Temerile unor părinți de azi, considerați de cei de ieri atinși de paranoia

Fii-miu crește. Evident, evoluează de la o zi la alta. Dacă până acum eram relaxat că era tot timpul cu noi de mână sau la noi în braţe, de acum situaţia se schimbă. Vrea să fie independent, vrea să meargă singur, uneori (în preajma fetiţelor) se jenează de prezenţa noastră şi cumva ne dă de înţeles că ar vrea să păstrăm distanţa.

Dată fiind situaţia, ţinând cont de toate nebuniile care se petrec în lumea asta şi având în vedere câți nebuni poţi întâlni la tot pasul, în contextul ultimelor evenimente pe acest subiect și stimulat de o temere profundă a mămicii lui, am decis că prinţul e destul de mare încât să înţeleagă anumite lucruri de bază.

Nu m-am decis brusc… ceva a declanșat decizia noastră.

Ne aflam în parc, nebunie, copii mulţi, părinţi, distracţie, aglomeraţie şi agitaţie. Toate bune şi frumoase. Îl urmăream pe fii-miu de pe o bancă cum se dă pe tobogan cu alţi copii, iar, la un moment dat, un tătic s-a apropiat de ei şi le-a oferit bomboane. Surpriza a făcut ca al meu să fie primul care s-a apropiat de el.

Omul, bine intenţionat, n-am ce zice, dar dacă ar fi avut alte gânduri? Ce mă făceam? Paranoia mea! Sper să mă înțelegeți. Ne este dificil, părinți de copil de doar doi ani, să privim cu calm o astfel de situație. Poate așa este generația asta de părinți, din care facem și noi parte. Ultraprotectivi, speriați de bombe, temători la orice. Dar, pentru liniștea noastră și siguranța lui, am decis să luăm măsuri.

Nu vă spun cum mi s-a urcat sângele în cap, cum am început să îmi ţes fel şi fel de scenarii, cum imaginaţia mi-a luat-o razna şi cum pulsul a crescut instant ca într-un roller coaster. Nu vă spun.

Să cert copilul? Nu aveam de ce pentru că nu îşi dădea seama că face ceva greşit.

Să mă răstesc la tăticul binevoitor? Nu aveam de ce, avea o intenţie bună. Şi-a servit copilul, i-a servit şi pe ceilalţi.

Să iau atitudine pentru viitor? Da! Asta trebuia să fac.

Aşa că m-am dus la fii-miu şi i-am zis că poate să mănânce bomboana respectivă, dar altă dată trebuie să mă întrebe înainte să primească ceva de la cineva. DE FIECARE DATĂ!

Am stat, m-am gândit şi am întocmit o listă cu lucruri de bază care nu se negociază. Nu e lungă şi repet: NU SE NEGOCIAZĂ! Dacă e nevoie îi fac poster pe peretele din cameră sau în hol, lângă uşa de la intrare:

  1. Niciodată nu ia nimic de la nimeni fără să îi dăm noi voie.
  2. Niciodată nu ia de mână vreun străin.
  3. Niciodată nu stă de vorbă cu vreun străin.
  4. Niciodată nu pleacă undeva cu vreun străin.
  5. Niciodată să nu se îndepărteze prea mult de noi.
  6. Niciodată să nu primească în casă vreun străin.
  7. Niciodată să nu lase vreun străin să îl conducă acasă.

Ştiu, deocamdată, unele sunt utopice, că e prea mic, însă, e bine să le ştie!

Sincer, experienţa m-a marcat şi am dat milităria jos din pod. Mă comport ca o moară stricată şi repet cele enumerate mai sus de fiecare dată când mi se iveşte ocazia.

Poate veți spune că sunt paranoia. Poate, dar vă rog să vă puneți în locul meu. Prefer paranoia mea, decât nesiguranța lui.

P.S: Facem asta de câteva zile şi sunt mândru să anunţ că ceea ce spun “se prinde” de el.