Specialistul spune: „Mami, vreau şi eu un tati cool!”

Săptămâna trecută, am vorbit despre darurile pe care un tată le oferă copilului său, atunci când se implică activ în educaţia sa. Vă invit să citiţi articolul AICI.

Azi am pregătit pentru tăticii de fetiţe, o poveste pentru oameni mari, scrisă cu inima de toate prinţesele din lume, pe care tăticii lor par să le fi uitat pe undeva, printr-un buzunar gol, sau plin cu „griji de maturitate”.

E povestea fetiţei cu chibrituri. Dar nu de acelea care-şi au locul într-o cutie mică, strânsă în pumnul firav al copilei sărace. Este vorba despre cutia cea mai bogată din lume: inima fetiţei tale, tati!

„Mami, vreau şi eu un tati cool!”

Am auzit zilele trecute, jucându-mă în parc cu unul din copiii „mei” dragi, un pui de om întrebând în lacrimi: „Mami, de ce nu am şi eu un tati care să stea cu noi în fiecare zi?”

  • Pentru că mami şi tati nu mai locuiesc împreună, draga mea. Sunt oameni mari şi au decis să stea fiecare la casa lui.
  • Şi de ce el nu iese NICIODATĂ cu noi în parc, aşa ca tati ăsta?
  • Pentru că nu are timp NICIODATĂ, scumpa mea. Trebuie să facă bani, să te putem creşte.

Fetiţa se uită cu ochii plini de întrebări la tăticul din faţa noastră, care îşi aruncă în aer prinţesa. Trăind durerea de pe margine, se apropie de cei doi, cu mânuţele pe lângă corp.

  • Tatiiiii, am ameţit! Gata, lasă-mă jos! Aud fetiţa norocoasă cum chicoteşte fericită.

Şi tati se opreşte. Dă cu ochii de fetiţa cu chibrituri, se uită la mine, crezând că sunt mama ei, şi probabil citeşte în lacrimile de pe obrajii mei revolta către tatăl pentru care cariera ori alte treburi de oameni mari îl împiedică să-şi arunce în aer fetiţa.

  • Vrei să te învârt şi pe tine aşa? Aud întrebarea bărbatului din faţa mea.

Fetiţa se întoarce către mama ei, aşezată la un pas de mine, îi cere din priviri dreptul la fericire, şi când îl capătă, se aruncă în braţele „tăticului de împrumut”, fără să răspundă.

Copilul „meu”, părând că şi-a lăsat autismul acasă, vine alergând spre mine: „Moni, de ce plângi? Te-ai lovit? Gata, gata, nu mai plânge!” Dă să-mi şteargă lacrimile, eu îl îmbrăţişez, şi, printre o mie de întrebări, îi răspund: „Oamenii mari plâng uneori fără să se lovească. Uite, fetiţa aceea m-a emoţionat aşa de tare, că plâng de bucurie, aşa cum mai plâng câteodată când tu înţelegi ce-ţi explic sau îmi mai spui aşa, pe nepusă masă, TE IUBESC!”  

  • Uite, Moni, face ca tati! Îmi arată cu degetul scena din faţa noastră.
  • Da, puiule, aşa este. Şi fetiţa e la fel de fericită cum eşti tu, când te învârte el.
  • Nu cade fetiţa, că tati nu o scapă.

Copiii cu autism au un dar aparte: spun lucruri care te trezesc la realitate, cu simplitatea omului lipsit de prejudecăţi. Am să vă povestesc într-un articol viitor despre rolul tatălui în creşterea copilului cu diagnostic, dar până atunci sper, dragi tătici de prințese, că povestea scrisă de fetiţa asta cu chibrituri, pe inimile voastre, o să vă ajute să înţelegeţi că implicarea voastră vă ajută fiica:

  • Să capete siguranţă: Orice s-ar întâmpla, tati o să mă apere. O să aibă grijă de mine, o să se bată cu monştrii de sub pat, o să mă ridice atunci când cad. Amintiţi-vă de replica puiului „meu”: „Nu cade fetiţa, că tati nu o scapă!” Copilul acesta ştia că e în siguranţă atunci când ceva periculos s-ar putea întâmpla, pentru simplul fapt că tati e acolo. E puternic, nu va lăsa să păţească ceva rău. Vor căuta, la maturitate, bărbaţi la fel de puternici, şi nu vor intra în relaţii cu cei pentru care ele vor fi mame, terapeute, salvatoare, sau orice altceva, numai FEMEI nu.
  • Să aibă o stimă de sine ridicată: când vă implicaţi activ în vieţile prinţeselor voastre, fie că vă jucaţi cu ele, fie că le faceţi complimente atunci când îşi aleg rochiţele sau le împletiţi codiţele (da, toate fetiţele îşi doresc ca tati să le împletească părul! Le dă un aer de Frumoase din pădurea adormită!) sau că le învăţaţi să aprindă un aragaz, se simt importante şi valoroase. Nu vor admite în viaţa lor, când vor fi femei, bărbaţi care nu se implică în relaţia lor, care vor prefera să stea cu oricine altcineva, numai cu ele nu…
  • Să înveţe să depună eforturi sănătoase şi realiste pentru ceea ce vor să obţină: când tatăl lipseşte din viaţa fetiţei lui, aceasta va căuta mereu un substitut care să-i împlinească nevoile emoţionale. Există astfel 2 riscuri: fie să ajungă în relaţii cu bărbaţi care îi oferă cea mai mică doză de atenţie (la început, urmând apoi să-şi arate colţii), fie să facă orice pentru un bărbat, numai să nu fie părăsită. Astfel, va depune numai ea eforturi supraomeneşti de a-i oferi totul, pentru a primi în schimb un strop de iubire. Când, însă, eşti prezent în viaţa fetiţei tale, tati, ea va învăţa de la tine că este normal să dai şi să oferi în egală măsură într-o relaţie, că meriţi să fii răsfăţată, iubită şi valorizată. Lipsa ta de implicare o poate face să creadă că este vina ei pentru că nu îţi faci timp pentru ea, că este rea sau de neiubit…
  • Să iubească: femeile ai căror taţi au fost absenţi au un risc mult mai mare de a înţelege greşit iubirea. Ele cred că fluturaşii din stomac (îndrăgostirea), ori plăcerea sexuală înseamnă iubire. Se dăruiesc, în felul acesta, bărbaţilor (în detaliu despre subiectul- cum să recunoască femeile bărbații periculoși- în link) care le provoacă scântei, fără să îşi dea seama că acelea sunt numai emoţii, nu sentimente (sentimentele se dezvoltă în timp). De ce? Pentru că prezenţa ta, tati, a fost sporadică, şi i-a adus trăiri foarte puternice şi scurte, aşa-zişii fluturaşi.

Dacă tu eşti prezent în viaţa fetiţei tale, tati, ea invaţă să iubească sănătos şi asumat: să facă distincţia între sentimente şi emoţii, şi să se comporte adecvat când este invadată şi de una şi de cealaltă. Învaţă că, pentru a fi iubită de un bărbat, nu e de ajuns ca acesta să petreacă, în grabă, cu ea, câteva clipe, că iubirea adevărată rabdă şi suferă egal, fără ca ea să fie nevoită să dea totul, şi el resturi.

Ştiu că îţi iubeşti fetiţa şi mai ştiu şi că niciodată nu ai vrea să ţi-o vezi plângând, aşa că, până data viitoare, te rog, tătic de prinţesă, să îi transformi fetiţei tale rugămintea: „Mami, vreau şi eu un tati cool!” în exclamaţia de fericire: „Mami, am ŞI eu un tati cool!”

CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC,  WWW.MONICABERCEANU.RO

  • de 11 ani psihopedagog și logoped
  • de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu

„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.”