articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Am primit un mesaj de la o mămică ce ne cere ajutorul pentru a gestiona crizele de furie ale puiului ei, în vârstă de 2 anișori. Îi mulțumesc, în primul rând, pentru deschiderea de a întreba, de a-și recunoaște nervii si emoțiile care o copleșesc când copilul nu încetează să țipe, oricât i-ar explica ea, și îi mulțumesc pentru implicare.
Știu că toată lumea spune: „Dar e normal să fii implicată, doar ești mama lui!”, dar eu nu privesc atât de simplist această afirmație. Pentru că a fi părinte nu e atât de normal cum e să spui „Mi-e sete!” , când ai nevoie de apă.
Să fii părinte înseamnă asumarea unei responsabilități care implică mult mai mult decât a hrăni, a îmbrăca, a duce la școală și a avea grijă să fie sănătos fizic.
A fi părinte înseamnă mai ales să înveți să îi oferi copilului tău poate exact ce tu nu ai primit când erai copil: dragoste, suport emoțional, răbdare, înțelegere. Și toate acestea duc la sănătate psihică, fără de care orice copil, oricât de bine îngrijit ar fi din punct de vedere fizic, va claca în viața de adult.
Părinții nu cresc un copil, ci cresc copilul care va crește, la rândul său, alte generații. De modul în care ne creștem copiii va depinde modul în care ei își vor crește propriii copii și în care copiii lor își vor crește, la rândul lor, nepoții.
Îți mulțumesc, mămică dragă, pentru că îți pasă! Nu doar de tine însă, ci de toate mamele care trec prin aceeași situație prin care treci tu.
Cum te comporți cu copilul care vrea cu orice preț în parc, deși tu i-ai spus foarte clar NU SE POATE?
În primul rând, la 2 ani, copilul încă are impresia că este centrul universului. Este responsabilitatea noastră, ca adulți, să îl ajutăm să se adapteze unei lumi în care „Aici și acum” nu înseamnă automat satisfacerea imediată a nevoilor lui.
1. Conectați-vă cu al vostru copil!
Nu există comportament pozitiv, în condiții de stres și neînțelegeri! Jucați-vă și interacționați cât mai mult!
Copilul, care are parte de iubire, acceptare și ajutor și căruia i se răspunde nevoii de acceptare și de siguranță, are o rezistență mult mai mare la frustrare. Conectarea îl ajută să aibă încredere în oamenii din jur și în sine. Dacă un copil nu are parte de multă joacă si veselie acasă, va căuta să le obțină din orice altă parte. Și nu va vrea să se întoarcă intr -un loc în care distracția nu este primordială.
2. Nu ocoliți parcul.
Sau orice loc unde știți că puiul vostru vrea să meargă. Văd mulți părinți care refuză să ia copilul la cumpărături, pe motiv că „vrea să cumpere tot magazinul”.
Mergeți, așadar, mai ales în locurile problematice și învățați voi înșivă, ca adulți, cum să vă ajutați puiul să facă față emoțiilor negative.
3. Dacă știți că aceasta este durerea cea mai mare :), folosiți parcul ca surpriză.
Îi puteți prezenta astfel situația: „Am o surpriză pentru tine! Mergem să cumpărăm legume, apoi mergem în parc!” Astfel, copilul va înțelege că primește ceea ce dorește, chiar dacă nu imediat. Nu vă așteptați să fie cuminte și să înțeleagă din prima! Nici noi nu am învățat engleza de la primul contact cu ea. La fel și un copil. Nu înțelege lumea decât după contacte repetate cu ea.
O altă idee pe care eu o folosesc foarte des cu copiii este aceasta: le confecționez orare vizuale, chiar dacă au numai 1 an și jumătate, și le explic mereu ce se va întâmpla pe parcursul unei săptămâni. De exemplu, facem poze cu activitățile pe care le stabilește familia în săptămâna respectivă, și am grijă să existe foarte multe activități preferate de ei. Le lipesc cu velcro pe ușă sau perete, și le arăt de mai multe pe parcursul zilei.
Exemplu: „uite, azi avem următoarele activități: speli fața, apoi dinții, apoi mănânci, apoi mergi la grădiniță, apoi la bunica, apoi la doctor, apoi în parc, etc.”
Copiii mici învață prin imitație și prin tot ce ține de vizual.
Nu vă sfiiți să repetați de zeci de ori într-o zi ceva! Este normal.
4. Dacă a început criza de furie, păstrați-vă calmul și explicați de cel mult 3 ori: trebuie să mergem acasă acum.
Mergem să ne jucăm cu… (ceva preferat de copil), să ne vedem cu x, să facem y. Chiar dacă se trântește pe jos, nu cedați insistențelor! Fiți consecvenți cu orice ați decis! Luați-l de jos cu blândețe și mergeți acolo unde aveți nevoie.
Dar atenție, această consecvență aplicați-o după ce relația dvs. cu copilul este una extrem de bună! Nu uitați: nimic fără conectare!
Personal, ce mă ajută mereu când mă confrunt cu situații de acest fel, este să mă întreb: „Dacă partenerul meu mi-ar spune de la prima întâlnire: trebuie să faci x, y și z!, oare eu aș dori o relație cu el? Aș fi confortabilă cu un om care are față de mine un comportament dictatorial, sau aș fugi de el?”
Dragi părinți, în orice situație în care copilul nu vă ascultă, întrebați-vă cum ați reacționa voi în exact aceeași situație, și comportați-vă cu el așa cum ați dori să se comporte partenerul vostru cu voi!
Copiii nu sunt roboței care să răspundă comenzilor adulților, ci suflete care au nevoi! Împliniți-le, înainte de a cere de la ei ascultare!
5. Dacă, deși faceți mereu ceea ce am amintit mai sus, copilul are crize inexplicabile, dese și de lungă durată, consultați un specialist pentru a verifica sănătatea emoțională și psihică a copilului!
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 11 ani psihopedagog și logoped
- de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.” 