Prima lui săptămână de sarcină: „Ole! Ce tare sunt!”

Hai că așa e. Exact ca în titlu. Sincer, ești tare mândru. Cel mai mândru. Ca niciodată, îți îndrepți spatele până simți că te doare, îți umfli pieptul și mergi țanțoș.

Ba chiar saluți în stânga și-n dreapta, deși mai sunt și necunoscuți printre persoanele pe care le întâlnești. Și le mai și zâmbești. Ba chiar ai întâlnit în cale o domnișoară și i-ai zâmbit cu toți dinții. Atât de tare, încât iubitul, care o ținea de mână, ți-a aruncat o privire dintr-aia de macho, de teroare, de leu ce-și marchează teritoriul.

Dar tu, de fapt, n-aveai niciun gând „necurat”. Doar erai fericit și îți doreai să împărtășești cu toată lumea fericirea ta. Aflaseși de câteva zile că vei deveni tată. Și da, ești foarte tare! Ești convins de asta!

Auzi, mă, tu să devii tată! Incredibil! Senzațional! Breaking news dintr-ăla adevărat, nu ca la RTV. Dar, da, se întâmplă! Ești la primul copil și nimeni nu mai e ca tine.

Cel puțin asta crezi. Deși, știm cu toții, că e plin de părinți pe lumea asta. Dar… ai dreptate: nimeni nu mai e ca tine, fiecare viitor părinte, deși primește aceeași veste, o filtrează altfel. Și i se pare că e unică.

În urmă cu șapte ani, am primit aceeași veste. Și nimeni nu mai era ca mine. Mergeam pe stradă și mă prezentam: Salut, sunt Dan și voi deveni tată! Atât de mândru eram.

Acum, povestea se repetă. Hm. Nu știu dacă mai simt la fel. După o experiență completă de tată, sunt ceva mai serios în abordare. Nu mă înțelegeți greșit, m-am bucurat enorm. E un copil foarte dorit, mai ales că va fi băiețel- visul oricărui bărbat.

Dar parcă… e altfel. Acum, hârșâit prin ale tăticelii, gândesc altfel. Sunt foarte tare, mai ales că îl voi avea și pe al doilea, dar sunt mult mai matur. Da, cred că ăsta este cuvântul care face diferența. Maturitatea asta mă face să fiu mai temperat, mai gânditor, mai orientat către altceva decât forma aia primară de bucurie.

Cum a fost la voi când ați aflat că veți fi părinți? Prima oară. Dar a doua oară? Aș vrea să vă știu părerea, ca să nu mă gândesc că eu sunt un ciudat și nu mai urlu în fața blocului că voi fi tată!

Bine, n-am urlat nici prima oară, dar toți bărbații de pe stradă au fost beți o săptămână întreagă. Nu spun cine le-a dat de băut. 🙂