S-a pus fiu-miu pe agățat puicuțe!!!

Fii-miu devine bărbat şi eu am un piept de Hulk datorită mândriei pe care o simt!
Bine… încă e în stadiul de bărbat în devenire. “Construcția” abia acum începe, dar important e că pasul a fost făcut.
Care-mi sunt fricile?
  1. Să nu devină un bărbat cocalar. 🙂
  2. Să nu devină un bărbat care îşi toacă şi ultimii bani pe fericirea unei femei care nu merită.
Nu săriți. Stați să vă povestesc.
Am ieşit la cumpărături cu nevastă-mea şi cu fii-miu. De cum am intrat în mall, soaţa s-a cocoţat în cârca mea, la figurat, şi nu m-a slăbit până când nu am acceptat să intrăm în câteva magazine ca să îmi cumpăr o cămaşă. Ca să scap de gura ei am acceptat, ce era să fac?
Eh, am intrat într-un magazin şi, în timp ce ne uitam noi pe acolo, fii-miu a văzut două fetiţe care o aşteptau pe mama lor să iasă din cabina de probă. Erau cu câţiva ani mai mari ca el, dar asta n-a constituit o problemă.
Îl vede nevasta-mea că e foc pe ele şi îl îndeamnă:
-Du-te, mami, la ele, prezintă-te. Spune-le cum te cheamă şi întreabă-le şi pe ele.
S-a uitat piciul la maică-sa, s-a uitat iar la fete şi s-a dus. Ele vorbeau şi nu erau atente la nimic în jurul lor. Fii-miu s-a aşezat în faţa lor, ele nu îl vedeau.
La un moment dat, a luat fii-miu taurul de coarne şi a luat-o de mână pe cea mai mică dintre fete. Ea s-a uitat întrebătoare la el, exact ca o zână de aia de club fiţos care face pe inabordabila şi a mai şi ridicat o sprânceană. Na, la asta ni s-a cam oprit respiraţia. Aveam şi eu şi soaţa nişte emoţii de parcă eram la cel mai important examen şi alta nu.
Fii-miu nu s-a lăsat intimidat. Şi-a zis numele şi a întrebat-o cum o cheamă. Cea mică i-a răspuns, după care s-a întors indiferentă spre sora ei. Am zis: “asta a fost. Al meu renunţă.” Eram pregătit să-l şi iau de mână, să plecăm.
Ce vorbeşti, nenică? N-a cedat. A luat-o iar de mână şi i-a zis cu cea mai mare sinceritate ever:
-Eşti moasă! (eşti frumoasă)
Nevastă-mea avea lacrimi în ochi. Eu eram lat. Cea mică s-a uitat indiferentă la el.
Ştiţi cum e leoaica atunci când cineva se uită măcar urât la puii ei? Am simţit-o pe a mea cum se transformă.
-Stai calmă! Atât i-am spus.
Spre surprinderea mea, n-a reacţionat dar tremura pe la încheieturi.
După câteva secunde, fata tocmai complimentată, s-a uitat la fii-miu şi l-a întrebat dacă vrea un pufulete. Al meu, bine educat( ), nu a refuzat. A luat pufuletele, a zis mulţumesc şi cred că, în acele momente, îşi făcea în cap un plan. Îmi şi imaginez ce era în mintea lui:
“-Cum continuu de acum discuţia? Nu pot să îi spun că a fost bun pufuletele, aş fi penibil. Trebuie să găsesc ceva mai smart de atât.”
Şi ce credeţi că face?
O ia de mână pe fetiţă, o ajută să coboare de pe scaun şi o duce la un stand de geci din piele. Nici n-are gusturi proaste… Pune mâna pe una portocalie şi o întreabă:
-Pace? (Îţi place?)
-Nu.
-E moasă. (E frumoasă)
-Nu e… Asta e frumoasă. Îi arată fetiţa o altă geacă, neagră.
-Da, ata e. Vlei? (Da, asta e. O vrei?)
-Nu.
Noroc că a ieşit maică-sa din cabina de probă şi au plecat.
Am plecat şi noi, iar, de la ieşirea din magazin, a început un nou capitol din viaţa noastră: fii-miu se transformă în bărbat! Am bătut cuba, maică-sa l-a sufocat cu pupici, ne-am îmbrăţişat, l-am felicitat.
Eh, de acum începe greul. Devine el bărbat, doar că e încă un diamant neşlefuit. Promit, în faţa tuturor, că nevastă-mea şi cu mine vom face tot posibilul să scoatem din el un bărbat adevărat cu tot ceea ce presupune asta. Potenţial, cred, că are din belşug.
P.S: Mi-s mândru tare, să ştiţi!