articol realizat de psihologul Monica Berceanu
În lumea asta, în care trebuie să fii super erou să reuşeşti, în care femeile deja dovedesc că pot face totul singure, nu doar aspiră la asta, mai întâlnesc, pe ici pe colo, câteun tătic ce-mi spune cu demnitate: „Eu îi arăt copilului meu când ceva mă doare. Eu chiar am plâns o dată cu el, atunci când el suferea.”
Deşi poate părea total lipsit de masculinitate să îţi arăţi vulnerabilitatea în faţa copilului tău, dă-mi voie, tati, să-ţi spun atât: „E uman să fii uman. Şi umanitatea înseamnă sensibilitate!”
Azi vorbim despre a FI. Tu însuţi. Nu despre a FACE lucruri pentru copilul tău, sau în locul lui, să-i opreşti suferinţa. Despre cum îl poţi mângâia când îl doare.
Şi-am să-ţi spun despre un tătic de copil cu autism, care, atunci când i-am sugerat să înceapă să-l ducă pe copil în parcuri şi în locuri de joacă, dar mai ales la grădiniţă, m-a întrebat aşa:
„Dacă îl vor respinge copiii? Eu am gândit până acum că e mai bine să nu îl duc, pentru că va suferi când va vedea că nimeni nu se joacă împreună cu el.”
A fi speriat de reacţiile altor copii este normal, mai ales atunci când ai un copil cu o dizabilitate. Sau cu o „personalitate mai puternică”, sau mai timid, sau mai anxios. Dar tati, ţine minte numai 3 aspecte, şi aşa vei putea să-i formezi puiului tău un caracter puternic, dar uman:
- Orice copil are nevoie ca tati să fie prezent atunci când suferinţa e mai mare decât poate el duce, când problemele par mai mari decât soluţiile, când pietricelele din spate par mai grele decât stâncile. Orice copil are nevoie ca tati să fie acolo când a pierdut meciul, când a scăpat pe jos cana cu cereale şi a spart-o, când a stricat jucăria, când a lovit-o pe bunica.
Şi mai ales, atunci când se simte vinovat.
Şi speriat că tati nu-l va mai iubi dacă va afla de eşecurile sale…
Spune-i simplu: „Sunt aici, lângă tine, şi oricât de greu ar fi, să ştii că nu te voi lăsa singur. Reuşim împreună să găsim soluţii, dar până atunci, poţi sta la mine în braţe, putem plânge împreună sau putem să discutăm despre ce simţi!”
- Tati, când copilul tău plânge pentru că a fost respins de alţi copii, în loc să-i replici dur: „Lasă că sunt alţi copii cu care să te joci, nu e singurul din lume!”, mai bine plângi o dată cu el şi arată-i că lacrimile sunt normale, că e uman să le verşi. Explică-i, te rog, că ele liniştesc o inimă îndurerată şi dau claritate ochilor micuţi care abia mai văd lumea, de-atâta ceaţă ce-au lăsat în urma lor!
- Fii vulnerabil în faţa lui, arată-i că înţelegi cât doare şi stai acolo, cu el în braţe, nu fugi repede să găseşti soluţia pentru a-i rezolva problema! Când un copil plânge, nu neapărat o problemă e problema, ci faptul că el nu îşi înţelege sentimentele şi trăirile. E prea mic să poată face faţă, iar durerii îi răspundem cu susţinere, nu cu o listă de paşi pe care să-i urmeze pentru a nu mai suferi!
Spune-i, deci, la fel de simplu: „Şi eu am trecut prin asta când am fost mic, şi m-a durut la fel, şi acum mă doare, chiar dacă sunt mare, când cineva mă răneşte, dar ceea ce simţi este absolut normal. Hai să vorbim despre cum a fost şi cum te-a făcut să te simţi!”
Tati, nu te lua după o lume care susţine sus şi tare că trebuie să ne protejăm copiii de a fi răniţi prin a-i învăţa să fie reci, fără sentimente, duri, răzbunători! Avem nevoie de o lume în care să iubim şi să ne simţim liberi să ne exprimăm trăirile, iar lumea asta e formată din noi!
Învață-ţi copilul că a fi uman este cea mai mare nevoie a societăţii noastre, şi astfel vei putea forma o generaţie de oameni, nu de roboţi!
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 11 ani psihopedagog și logoped
- de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.” 