A lucrat vreo săptămână la scrisorile pentru Moș Nicolae și pentru Moș Crăciun. Cu o foarte mare atenție la detalii, cu un mare, mare drag și cu o bucurie superbă. Are 7 ani și jumătate și încă mai crede în entitățile astea. Și jur că o încurajez să creadă în continuare.
Urmează să mă furișez noaptea pentru a lăsa cadourile sub brad. De fiecare dată e o provocare. În Ajun adoarme târziu, greu și iepurește. Stă la pândă. Dar, într-un final, corpul ei mic cedează și o aud cum sforăie. JDa, acela e momentul când știu că doarme tun.
Și mă duc să pun cadourile, până atunci pitite bine, la înălțimi considerabile. Și mănânc și din biscuiții lăsați pentru Moș și din morcovul lăsat pentru Rudolf. Cu laptele nu mă înțeleg, dar scurg câțiva stropi din cană, ca să pară că l-a băut cineva.
Copilul meu s-a pregătit intens pentru venirea Moșului. Iar eu nu-i pot știrbi din această bucurie. Pentru că, de fapt, chiar și eu, la 37 de ani, cred că există Moș Crăciun. Nu neapărat în forma creată de publicitari, ci ca o stare de spirit.
Fiecare dintre noi este Moș Crăciun pentru cineva. Pentru că îi dăruiește cadouri din suflet. Pentru că se gândește la cei dragi, pentru că face niște gesturi pline de bunătate.
Uneori Moș Crăciun are sacul mai plin, mai bogat, alteori aduce doar cadouri simbolice. Dar toate astea sunt din suflet, oferite cu tot dragul. De aceea cred că Moș Crăciun există. Că uneori ia forma soției mele, alteori forma maică-mii, sau alteori forma unor prieteni, toate astea sunt doar deghizări ale adevăratului Moș. Că doar nu crede nimeni că bătrânul ăla poate ajunge într-o singură noapte la toată lumea! J
Asta îi spun și copilului meu. Anul trecut mi-a venit foarte tristă de la școală pentru că un copil mai mare i-a spus că nu există Moș Crăciun. I-a râs în față și i-a spulberat visul.
Dar, acasă, la mine în brațe, i-am reclădit totul. I-am spus că, dacă ea crede, atunci Moșul există. Așa cum există și Dumnezeu, așa cum există și sfinți. Nu mă blamați acum pentru această comparație, asta am fost în stare să-i spun atunci.
Pentru că, zic eu, credința în ceva e un sentiment foarte fain și puternic, un sentiment care te face să fii mai hotărât. Iar credința că există Moș Crăciun te face să fii și mai bun. Un om mai bun. Să vezi lucrurile în culori, să speri, să crezi în miracole și să vrei să faci la rândul tău miracole.
E prea faină inocența asta a copiilor noștri. Sunt prea frumoase trăirile lor atunci când se pregătesc pentru venirea Moșului. Iar nerăbdarea lor în dimineața de Crăciun de a descoperi minunile de sub brad e unică. Puritatea lor e unică.
Așa că DA, eu îi spun copilului meu că Moș Crăciun există! Pentru că și eu cred, tatăl ei, cel care îi este primul model masculin în viață, până și eu cred că Moș Crăciun există! E prea frumos tot ce se întâmplă în preajma Crăciunului ca Moș Crăciun să nu existe. Acolo, sub o formă nedefinită, mistică, magică. Dar există!
***Articol realizat la propunerea Danonino, în cadrul campaniei “Spune DA”.