articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Săptămâna trecută am povestit mult cu un băieţel. De câteva ori într-o săptămână, fără a avea un diagnostic, nu este foarte comun să „lucrezi” cu un copil. Nu e greşit, dar pare atipic. A fost adus de mami, pentru că nu mai poate dormi noaptea. Şi pentru că nu se odihneşte, nu mai poate nici la grădiniţă să meargă. Rămâne să recupereze până la prânz. Adoarme în jur de ora 7. Zilnic, timp de 3 săpămâni.
După discuţia în 3, eu, mami şi el, o rog pe cea din urmă să povestim şi cu tati data viitoare. Primesc un răspuns tipic: „Nu vrea să vină, că nu e nebun!” Zic tipic, pentru că, de regulă, tăticii sunt destul de sceptici când vine vorba de terapie, motiv pentru care şi scriu aceste rânduri acum, şi te rog mult, tati, nu închide acest articol înainte de final! Te poţi certa cu mine după aceea, mă poţi provoca, îmi poţi cere socoteală, te ascult cu drag, dar citeşte-l pe tot!
Stabilim să vină 5 zile, consecutiv, câte 2 ore, la joacă. Asta pentru că el a cerut să repete zilnic un anumit joc pe care l-am învăţat împreună. După 10 ore de joc, în 5 zile, mă întreabă:
-Monica, tu ai fost vreodată ca mine?
-Cum ca tine?
-Aşa, rea.
-Nu pot să-ţi răspund la întrebare decât după ce îmi spui de unde ştii că eşti rău, adică ce faci tu rău.
-Păi mă enervez şi arunc cu maşinile, îl lovesc pe tati, nu vreau să mănânc la prânz, mă strâmb la buni şi nu dorm noaptea. Fac ce am făcut cu tine la joacă. (am pus în scenă, prin joc, toate situaţiile dificile cu care se confruntă copilul. Nu eu, ci el, cu ajutorul animăluţelor de pluş şi al maşinilor. Eu doar am intervenit în jocul său când şi cum a dorit el.)
-Şi asta înseamnă să fii rău?
-Dacă asta înseamnă, atunci da, şi eu am fost aşa rea, ca tine.
-Şi te certa tati? Adică, tu ai un tată?
-Da, mă certa, am răspuns. Şi eu am tată, da.
-Şi te-a dus la terapie, să te faci bine?
Am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare. M-am revoltat în gând, pentru a câta oară, pe explicaţia asta atât de des auzită: „Îl aduc la dvs, să îl faceţi bine!”
Tati, nu vreau să te cert, dar nu pot să nu îţi spun ferm următoarele:
- Dacă al tău copil greşeşte, nu e pentru că e rău! Ci pentru că e OM. Şi tu, tati, greşeşti. Aşa, om mare cum eşti. Aşa, cu diplome peste diplome, cu carieră strălucită, cu renume şi faimă, cum poate eşti acum. Te rog mult, nu îi (mai) spune NICIODATĂ propriului copil –şi niciunui altuia- că este rău.
Răutatea nu îi caracterizează pe copii, şi fiecare repetiţie a acestui cuvânt, venit din partea ta, îi răneşte sufletul şi îi formează o personalitate cum nu ai vrea. Şi da, există mulţi adulţi care au ajuns să împlinească profeţia pe care ai lor părinţi le-au tot spus-o ani la rând: „Eşti un copil rău!”
Nu răutatea îl duce pe copil la greşeală, nici măcar la răzvrătire, ci un cumul de factori ca: nedezvoltarea suficientă a creierului, (care are impact asupra felului în care copilul îşi stăpâneşte şi foloseşte emoţiile) lipsa ta de consecvenţă în îndrumarea lui, (nu te cert acum, ci îţi spun că noi, adulţii, suntem responsabili pentru felul cum educăm copiii!) sau pedepsele pe care i le aplici. Atenţie, nu susţin că un copil nu are nevoie de disciplină, ci că o pedeapsă lasă răni adânci în inima sa!
- Terapia NU este un tratament pe care îl administrezi pentru ca al tău copil „să se facă bine”!, ci o modalitate de a vindeca nişte răni pe care toţi le avem, şi prin care învăţăm cum să facem faţă propriilor emoţii.
La copii, terapia diferă de cea a adulţilor, pentru că aceasta are loc prin mult joc, pentru a se destinde şi a descărca toate emoţiile negative pe care copilul le cumulează de-a lungul zilelor, săptămânilor, anilor. Terapia, la copil, este joacă pură. Şi nu este ceva ce nu puteţi face şi voi, acasă. (cu excepţia cazurilor de abuz, unde e nevoie de un suport din partea unui specialist!)
Tati, am citit odată o replică ce spunea aşa: „Oamenii au nevoie de terapie pentru că le lipseşte iubirea!” Nu spun că nu îţi iubeşti copilul, ci că mai ales noi, oamenii mari, de multe ori nu ştim cum să ne-o exprimăm, şi nici cum s-o primim. (mai ales pentru că nu am primit-o, la rândul nostru, de la ai noştri părinţi!)
Te rog mult, nu îţi trimite copilul la terapie pentru că e „defect” sau bolnav! VINO CU EL să învăţăm împreună cum să ne exprimăm iubirea, respectul, afecţiunea şi dezacordul! Şi toate acestea, într-un mod constructiv!
Ştiu că îţi iubeşti puiul, şi de aceea sunt atât de sigură că după ce vei citi rândurile acestea, te vei gândi de câteva ori înainte de a-i (mai) spune copilului tău: „Eşti rău!”
Toţi părinţii cu care am interacţionat de-a lungul anilor mi-au spus că, mai presus de orice regulă pe care le-am spus-o, atunci când au avut nevoie de ajutor, au fost aceste cuvinte:
„Aminteşte-ţi că şi tu ai fost copil! Şi de fiecare dată când îţi vine să strigi, să-l acuzi, să-l repezi, gândeşte-te la clipele când şi tu greşeai. Intenţionat sau nu. Uită-te la copilul de atunci, cel ce-ai fost, şi spune-ţi sincer de ce anume ai fi avut nevoie în acele clipe. Şi aplică la propriul copil! ”
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 12 ani psihopedagog și logoped
- de 3 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.” 