articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Când eram mică, timpul îmi părea cel mai pustiu loc de joacă. Nu înțelegeam de ce îi bat ceasurile atât de rar. Și de ce jucăriile nu umplu toboganele de râsete, trambulinele de fericire și copilăria mea de iubire.
De ce, când Moș Crăciun îmi aducea jucării pentru un an întreg? Așa sărac cum era, zicea mama, reușea să-mi cumpere exact ce îmi doream. Pentru că eram un copil cuminte. Ascultător și înțelegător.
Moș Crăciun venea ca și la ceilalți copii, iarna, însă, mie îmi mai aducea și vara, și toamna, și primăvara, câte o jucărie ”uitată în fundul sacului”. Când întrebam de ce, mi se răspundea rapid și grav: ”Să ai ce să faci când noi nu avem timp.”
Nu am înțeles niciodată, copil cuminte fiind, de ce Moș Crăciun nu aduce și timp pentru tati, atunci când vine cu desaga aia plină.
Timp să se joace cu mine. Timp să mă arunce în sus, timp să mă îmbrățișeze, timp să mă iubească.
Când eram mică, făurisem un Dumnezeu din plastilină. Aceea adusă de Moșul. Nu știu de unde știam că-L cheamă Dumnezeu, dar îmi amintesc că, de fiecare dată când tati spunea scurt: ”Du-te în camera ta să te joci, am treabă!”, mă puneam pe genunchi și Îl rugam pe Omulețul meu de plastilină să se joace cu mine. Și plângeam. Pentru că toate jucăriile alea se uitau la mine cum îmi șterg lacrimile cu mânecile bluzițelor mele de fetiță frumoasă și cuminte, în loc să mă ia de mână și să ne jucăm împreună.
Când eram mică, I-am promis lui Dumnezeu că mă fac doctor ”de făcut oamenii să vorbească” și copiii să se joace singuri. Așa, de dureros ce știam că e să ai jucării cu sacii, dar tati, care să se așeze cu tine pe covor, să n-ai…
M-am făcut ce-am promis și, întâmplător ori nu, azi învăț copiii să se joace singuri. Și mai dureros de-atât e că singurătatea asta a lor e la fel ca a mea: plină de jucării. Copiii cu autism au nevoie să fie învățați să se joace pentru că nu au capacitatea copiilor tipici, de a-și imagina, de a se potrivi în puzzle-ul lumii noastre… dar marea durere a lor este că, de cele mai multe ori, tati aduce jucării, nu brațe deschise și dragoste…
Nu trebuie să ai un copil cu diagnostic, tati de copil cuminte, să iei piesele astea 5, și să le îmbini corect, spre a forma imaginea unui puzzle numit COPILĂRIE ADEVĂRATĂ. Una în care timpul nu se cumpără. E la tine în suflet, tati, trebuie doar să-i dai voie să zboare la copilul tău!
1. Cumpără jucării pe care să ”te bați” cu omulețul căruia i-ai dat viață: copiii au nevoie de tine, să le fii partener, oricâte jucării ar avea și oricât de scumpe ar fi ele. Joacă-te cu ei jocuri de echipă, din care să învețe competiția sănătoasă și dragostea necondiționată. Pierde ori câștigă, copilul tău e iubit. De tine.
2. Petrece timp CU al tău copil, nu pentru el! Nu pierde timpul să-i cauți cele mai sofisticate jucării, nu îi vor umple inima de bucurie, nici viața de iubire! Îi vor umple numai camera de iluzii și așteptări ca tati să vină acasă, să se joace cu el!
3. Cheltuie timp, nu bani! Nici un copil nu știe valoarea banului, până când tu nu îl înveți! Dacă nu ai când, tot ce va învăța este că, pentru a fi fericit, trebuie mereu să cauți să AI, nu să FII! Și va face orice să aibă cât mai mult, trăind astfel cât mai puțin. Pentru că… nu e timp să le faci pe toate!
4. Petrece 30 de minute pe zi cu al tău copil, dacă nu ești plecat din localitate, și 1 zi de week-end dedică-i-o numai lui! Fă echipă cu jucăriile lui, nu te lăsa înlocuit de ele! Copilul tău are nevoie de tine, niciodată nu va alege plasticul ori plastelina în detrimentul îmbrățișării tale!
5. Joacă-te de-a timpul cu el! Da, ai citit bine! Este jocul meu preferat, și al copiilor cu care lucrez. Uite cum l-am gândit:
Varianta 1:
Tu, tati, ești vânzătorul de timp (numai asta ai în magazin) și el este cumpărătorul. Pentru fiecare timp cumpărat (minute, ore, etc) copilul trebuie să îți dea o jucărie la schimb. Targetul este ca al tău copil să ajungă să dea cea mai frumoasă sau dragă jucărie a lui, pentru a cumpăra timp cu tine. Spune-i mereu că este un joc care îl învață pe el că nimic nu este mai prețios decât iubirea ta.
Varianta 2:
Pe rând, tu și el, spuneți: ”Dacă aș fi timp, aș vrea să-i dau o oră lui X pentru a face y!” Adică: Dacă aș fi timp, aș vrea să-i dau o oră mamei, să se joace cu mine de-a … (și completați ce vă doriți)
Targetul acestei variante de joc este ca al tău copil să conștientizeze că fiecare om poate alege să facă ceva pentru celălalt, ca semn al iubirii, și că modul de petrecere a timpului este o alegere pentru fiecare dintre noi.
Tati, durerea cea mai mare a puiului tău este să înțeleagă că tu alegi orice altceva în locul lui! Că îți faci timp pentru orice alt lucru, numai pentru el nu!
Să știi că rândurile acestea au fost scrise de copilul Monica, cel care a ales să răscumpere timpul, nu de specialistul cu o diplomă înrămată pe un perete la fel de singur ca un loc de joacă pustiu…
– Tati, de unde se cumpără timp?
– De la magazinul de timp. E cel din buzunarul de la piept, din dreptul inimii.
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 11 ani psihopedagog și logoped
- de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.”
