Mi s-a încheiat era distracţiei, mi s-a încheiat era lenevelii. Nu mai am doi ochi ageri asupra mea, am patru!!!
Nu, nu s-a dat fii-miu 100% cu soaţa, ci şi-a făcut soaţa ochelari, iar acum vede cu 300% mai bine. Hai, că nu mă plâng de asta, doar mă mai alint şi eu… Alta e tema acestui articol:
Supremaţia bărbatului asupra femeii!
Vine soaţa acasă într-o zi, super mega hotărâtă, că vrea să îşi facă ochelari. Că nu mai poate, că o dor ochii, că, în zilele în care îşi petrece multe ore în fața calculatorului, o doare capul. Na, când ai probleme cu ochii, e firesc să ţi se întâmple asta.
-Foarte bine, iubito. Mergem! Când vrei?
-Putem să mergem sâmbătă şi mergem toţi trei ca să mă ajutaţi să îmi aleg rame frumoase.
De ce atâta fast? De ce atâta tevatură? Aţi spune că nu e mare scofală, că putea să meargă singură, că ce o fi aşa greu să îţi alegi nişte rame de ochelari?
Ei bine, nu e treabă uşoară când vine vorba de soţia mea. Are o traumă din copilărie, când părinţii ei îi cumpărau cele mai urâte rame de ochelari posibile şi, fixistă cum e ea, doar vreo 6 perechi le-a îngropat în nisip… Aşa că, da, e un subiect sensibil şi tocmai de aceea trebuia să mergem cu toţii.
Am fost!
Sâmbătă dimineaţă, ne-am urcat în maşină şi ne-am oprit la un cabinet oftalmologic de unde îşi putea cumpăra şi ramele. Pe drum tot încerca să îi explice lui fii-miu că nu pentru el mergem la doctor, că de el nu se atinge nimeni nici măcar cu un pai. Da, copilul era puţin neîncrezător… Eh, când a văzut că într-adevăr n-are nimeni cu el nicio treabă, să vezi distracţie.
S-a apucat soaţa să probeze câteva perechi de ochelari şi îl întreba pe copil mai în glumă dacă îi plac. Al nostru îi răspundea sec că nu.
-Bine, mami. Păi şi ţie care îţi plac?
Atât a trebuit. Noroc că eram singuri în cabinet. A pus-o pe maică-sa să probeze toate nebuniile. Avea pe ochi la un moment dat nişte rame roz, ba verzi, unele cu dinozauri şi totul a culminat la Hello Kitty.
-Ata, mami, ata e de fetiţe!
-Mami, nu poate mama să îşi pună ramele astea… Sunt de copii, ştii? Mamei îi trebuie unele mai mari.
-Da, mamei nu i se potrivesc aceste rame… spune şi doctorul.
Fii-miu s-a uitat la el total dezaprobator.
-Mda… nu fi moasă, mami. Dacă tu vei, fii uită. (Mda… să nu fii frumoasă, mama. Dacă tu vrei, fii urâtă).
A lăsat-o în pace să îşi probeze singură ochelarii fără să îi mai spună nimic. Îl întreba dacă îi plac diferite rame, iar el făcea pe interesantul şi nici că-i răspundea. Până la urmă, s-a hotărât şi soaţa, a luat consimţământul meu, cu jumătate de gură pe al copilului, şi acum consultul în sine.
Păi a putut doctorul să o consulte în linişte? N-a putut… Fii-miu ţinea morţiş să vadă el ce şi cum e pe acolo, să vadă şi el ce vede mama lui în aparat, aşa că medicul l-a luat în braţe şi împreună şi-au dat verdictul asupra dioptriilor.
Ce să vă zic? Dacă m-aţi fi întrebat atunci cum o să îmi recunoaşteţi soţia pe stradă în câteva zile, v-aş fi spus că, dacă vedeţi o femeie care se loveşte de tot ce întâlneşte în cale, e foarte posibil să fie ea. Habar nu aveam dacă a reuşit medicul să o consulte corespunzător.
Ei bine, totuşi, finalul a fost unul fericit… Ochelarii sunt buni şi soaţa vede bine. Cert este că de când a primit soaţa ochelarii, dacă cel mic o vede că nu-i poartă îi atrage atenţia şi îi spune:
-Mami, pune ocheiaii, că tati a dat bani!
Se execută? Evident! Un cuvânt nu scoate.
Doamne, fă-l să nu fie mână largă ca mama lui… Mai bine mai cumpătat/zgârcit ca mine… 🙂