Prea multă democraţie strică şi copiii sunt cei care suferă. Enorm!
Seara a început ca oricare alta: joacă, joacă şi iar joacă. Nimic nu prevestea ce avea să ni se întâmple…
Am dus copilul la baie şi apoi la somn. Cam la o oră după ce a adormit, a început “distracţia”. Sforăit, nas înfundat, o formă de tuse.
-Cred că e aerul uscat la el în cameră, zice soaţa.
-Da, probabil.
O văd că fuge şi mai pune un bol cu apă pe calorifer. Stăm, aşteptăm. Nicio schimbare. Tot nas înfundat, tot sforăit, tot tuse…
Dimineaţă ne trezim şi al nostru copil zici că era după război: ochii roşii, mucii până la călcâie şi o tuseeeeeeee de se ţinea de gât.
-Bun. E vineri, azi chiulim de la grădiniţă şi dăm o fugă până la doctor.
Pediatrul nu ne-a putut primi în ziua respectivă, însă, ne-a dat un tratament de bază. Toată lumea bănuia că e o răceală banală şi că 100% ne va trece în 3 zile. Nici nu concepeam ca, până luni, să nu fie ca nou.
N-a fost…
Peste weekend au apărut puncte de puroi pe amigdale. Cum era şi firesc, amigdalele s-au inflamat. Uşor, uşor a apărut şi o stare subfebrilă. Noroc că ni s-a recomandat să îi dăm un antiinflamator. Poate de asta n-a sărit mercurul din termometru mai mult.
Luni am reuşit să ajungem cu el la control. Rezultatul? Divin: streptococ, faringită nu ştiu de care, puroi şi tot meniul. Am primit o plasă, la propriu, de medicamente şi un antibiotic destul de puternic, menit să omoare bacteria.
-Vă recomand să anunţaţi la grădiniţă. Cu streptococul nu e de glumă, toţi copiii ar trebui să facă un exudat.
-Normal că anunţ.
A anunţat. A anunţat în prima fază domnele educatoare ca ele, la rândul lor, să anunţe oficial părinţii. Până aici nicio problemă. Însă, de aici, a început o adevărată distracţie şi o rezum în câteva citate. Restul vi-l puteţi imagina.
“Vai ce rău îmi pare pentru copilaş… Multă sănătate, dar nu e cazul să facem exudat. Al meu nu are nimic”, “Şi noi suntem acasă, pe antibiotic, dar sigur nu are streptococ”, “Şi noi suntem cu antibiotic”, “Nouă ne curge un ochi”, “Şi nouă!!!”, “Da, şi nouă!”.
În 10 minute, la un recensământ scurt, vreo 10 copii erau acasă, bolnavi. Şi… bolnavi! Nu doar puţin răciţi.
Soţia încearcă şi ea să le spună că streptococul e periculos, că un exudat e mai mult decât necesar, însă, s-a lovit de ziduri greu de doborât. În afară de două mămici, toate au refuzat categoric să facă analiza. Că ai lor copii 100% n-au cum să aibă, că nu există aşa ceva, că ai lor nu sunt aşa sensibili, că, că, că…
Le-a spus inclusiv că testul e gratuit la medicul de familie! N-a contat. Le-a spus inclusiv că repercusiunile pot fi grave. N-a contat!
Până la urmă, s-a dus soaţa mea hotărâtă şi vrednică în audienţă la director.
-Ştiţi? Eu nu pot să îi oblig pe cei fără simptome să facă analiza.
-Da, dar ştiţi că acest streptococ pot să îl aibă chiar dacă nu au simptome? Ştiţi că e suficient să aibă un copil ca să îi infecteze pe toţi? Ştiţi că aşa o ducem la nesfârşit? Ştiţi că se poate ajunge la scarlatină? Ştiţi ce înseamnă asta?
-Da… aveţi dreptate. Voi discuta din nou cu părinţii.
A discutat. Ce să vă spun? Tot ca la loterie suntem. Jumătate au făcut, jumătate nu.
Acu, eu vă întreb pe voi, părinţi responsabili: e normal? Cu democraţia asta eu sunt de acord, dar nu atunci când duce în prostie. Şi, din punctul meu de vedere, în acest caz, a dus clar la prostie. Să tratezi cu atâta superficialitate un lucru mai ales când poate fi vorba şi despre copilul tău mi se pare o iresponsabilitate teribilă.
Ce ar fi de făcut? Vă rog pe voi, cei cu mai multă experienţă să îmi spuneţi.
Mulţumesc anticipat.