, analizezi alți părinți și îți formezi idei simple și clare sau… mai complexe și ambigue. Cert este că intri într-o nouă etapă pe care o descoperi și ți-o îmbogăţeşti în fiecare zi.
Așa se face că mi-am permis să fac o clasificare a taţilor. Pornește întotdeauna de la cele două dungi roz de pe băţ . E mai haioasă, așa… și merge să ne mai și distrăm pe seama noastră. De la început, vă spun că un tată se poate înscrie în mai multe categorii. Eu sigur bifez vreo trei. Nu vă zic care, vă las pe voi să vă dați cu presupusul :)).
-
Exuberantul
Ăsta e cel mai cel. Mamă, de când vede dungile roz pe băţ e ca o artifică de pe tort. Nu se mai oprește din bucurie. A așteptat atât de mult momentul ăsta încât și un scutec plin de pipi i se pare ceva senzațional. Orice mișcare nouă a copilului trebuie imortalizată, trecută într-o agendă pentru posteritate. Exuberantul e cel mai tare din parcare. Nimeni nu e ca el sau precum copilul lui. Așa ceva nu s-a mai văzut, nu s-a mai pomenit vreodată. Sfat: take it easy că o să oboseşti, măi tată, măi!
-
Nepăsătorul
Ăsta e naşpa rău. Vede dungile roz și zice: da, ok… îl facem și pe ăsta. Nu zic prea multe despre nepăsător că mă întristez. Și când văd un astfel de bărbat prefer să întorc capul, să îmi pară rău pentru el și sper să îi dea Dumnezeu mintea de pe urmă, că ce trăiește acum e senzațional. Mă rog… paguba lui. Nu a lui atât de mult, cât e paguba celui mic. Un tată sau un părinte nepăsător e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui copil.
-
Şocatul
Ăsta își revine greu după ce vede dungile roz. Și după ce i se naște copilul o să-l auzi spunând: „nu pot să cred”. Și rămâne în starea asta o vreme îndelungată. Zici că pentru el se oprește timpul în loc. Parcă stă pe canapea și viața i se derulează în faţă exact ca un film. Păcat și pentru ăsta. Hai, frate, revino-ți! Trăiește! Bucură-te! Savurează! Get over it! E aici, e acum! Şocatu’ trebuie puțin scuturat că altfel nu-l scoți din stare.
-
Progresivul
Progresivul e o specie aparte. Știți cum e? Ca un vulcan. Fierbe, fierbe și apoi explodează. Vede dungile roz, nu zice nimic. După prima ecografie, schiţează un zâmbet timid, după a doua, se însufleţeşte, la a treia, deja se exteriorizează, iar când își vede copilul o dă în categoria exuberantului. E ok omul. Își revine mai greu, dar și când o face… Să te ții bine, că nu-l mai oprești! Pe ăsta îl vezi la cumpărături în magazinele de jucării, îl vezi probând triciclete și motociclete, îl vezi afundându-şi mâinile în nisip chinetic și studiind păpuşile Barbie de pe rafturi.
-
Atotştiutorul
Ăsta e sfătosul sfătoşilor. Le știe pe toate. Știe câţi centimetri are embrionul, știe cât o să aibă copilul la naștere și mai știe și ce o să se facă atunci când o să fie mare. Pe toate le știe. Și când răceşte cel mic n-are nevoie de medic. Știe el ce și cum să îi dea să îi treacă. Ăsta trebuie controlat. Sunt sigur că are o soție ceva mai cumpătată. Sper să aibă.
-
Medicul ambulant
Dom’le, medicul ambulant e mai deștept ca medicul cu facultate, rezidenţiat, doctorat și enşpe mii de specializări. Și ăsta trebuie controlat puțin. Nu e periculos, dar trebuie ținut sub observație. În cazul lui, dacă copilul se îmbolnăveşte și pediatrul îi recomandă 5 zile de antibiotic, el va hotărî singur că cel mic are nevoie de 7. Aham, genul ăla e.
-
Pesimistul
Nimic nu e roz, nimic nu e bine, nimic nu e bun. Scările devin super periculoase, jucăriile sunt periculoase, bălţile, plimbările prin parc, soarele, zăpada, norii, totul reprezintă ceva naşpa. Ăsta trebuie însufleţit. Poate o bere, seara, îl ajută să se mai destindă.
8. Optimistul
Ăsta e șeful şefilor. La el orice problemă are o soluție. Nu o știe? O caută. E însufleţit, cu zâmbetul pe buze, transmite o stare bună, e ca pansamentul pe rană. Să ai așa ceva acasă e aur curat.
-
Tatăl de fată
Dane, hai, zi-ne tu, cum e? Să îți zic părerea mea? Ți-o zic. Tatăl de fată e gelozia întruchipată. E un leu ţinut în cuşcă după ce fiica lui ajunge la vârsta adolescenţei. El este modelul de bărbat din viața fiicei lui. El este omul care îi creează fiicei lui ideea de cum ar trebui să fie bărbatul cu care ea își va petrece viața. Când e mică, tatăl de fată e un fel de zeu. Ei bine, când crește… tatăl de fată se simte puțin dat la o parte și „turbează”.
-
Ultra-mega protectivul
Ăsta e mai rău ca o mamă. Nu îl lasă pe cel mic să pună mâna pe câini, pe pisici, are mereu după el şerveţele umede și gel antibacterian. În parc, îl şterge cu ele obsesiv pe mâini. Îl îmbracă bine chiar și vara ca nu cumva să „îl tragă curentul”, trage cu urechea la conversaţiile pe care le poartă cu prietenii. Și ăsta ar avea nevoie de puțină relaxare, nu credeți?
-
Relaxatul
Ăsta e asumat până la capăt. E atent la tot ceea ce face copilul lui. Nu se panichează. Ia fiecare problemă pe rând, nu vede negru în faţă.
Una peste alta, toți suntem taţi. Toți avem frici, toți vrem să ne crească copiii frumos și într-un mod sănătos. Ceea ce contează cel mai mult este să nu ajungem la extreme. Să fim relaxaţi pentru că, lângă un părinte relaxat, va crește un copil la fel. Și practic ăsta e scopul, nu?