Panică şi disperare, am nevoie de ajutor!!!

Îl visez noaptea pe fii-miu cu dinţii cariaţi, ba chiar cu ei căzuti. Gen: lipsă, pauză, dinte, gaură! Refuză cu toată fiinţa lui să se spele pe dinţi! Zici că îi pui cianură în loc de pastă pe periuţă şi alta nu.

V-am mai povestit eu că am urmat sfaturile pediatrului aproape cu sfinţenie. Am făcut-o. Ne-a spus că, de la apariţia primului dinte, ar fi bine să începem să îi facem toaleta bucală. Am făcut-o. Am cumpărat un degetar cu perişori foarte moi şi, în fiecare dimineaţă şi seară, aveam treabă. Ne creasem un ritual de-a dreptul. Am avut un succes teribil şi am rămas miraţi şi eu şi soţia.

După ce am mai achiziţionat nişte dinţi în portofoliu, am trecut la pastă de dinţi pentru bebeluşi, plus periuţa aferentă. I-am cumpărat vreo trei, pe alese. Succes teribil. Dimineaţa, după ce îşi savura biberonul cu lapte, se ducea direct la baie şi cerea periuţa cu pastă ca să se spele pe dinţi. O făceam în familie si ne distram maxim. Seara, după alt biberon cu lapte, la fel: la baie, toată familia, la spălat pe dinţi.

Ne lăudam peste tot de cât de tare e fiul nostru, cât de mult îi place lui să se spele pe dinţi, cum are răbdare să periem fiecare dinţişor şi cât se supără când se încheie procesul.

Ei ce să vezi că, la un moment dat, doi canini s-au gândit ei aşa, că ar fi bine să iasă în acelaşi timp. Gingii inflamate, stare de nervozitate, plâns şi tot tacâmul. Nu pot să îmi imaginez cam cât disconfort simţea piciul în acele momente. A trecut prin clipe atât de nasoale, încât nu a mai vrut să se spele pe dinţi. Şi mâncarea era aşa… o povară. Am zis ok, facem o pauză de vreo câteva zile că nu ia foc ţara, nici fântânile nu seacă, nici seceta nu vine.

Aşa am făcut. Ei ce să vezi că, în trei zile, au dat caninii. Râdeam cu nevastă-mea şi spuneam că, dacă îl punem în apă, pe spate, zici că te atacă rechinul. Aşa ascuţiţi au crescut dureroşii ăştia doi.

Durerile au trecut, i-a revenit şi lui pofta de viaţă, de mâncare, de tot. Seara, dupa aferentul biberon cu lapte, ne-am dus glonţ în baie să ne reluăm ritualul. Şoc! Fii-miu nici să nu vadă periuţa de dinţi. Nici în ruptul capului n-a vrut să se apropie de ea. Nu l-a interesat nici că eu sau soaţa ne spălăm pe dinţi. Nu şi nu şi iar nu! Dimineaţa, la fel! Seara următoare, la fel şi tot aşa.

De atunci, nu am mai reuşit să îl spălăm pe dinţi nici cu rugăminţi, nici nu promisiuni, nici cu nimic. Puterea exemplului a fost şi a rămas doar o apă de ploaie. Am schimbat pasta de dinţi, am schimbat periuţele. Am căutat cu nevastă-mea cele mai haioase şi mai interesante periuţe. Ne simţeam ca părinţii noştri pe vremea răposatului dictator când căutau pui şi pâine pe la magazine. Am găsit într-un final: cu Mickey, cu Winny the Pooh cu tot felul de animale şi maşini. Nu l-a impresionat nimic!!!

Într-un final, am revenit la bază şi am mai cumpărat un degetar ca pentru primii dinţi. Ce să vezi? Nici cu ăsta nu am avut succes.

Aşa că, dragi părinţi, AJUTOR!!! Am epuizat toate variantele şi pur şi simplu am ajuns să ne rugăm de el să se spele pe dinţi. I-am promis că îi cumpărăm ce vrea, că îl ducem unde vrea, că… de toate. Al nostru, încăpăţânarea supremă! Ce mă fac? Cum fac?