articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Autorul meu preferat, Josh McDowell, spunea, în una din cărţile sale: „Nu se poate obţine niciunde o licenţă de tată.”
Sunt sigură că mulţi dintre voi aţi fi dispuşi să plătiţi bani grei să fiţi licenţiaţi la prestigioasa universitate „TATI BUN”. E legitim să îţi doreşti să excelezi în meseria de părinte şi, pentru asta, am ales azi să vă împărtăşesc o scrisoare pe care o fetiţă de 8 ani a scris-o în cabinet tatălui ei, de ziua acestuia.
M-am simţit mai mult decât binecuvântată să iau parte la conceperea ei. Nu, însă, ca specialist, ci ca prietenă a familiei.
– Tati, a spus într-o zi, vreau la Monica la cabinet să văd şi eu cum e să fii terapeut.
Am acceptat cu mândrie să dau mai departe din secretele meseriei, dar adevărul care stătea în spatele vorbelor ei a fost altul:
– Ştii, Monica, am minţit. De fapt vreau să mă ajuţi să îi scriu o scrisoare lui tati, pentru că tu eşti poetă şi ştii cum să faci oamenii să plângă.
Deşi sună cel puţin dezolant să ai reputaţie de „om care-i face pe ceilalţi să plângă”, i-am mulţumit zâmbind şi am întrebat-o cum i-a venit ideea de a veni la mine pentru asta.
– Păi de la tati ştiu că atunci când vrei să faci surprize, trebuie să minţi puţin, dar numai puţin, şi apoi să spui adevărul, după ce ţi-a reuşit surpriza.
– Cum adică de la tati ştii? El aşa face?
– Da. Mereu ne face surprize şi mie şi lui mami. Şi m-a învăţat că cele mai frumoase surprize sunt cele pe care nu dai bani. Am văzut că lui mami îi scrie des felicitări şi bileţele. Le lasă pe masă ori pe frigider, ori pe fotolii. Când nu ştiam să citesc nu îmi dădeam eu seama ce scria acolo, dar când am învăţat, mi-a spus că pot să citesc şi eu, pentru că aşa o să învăţ ce fel de băiat să mă ducă la altar.
– Asta înseamnă că tati este un model pentru tine? Aşa ai vrea să fie şi bărbatul care-ţi va fi soţ?
– Da. Tati mi-a zis că un băiat care iubeşte o fată îi face surprize, nu îi dă bani şi o îmbrăţişează des, îi spune că o iubeşte şi îi face masaj la picioare când vine de la serviciu obosită. A, şi pregăteşte şi masa uneori pentru toată familia. Şi merge la plimbare cu ea.
– De unde crezi tu că ştie tati toate aceste lucruri?
Cristina a stat puţin pe gânduri, şi mi-a răspuns apoi foarte serioasă:
– Păi cred că de la tatăl lui. Mmmm… de fapt, eu nu-l cunosc pe bunicul, pentru că a murit când tati avea 4 ani. Deci nu prea are cum să fi învăţat de la el… chiar aşa, Monica, de unde ştie tati să se comporte aşa?
– Poate tăticii sunt un fel de supereroi…
– Nu, nu sunt, tati mi-a zis că nimeni nu e super erou. Toţi oamenii plâng, au frici, sunt uneori nervoşi, greşesc, se înfurie şi sunt trişti. Oare tati a învăţat la facultate, cum înveţi tu?
– Ce ştii tu că învăţ eu la facultate?
– Păi tati şi mami au zis că înveţi să îi faci pe copii să vorbească şi cum să se comporte cu alţi copii şi cu părinţii lor şi îi înveţi şi pe părinţi să găsească soluţii când se ceartă.
– Au dreptate mami şi tati, dar eu învăţ aceste subiecte pentru că facultatea mea este Psihologie, dar a lui tati nu are legătură cu asta.
– Da, tati e IT-ist… nu prea are legătură cu copiii…
Cristina se uită la mine nedumerită, apoi adaugă:
– Atunci citeşte mult pe laptop. Asta eeeeee, chiar de acolo ştie. Citeşte cărţi, pe Kindle, şi are şi aşa ca tine, în bibliotecă. De fapt, tati citeşte foarte des.
– Cum crezi tu că găseşte tati timp pentru a citi despre cum să fie un tati cool?
– Păi citeşte când mă joc eu singură, sau când face mami mâncare şi o ajut şi eu, ori când noi două suntem plecate la plimbare, şi avem o zi pe săptămână când citim împreună, toţi 3, fiecare cartea lui şi apoi împărtăşim fiecare ce l-a impresionat.
– Merită un premiu tati, clar. Îi spun zâmbind.
– Păi tati meu merită toate premiile din lume, Monica! Hai să scriem scrisoarea, ajută-mă să fiu ordonată. Tati zice că am nevoie să scriu foarte multe compuneri să învăţ să îmi pun în ordine ideile, să nu fugă aşa, bezmetice.
Mă uit la Cristina cu lacrimi în ochi şi mă întreb cum ar fi ca tati să audă discuţia noastră?! Şi-atunci decid să o scriu, şi-i cer Cristinei permisiunea:
– Uite, tu ştii că eu scriu pe blog. Ai vrea să împărtăşeşti şi altor copii povestea ta? Să înveţe şi ei să le facă părinţilor lor surprize?
– Da. Dar trebuie să iasă o super scrisoare.
– Ok. Ce zici dacă i-ai scrie motivele pentru care îi eşti recunoscătoare lui tati? Oamenii au nevoie să li se spună mai ales ceea ce fac bine, pentru a repeta comportamentele foarte bune, care le fac plăcere celorlalţi. Dacă nu le spunem, ei pot crede că nu sunt importanţi pentru noi sau că ceea ce fac nu valorează prea mult.
– Pfffff, păi am 1000 de motive.
– Le scrii pe toate. Facem întâi o listă cu toate şi apoi te ajut să le pui fundiţă roşie, adică să scrii aşa cum zici tu, „să-l faci să plângă.”
Nu voi reda întreaga scrisoare, ci doar motivele fetiţei, care cred că ajută mult mai mult decât v-ar ajuta dacă aş scrie eu, ca specialist, 1000 de paşi care te ajută să îţi iei „licenţa de tată”.
Aşadar, un workshop de parenting predat de o fetiţă de 8 ani:
Mulţumesc, tati, pentru că:
1. Te joci cu mine de când eram mică şi aşa am învăţat să râd.
2. M-ai învăţat să vorbesc. Mereu m-ai corectat când greşeam cuvintele, dar nu aşa cum am auzit la unii tătici că ţipă la copiii lor să pronunţe corect. Şi mi-ai spus ce să zic atunci când eu nu ştiam.
3. M-ai învăţat să scriu.
4. M-ai învăţat să aprind aragazul.
5. M-ai învăţat să cânt.
6. M-ai învăţat să îi pregătesc lui mami salată de fructe.
7. Mă ajuţi să strâng bani.
8. Mă ajuţi să le fac surprize lui mami şi bunicilor.
9. Mă ţii în braţe când mă enervez.
10. Îmi explici de multe ori cum să construiesc ceva din lego.
11. Mă înveţi să mă comport cu fetele şi cu băieţii.
12. Mă înveţi să împart cu ceilalţi ce am, chiar dacă eu refuz.
13. O faci pe mami fericită, şi râde cu gura până la urechi când ne povesteşti întâmplări amuzante.
14. Mă ajuţi să găsesc soluţii când am probleme, chiar dacă mă supăr uneori pe tine că nu îmi spui tu direct ce să fac.
15. O iei pe mami de la serviciu cât poţi de des, să avem timp să mergem la plimbare cu toţii.
16. Mă duci la munte şi în parc, fără mami, şi vorbim „ca între tată şi fiică”.
17. Nu te superi când plec numai eu cu mami, ca fetele, la mall ori să ne plimbăm.
18. Îmi spui TE IUBESC!
19. O ajuţi pe mami la treabă, ca să nu fie obosită.
20. M-ai învăţat să citesc.
21. Atunci când eşti nervos, ieşi afară să ne cumperi câte o floare mie şi lui mami şi îţi trece supărarea.
22. Îţi ceri iertare când greşeşti.
23. Nu mă pedepseşti la colţ.
24. Nu mă cerţi în faţa oamenilor.
25. Nu îmi spui că alţi copii sunt mai deştepti ca mine.
26. Nu mă obligi să mănânc tot din farfurie.
27. Nu ne loveşti nici pe mine, nici pe mami.
28. Nu mergi repede cu maşina.
29. Îmi citeşti încă poveşti de 3 ori pe săptămână, chiar dacă sunt mare.
30. Ne duci pe mine şi pe mami la film.
31. Ne cumperi ciocolată.
32. Mă laşi în tabără.
33. Îi spui DA lui mami când te întreabă dacă poţi să o ajuţi.
34. Mă ajuţi să-mi aleg haine, pentru că părerea bărbaţilor contează.
35. Îmi respecţi deciziile, chiar dacă uneori sunt proaste, şi apoi le regret.
Închei cu finalul scrisorii Cristinei, care mie mi-a stors lacrimi:
„Să ştii, tati, că atunci când o să fiu mare, o să mă căsătoresc cu un bărbat ca tine. Dacă nu e aşa, nu o să-i spun DA. O să mă duci tu la altar şi o să-i spui să aibă grijă de mine, că altfel o să vadă el…”
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 11 ani psihopedagog și logoped
- de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.”
