Mda, fiică-mii i-a căzut primul dinte. I se mișca de vreo două săptămâni și ea de abia aștepta să-i cadă. N-am mai văzut nerăbdare mai mare la un copil să-i dispară un dinte din gură. Era mega încântată că i se mișcă, ba chiar stătea mult cu degetele în gură să-l miște și ea mai tare.
Într-un final i-a căzut și mare, mare bucurie ce a fost pe ea. Sincer, în puține momente am văzut-o mai fericită.
Dar…. eu am avut un sentiment ciudat. Da, m-am bucurat de bucuria ei. Nici nu se putea altfel. Dar…
În primul rând, i-a căzut dintele când era în excursie. În autocar, împreună cu ceilalți copii din clasa ei. A mușcat dintr-un biscuite și s-a trezit cu dintele în mână. N-a durut-o deloc și bucuria a fost aproape instantanee. L-a arătat tuturor colegilor, l-au analizat, au discutat. Apoi și l-a pus bine într-un șervețel, ca mai târziu să-l ascundă sub pernă și să i-l ia Zâna Măseluță.
Ne-a filmat învățătoarea și ne-a trimis un scurt video. Când am văzut imaginile, însă, m-a lovit tristețea.
Pregăteam momentul ăsta. Trebuia să fie un moment unic tată- fiică. De când începuse să i se miște, m-am pus pe citit și vizionat videoclipuri. Mă și gândeam că îi voi lega dintele cu o ață, iar la celălălt capăt vom lega o ventuză pe care să o tragem cu un pistol de jucărie. Da, am văzut pe youtube și mi s-a părut amuzant, rapid și complet nedureros.
Dar, mai important: urma să filmăm și să vedem împreună peste ani momentul. Și eram împreună. Era primul ei dinte căzut, era un moment unic în viața ei.
Mda. S-a întâmplat departe de mine. Și sunt chiar trist. Dar a fost bine pentru ea, nu l-am forțat înainte de a-i veni timpul fizic. Nu a durut-o deloc. Și ăsta e cel mai important lucru.
Și a mai fost ceva care mi-a provocat tristețe. Momentul ăsta m-a făcut să realizez încă o dată că al meu copil nu mai e mic. Că e o domnișorică, are 6 ani și jumătate. Și că au trecut toți acești ani într-o clipire. Foarte repede, mult prea repede.
Și mi-s trist. Tare! Că, din voia mea sau, din întâmplare, ratez momente unice. Că ratez acele momente total neprețuite, pe care doar un copil ți le poate oferi.
Că sunt ocupat, că stă mult la școală, că seara petrecem doar câteva ore împreună, că ea crește și face lucruri fantastice când pleacă undeva sau când plec eu, că le face departe de mine.
Ia-ți copilul în brațe, cititorule! Ia-l în brațe și spune-i că-l iubești. Și măcar, măcar de sărbători săturați-vă unul de altul. Dacă poate exista acest saț fie și pentru o clipă.
Ca să se vadă fericirea am pus o bucată din filmulețul din autocar în vlogul de mai jos: