Ştiţi cum e să vă simţiţi bărbaţi, dar, de fapt, să fiţi ca nişte fetişcane care încă se ascund după fusta mamei? Ei bine, eu ştiu. Sau mai bine spus tocmai mi-am dat seama.
Am plecat la muncă, aşa cum fac în toate cele 5 zile lucrătoare ale săptămânii şi m-a lovit un gând: n-am mai fost plecat singur cu soţia mea undeva de când era însărcinată. Adică să tot fie aproape 2 ani.
Păi şi ce e de făcut? Să acţionez, nu? Că doar acum băiatul e mare, bunicii se pot înţelege cu el şi poate, poate reuşim să petrecem măcar un weekend doar noi doi şi să nu ne mai fie frică de faptul că, în orice moment mai intim, am putea fi întrerupţi de un „mama” strigat cu disperare, de un „mama, apă”, „mama, papa”, „mama… orice”, la fel, strigat cu disperare.
V-am mai povestit eu cum e cu bucuria la aşternut după ce apar copiii: mai pe fugă, mai cu grijă, mai… pune-ţi, George, pofta-n cui… Entuziasmat din cale-afară că visul meu ar putea deveni realitate, pun mâna pe telefon şi-mi sun soaţa.
-Iubito, mi-a venit o super idee.
-Uimeşte-mă!
-Ce ai zice tu dacă, în weekend, am fugi la munte doar noi doi?
-Cum aşa?
-Uite aşa.
-Nu ştiu ce să zic…
-Gândeşte-te şi vorbim acasă.
Închei conversaţia cu frumoasa- mi soţie, ajung la muncă super plin de energie la gândul că, peste doar trei zile, vom pleca la munte şi mă şi apuc să caut cazare. N-a durat mult că am găsit ceea ce căutam. Am reţinut o cameră la o pensiune din Moeciu, pentru două nopţi cu mese şi tot tacâmul. În capul meu planul era clar. Urma să ieşim din cameră doar până în balcon să mai luăm o gură de aer, că în rest aveam treabă. :))). (Deh… bărbaţii) Dau telefoane, mă agit, caut traseul până la pensiune, calculez orele la care ar trebui să plecăm şi să nu prindem aglomeraţie şi gata! Totul era stabilit.
Ajung acasă şi o anunţ pe lady să-şi facă bagajele că vineri după-amiază decolăm. Anunţ şi bunicii că au treabă peste weekend şi mă relaxez.
-Tu eşti sigur că putem sta fără pui un weekend întreg?
-Iubito… e mai mare acum şi chiar cred că o să fie ok.
-Dacă tu zici…
N-am luat-o în seamă pe nevastă-mea când îmi răspundea doar cu jumătate de gură şi mi-am văzut de treabă. Vineri am plecat la ora stabilită şi abia aşteptam să ajung la cabană. Ce mai? Băteam din picioare! Mă mai uitam în dreapta la soţia mea şi parcă îmi venea să apăs mai tare pedala de acceleraţie.
Aaaa, era să uit! Mă şi pregătisem corespunzător. Ca să fie bine? Ţineţi minte când vroiam să îi cumpăr o lenjerie sexy dar m-a deturnat Miruna? Nu mai ştiţi? Da-ţi click aici! Buuun. Acum am cumpărat-o şi am pitit-o bine în portbagaj, nu care cumva să o găsească.
Am ajuns la cabană. Locul absolut superb! Pădure cât vedeai cu ochii, pajişte întinsă, verde, încă, iar camera… pfff… perfectă. Ce să vă zic? N-am mai stat la mese întinse, nici la poveşti. I-am dat cadoul şi ce a urmat nu vă zic.
La un moment dat, pe la 4 dimineaţa, aşa… o văd pe a mea cu telefonul în mână.
-Ce faci, iubito?
-Mă uit la puiu.
-La poze?
-Nu, pe cameră.
Avem o cameră montată deasupra patului şi o aplicaţie pe telefon, de putem să-l vedem oricând, la orice oră, de oriunde.
-E bine, iubito.
-Da, ştiu că e bine, dar îmi e dor de el. Mă gândesc că i-ar fi prins bine şi lui ieşirea asta la munte.
Am luat-o în braţe dar nu mai eram acelaşi. Tot planul meu de evadare doar eu cu soaţa s-a dus pe apa sâmbetei…
Ne-am pus la somn, că era cazul, dar nu puteam dormi neam. M-am învârtit, m-am perpelit, m-am întors pe toate părţile şi la 7 dimineaţa eram mai treaz ca lumina de afară. M-am uitat la soţia mea care dormea tun, cred că puteau să treacă şi ruşii cu tancurile că nimic n-ar fi clintit-o, i-am scris un bilet ca să nu se îngrijoreze că mă întorc până-n prânz şi am ieşit pe uşă.
De pe scările hotelului, am sunat-o pe bunica şi i-am dat toate indicaţiile de bagaj pentru cel mic. A împachetat femeia haine, biberoane, steamer, legume, fructe şi jucării şi m-a aşteptat încălţată, îmbrăcată, cu copilul pregătit de drumeţie. I-am îmbarcat pe bunici cu copilul în frunte în maşină şi via Moeciu.
Când am ajuns la destinaţie, a mea era la cafea pe terasa pensiunii. M-a văzut coborând din maşină şi încerca să îşi dea seama cine mai era cu mine. Ehe… şi când şi-a dat seama, cred că s-a îndrăgostit iar de mine. Pentru a câta oară, nu ştiu :))). Cert este că am făcut-o fericită şi asta contează mult.
P.S Ce am învăţat eu din povestea asta? Să nu mă mai cred zmeu când nu sunt, pentru că da! Şi mie îmi era foarte dor de cel mic. Și că trebuie să accept faptul că viaţa noastră nu mai e aceeaşi. Vreau să fac dragoste cu soţia mea? Păi trebuie să-mi asum că pot să mă lovesc de vreo jucărie sau că totul poate fi întrerupt de un „mama” strigat cu disperare.
Hm… Poate în curând voi auzi şi „tata” strigat la fel. Abia aştept!