Sfaturi practice împotriva depresiei postnatale. Sunt valabile și pentru tati.

Când un copil vine pe lume, pe tine, ca părinte, te încearcă tot felul de emoții: de la frică până la bucurie maximă. Treci prin toate. Îți faci o sută de mii de gânduri, niciodată nu consideri că ești suficient de pregătit și mai, mai că ai da bir cu fugiţii, însă… nu prea poți. Cel mic vine, e al tău și trebuie să îți asumi toată responsabilitatea și să îți dai tot concursul să îl faci om mare, sănătos și pe picioarele lui.

Din păcate, nu totul e roz și drumul tău ca părinte nu e aşternut în totalitate cu petale. Nope! Apar și probleme. Andrei, un cititor fidel, ne scria la un moment dat într-un comentariu că, de aproape trei ani, de când el și soția sa au devenit părinți, ea s-a transformat radical. Nu mai are chef de viață, e apatică, a uitat să zâmbească, e mereu obosită… Și, chiar dacă face psihoterapie, situația nu se îmbunătățește. Ne-a impresionat mult comentariul său și chiar îl felicităm și îl considerăm un erou. Nu e ușor să te confrunți cu așa ceva, iar el face faţă cu brio. Felicitări încă o dată!

Andrei: „Asta cu depresia post natală e cam dureroasă. Nu ştiu dacă la soţia mea e sau nu depresie, însă deşi urmează tratament psihiatric şi face şi psihoterapie, nu are chef de viaţă, nu râde, nu se bucură, vede numai probleme, e mereu stresată şi obosită. Nu se îngrijeşte şi oricât timp ar avea la dispoziţie nu e niciodată odihnită. Îmi iubesc soţia, îmi iubesc şi mai mult copilul, însă de aproape 3 ani de când a apărut piticul în viaţa noastră soţia mea e în altă lume. Gândesc pozitiv, sunt vesel, activ, fac absolut totul în casă şi tot nu e bine din punctul ei de vedere. Ieri a reuşit performanţa ca 17 din 24 de ore să stea în pat. Asta în condiţiile în care dimineaţa eu hrănesc piticul înainte să plec la muncă, îl schimb, spăl vase, biberoane, fac de mâncare pentru el, merg la muncă, vin acasă, îl hrănesc, ies cu el afară, apoi îi fac baie, îi fac şi dau de mâncare şi-l pun la somn. Mâine începe weekendul şi bineînţeles eu sunt responsabil de tot, începând cu îngrijirea şi hrănirea piticului până la spălat vase, rufe, curat prin casă, aspirator, cumpărături etc. Şi ea o să fie aia care-i prea obosită şi are nevoie de o pauză. Şi ajungem şi la sex. Dacă am noroc, dacă, după ce rezolv toate problemele fizice şi morale pe care le are şi dacă pun problema corect şi am muuuult noroc, atunci poate am parte de intimitate o dată pe lună. Aşa că încă mai aştept să intre lucrurile pe un făgaş normal. Important e să fim împreună, să fim sănătoşi şi să arăt înţelegere şi răbdare aşa cum înainte să apară piticul nu-mi imaginam că pot să am.”

Pornind de la cazul lui, am încercat să aflăm mai multe despre depresia post natală. N-am mai răsfoit cărți, articole și nici nu vorbim din auzite. E o situație mult prea delicată, așa că am cerut părerea unui specialist. Am stat de vorbă cu psihologul Raluca Penuş, psiholog clinician și consilier psihologic-evaluarea, consilierea și psihoterapia experienţială a copilului, adultului, cuplului și a familiei. În urma discuţiei, mă declar mult mai conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu și nu, depresia post natală nu trebuie neglijată sub nicio formă! Poate să treacă de la sine sau poate să devină ceva de-a dreptul foarte grav!

„Depresia postnatală, denumită și depresia postpartum, întâlnită la aproximativ 10-20% dintre proaspetele mămici, nu este ceva grav, însă, nu trebuie tratat cu superficialitate. Apare la 2-3 zile după naștere, cel mai frecvent este vorba despre depresia tranzitorie posnatală („baby blues”), dar dacă simptomele nu dispar după două săptămâni, ele ar putea reprezenta debutul unei depresii majore postpartum. Nu există o cauză clară, ci o serie de factori care pot crește riscul de depresie după naștere. Ce trebuie să știm clar este că instalarea depresiei postnatale nu înseamnă că mama nu-și iubește sau nu-și dorește copilul.

FACTORI PREDISPOZANȚI

– travaliu dificil
– modificări hormonale (în primele 48 de ore după naștere, nivelul estrogenului, progesteronului și al cortizonului scad dramatic)
– în istoricul personal de viață, a mai existat un episod depresiv sau prezența unei tulburări afective la cel puțin o rudă de gradul I
– retraumatizarea, retrăirea unei pierderi anterioare
– bebelușul este mai solicitant. De exemplu: nașterea înainte de termen, nașterea unui copil ce prezintă o sensibilitate și, inițial, necesită îngrijiri speciale, nașterea unui copil ce prezintă dizabilități fizice.
– probleme în relațiile familiale (probleme maritale, absența suportivității partenerului)
– probleme sociale, de mediu (lipsa resurselor financiare, mediu precar și insecurizant, somaj, schimbarea locuinței, mai ales dacă implică distanțare față de familia de origine sau prieteni, renunțarea la carieră pentru perioada de maternitate/paternitate. De ce și „paternitate”? Și barbații pot face depresie postnatală.)” – psiholog Raluca Penuș.

Ok. Am aflat că și bărbații pot suferi de o astfel de depresie. Sincer nu știam… Așa că depresia apare, unii o conștientizează, alții probabil că nu, dar cum ne dăm seama că suntem pe muchia aceea fină? Cum ne dăm seama că ne confruntăm cu o depresie? Noi, taţii, sau ele, mamele.

„Având ca reper DSM-ul (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorders), o putem identifica ușor urmărind

 SIMPTOMELE

– interesul pierdut față de activități uzuale
– probleme cu somnul
– apetitul scăzut
– dezangajare față de activitatea sexuală
– un nivel scăzut al energiei
– dificultăți de concentrare sau în a lua decizii
– oboseală în mod constant, chiar și atunci când somnul este suficient
– neliniște și anxietate (simte apăsări și neliniști nefirești, fără a identifica motivul real)
– apare sentimentul inutilității și al vinovăției
– resimte inadecvare în rolul de părinte
– pot interveni chiar și gânduri recurente cu privire la moarte.” – psiholog Raluca Penuș.

Având acum în bagaj aceste informații, îmi dau seama că nu e de glumă. Depresia post natală nu e un moft, nu că aș fi crezut asta vreodată, trebuie tratată cu seriozitate și musai apelat la specialişti. Acasă, în bucătărie, sufragerie sau dormitor riscăm să agravăm situația. Nu degeaba au făcut medicii atâţia ani de școală, nu degeaba sunt acolo să ne sară în ajutor. Noi trebuie doar să facem cel mai mic gest și ei sunt acolo pentru noi. Însă, pe lângă ajutorul de specialitate mai există câțiva factori la fel de importanţi care contează poate la fel de mult.

CE POȚI FACE ÎMPOTRIVA DEPRESIEI

„1. Încurajările și susținerea din partea persoanelor apropiate se pot dovedi foarte utile în procesul de recuperare a persoanei cu depresie postnatală. Atât cuvintele de laudă, cât și asigurările că depresia nu este din vina sa ajută la devictimizarea persoanei în cauză.
2. Dacă mămicii îi este teamă să stea cu copilul singură, persoanele de suport (soțul, rudele, prietenii) pot face cu rândul să stea cu mămica și copilul, în nici un caz să ia copilul și să lase mamica singură.
3. Preluarea unor sarcini gospodărești de către o altă persoană poate fi de mare ajutor, însă, numai cu acordul mamei, și spun „unor” pentru că o persoană cu depresie are nevoie de program, are nevoie de sarcini și responsabilități pentru a se pastra activă, are nevoie de a avea constant rezultate concrete pe care sa le poată verifica ori de câte ori se simte nesigură: „Nu sunt așa rău, alta dacă era în locul meu nici nu se ridica din pat! Eu fac treabă, am grijă de copil.”- psiholog Raluca Penuș.

Situația poate fi delicată. Ne trebuie răbdare, tact și diplomaţie. Dacă nu avem aceste abilităţi, noi bărbații, ar trebui să ni le dezvoltăm imediat ce aflăm că vom deveni părinți. În mintea mea, situația e clară și mi-ar plăcea să cred că tot mai mulți bărbați gândesc ca mine: am pornit împreună pe drumul acesta pe care ni se va spune „mama” și „tata”, așa că oricât ar fi de greu, de frumos, de înfricoşător, de minunat, oricâte hopuri am întâlni, oricâte obstacole și oricâte satisfacţii vom simți trebuie să le trăim împreună. Ăsta e un must.

Să auzim de bine!