Îți răspund aici, după ce mi-ai scris cea mai frumoasă scrisoare din viața mea.
Hei, tu! Fac bine! Şi te văd!
Am citit scrisoarea şi ce să vezi? M-ai cam lăsat fără cuvinte… Aşa să scrii tu? O mică scorpie care crede că i se cuvine totul?
Hai, ştii că glumesc… Nu ştiu de ce te vezi aşa. Sper că te alinţi… N-ai cum să fii o scorpie pentru că eu nu sunt un căpcăun şi copilul nostru nu e nici el vreo pocitanie. Suntem oameni. Suntem noi. Suntem cu bune, suntem cu rele.
Şi e bine. Aşa cum e, e bine. Niciodată nu m-aş fi gândit că vom ajunge aici. Pe vremea când eram doar doi şi ne certam la orele 12 care face cafeaua, nu m-aş fi gândit că o să fac un ceas pentru grădiniţa online… Aveam altele în cap pe atunci. Nimic concret, dar aveam. Te aveam şi pe tine în planurile mele de viitor, dar nu mi-am dat seama atunci că, fără să îmi dau seama, mi-ai acaparat viitorul. N-o înţelege greşit. Am vrut să se întâmple asta. Nu m-am lăsat dus de val, ci pur şi simplu am urmat un drum instinctiv. Ştiam că drumul pe care eşti şi tu e şi al meu.
Şi te văd! Şi mă vezi! Chiar dacă spui că uneori nu o faci. Te văd aşa cum eşti. Eşti frumoasa mea de fiecare zi. Esti superbă în pijamalele tale lălâi care nu inspiră nimic sexy. Eşti frumoasă când dormi, când te trezeşti, când ne întrebi sâmbătă dimineaţă ce am vrea să mâncăm la micul dejun când tu abia aştepţi să ieşi pe terasă şi să îţi bei cafeaua. Eu ştiu asta, dar mă prefac. Eşti frumoasa mea cea mai frumoasă atunci când îmi sari în braţe seara când intru pe uşă obosit. Ştiu că şi tu eşti poate la fel de obosită sau… poate şi mai obosită decât mine şi cu toate astea ai putere să-mi zâmbeşti de fiecare dată când mă uit la tine. Cum o faci?
Mai ştii când ne-ai certat că am făcut casa vraieşte după ce am venit din parc? Tu ai rămas atunci acasă şi ai muncit ore ca totul să strălucească în jurul nostru. Ne-ai certat şi parcă vedeam şi o lacrimă în colţul ochilor când ai văzut că am intrat cu noroi pe ghete pe podeaua proaspăt spălată. Erai aşa frumoasă şi eu am fost aşa un prost… Iartă-mă că uneori nu sunt atent, că uneori nu am să îţi ofer la schimb tot atâta enegie. Iartă-mă că uneori sunt leneş, delăsător şi că mă trântesc pe canapea când ajung acasă, când tu încă alergi între computer, bucătărie şi copil. În momentele acelea îmi dau seama că tu ai un program nebun. Mai nebun ca al meu şi cu toate astea nu te plângi niciodată. Şi eu mă simt sfârşit.
Să ştii că încerc în fiecare zi să fiu cea mai bună versiune a mea. Pentru tine, pentru mine, pentru noi. Ştiu că ai vrea să auzi mai des cuvinte frumoase. Ştiu că îţi place să fiu romantic şi mai ştiu că ai nevoie de atenţie. Ştiu toate astea, însă, eu n-am fost clădit aşa. Am fost clădit rece, dar învăţ. În fiecare zi lângă tine, învăţ. Învăţ să ne completăm perfect. Şi ştiu că şi tu o faci. Şi… aici intervine frumosul nostru. Încercările noastre de a nu ne ştirbi perfectul ne menţin vii. Ne menţin aici şi e tot ce contează.
Te ador, iubita mea frumoasă din toate timpurile. Te ador când stai cu ochelarii pe ochi şi esti atât de concetrată la ceea ce faci. Te ador când uzi florile, când dormi, când îţi schimbi trei ţinute pentru o banală întâlnire cu familia şi te ador chiar şi când mă cerţi. Te ador pentru zâmbet, pentru viaţa pe care o aduci în casa noastră şi te mai ador pentru toate chestiile pe care le cumperi :). Glumesc. Aici mai discutăm. Şi îţi multumesc! Ştii pentru ce? Îţi mulţumesc că lângă tine mă simt cel mai norocos bărbat de pe pământ. Şi nu e puţin lucru.
Te iubesc, iubita mea frumoasă! Şi… când e înnorat deşi afară e senin, la mine în braţe, vei găsi mereu tot ce ai nevoie. O ştii!
***
Dragă cititorule, în aceste vremuri, cred că familia este pusă la grea încercare. Că el și ea uită adesea că au fost NOI. Că au atât de multe pe cap, încât nu mai au timp pentru EI, nu mai au timp de cuvinte frumoase, de îmbrățișări, de dragoste, de banalul „te iubesc”.
Te rog să te oprești o secundă și să-l privești sau să o privești. Și vezi că, acum, mai mult ca oricând, are nevoie să-i scrii. Să-i spui ce simți pentru el/ea și să vă legați din nou, să vă amințiți de VOI.
În această seară, vă las în articol o scrisoare. Este a doua dintr-o serie. A scris-o el pentru ea, după ce ea i-a scris lui. E o declarație de dragoste publică, de care familia lor avea nevoie.
Aștept și rândurile tale. Trimite-mi scrisoarea ta pe mail. Hai să facem împreună o serie lungă de scrisori. E nevoie de ele, în aceste vremuri grele. E nevoie ca el și ea să-și amintească de ce au făcut împreună o familie, astfel încât să meargă mai departe, indiferent de vremuri.