Specialiștii spun că mâncatul de pe jos nu e o tragedie

De câte ori v-ați simțit vinovați atunci când copilul vostru și-a scăpat pe jos biscuitele și n-ați avut timp să i-l luați înaintea lui?  Sunt convins că de multe ori…

Mi s-a întâmplat și mie și încă mi se întâmplă. V-am spus că al meu o adoră pe „Suzy” (suzeta) și vă jur că e mai rapid ca orice atlet din lumea asta, ca orice pilot de raliuri, ca orice vreți voi. O scapă sau o aruncă pe jos și, până să ajung să o iau ca să i-o spăl, el deja o molfăie liniștit. N-am așa putere de reacție.

Și da! M-am simțit vinovat de fiecare dată și încă mă simt, chiar dacă nu sunt un disperat și nu îmi țin copilul într-un bol de sticlă. Oricum, asta se întâmplă atunci când suntem în casă, pentru că, afară, Suzy nu există. Dar tot mă simt vinovat.

Astăzi m-am mai liniștit cât de cât, deși doar temporar, după ce am citit un articol din care am aflat că celebrii cercetători britanici au făcut un studiu bacteriologic asupra mai multor produse aruncate pe jos.

Se pare că oamenii ăștia deștepți și, nu în ultimul rând, celebri pentru studiile lor au creat un cadru de casă, adică o sufragerie cu covor pe jos, o bucătărie cu gresie și faianţă, pe care au „infestat-o” cu peste 10 milioane de bacterii, creând o situație muuuult mai periculoasă decât în orice casă de oameni.

După asta, au aruncat pe jos paste, pâine și biscuiți. Eh, se pare că regula de 5 secunde nu mai e chiar așa valabilă. Ce credeți? Se poate depăşi. Cele mai puține bacterii le-au adunat pâinea și biscuiții, însă pastele au fost atacate considerabil: în trei secunde au adunat 2500 de bacterii, iar în 30 peste 7500. Cam nasol.

Cu toate acestea, celebrii ăștia britanici spun că nu e motiv de panică dacă cei mici mănâncă de pe jos şi că ei au făcut studiul ăsta tocmai pentru că 4 din 5 copii o fac frecvent. Cred şi eu că o fac. Îl văd pe al meu şi mă conving imediat. De multe ori, îl bănuiesc că îi place mai mult ce găseşte pe jos decât ce găseşte în farfurie. Asta, însă, e o altă discuţie.

Eh, acum… știți cum e. M-am liniștit ce m-am liniștit, dar parcă tot nu e ok. Dacă v-ați trecut și voi ochii peste acest studiu, sper să nu vă culcaţi pe o ureche. Chiar dacă noi, ăștia mari, am mâncat de pe jos când eram mici, chiar dacă am mâncat pământ, nisip, iarbă și alte cele, n-a fost tocmai bine.

Ne-a crescut imunitatea, o să spuneți. Nu știu ce să zic… Posibil, dar mai bine să prevenim decât să tratăm te miri ce infecţii și alte cele. Dacă celui mic îi apare o bubă pe la guriţă, mă gândesc imediat dacă o fi de la suzeta aia scăpată în bucătărie sau de la bucata aia de covrig de pe covor. N-ai cum să nu te gândeşti…

V-am zis: nu sunt disperat, nu îmi țin copilul într-un bol de sticlă, dar tot am inima strânsă atunci când îl văd că se avântă după ceva căzut pe jos. Am mai scris eu într-un articol că sunt câteva grozăvii pentru care nu mă agit foarte tare, dar atunci când văd o bucată de biscuite, grisină sau pâine (preferatele lui în materie de ronţăit) căzute pe jos în locul în care alții umblă și încălţaţi cu papuci de casă, parcă simt nisip în gură.

Fie ele bacteriile cum or fi, parcă tot m-aş feri de ele. Ca să nu mai spun că dacă le permitem să mănânce de pe jos în casă, cei mici, mici vor fi tentaţi să facă la fel şi afară. Ei nu prea înţeleg diferenţele. Aşa că ne rămâne un singur lucru de făcut: să prevenim pentru liniştea noastră.

La voi cum e? Vă lăsaţi copiii să mănânce de pe jos?