Abordările moderne în privința relației copil- școală introduc în ecuație un al treilea element, care până acum nu exista neapărat, relația părinte- copil.
Noi am crescut cu conceptul clar că ȘCOALA E SFÂNTĂ. Și am învățat pe rupte, tocind zeci de manuale, în sute și sute de ore de învățare. Dădeam totul la o parte ca să învățăm. Și dacă nu aveam noi chef, ne împingeau părinții. Doamne, câte teme a mai făcut maică-mea pentru mine! Cât a mai învățat și ea cu mine sau cât m-a mai pedepsit pentru că nu luam cele mai mari note! Și nu cred că am ajuns rău!
Noile abordări pun, însă, pe primul loc relația părinte- copil, o relație, care trebuie să fie mai presus de orice, inclusiv de școală. Nu spun că nu trebuie să mai învețe copiii, ci că relația dintre ei și noi trebuie să fie păstrată și ferită de tensiunile pe care le pot aduce examenele și notele mari.
„Când se va termina cu notele, când va termina cu școala și cu toate examenele, când frica și tensiunea din școală vor dispărea, singurul lucru care contează este încrederea pe care o are în tine, relația cu copilul tău. O mai ai atunci?
Este destul de ușor să îți faci copilul să ia un 10, dar îl poți pierde pe drum. Este relativ ușor să-l faci să intre la o facultate de prestigiu, dar să-ți distrugi relația cu el. Nu face asta. Poți, trebuie să fii un părinte bun. Bineînțeles, poți avea ambiții pentru el, dar mai presus de toate, trebuie să-l iubești.”– spune brightside.me, un site de parenting care colaborează cu diverși psihologi.
Oamenii ăștia vin și cu niște sfaturi legate de abordarea față de școală.
- „E foarte important pentru fiecare copil să aibă ceva timp liber (între 2 și 4 ore pe zi) pe care să-l petreacă așa cum vrea el, fără a face ceva în mod deosebit. Părinții foarte ambițioși tind să le dea copiilor mai multe lucruri de făcut decât e nevoie- opționale, activități sportive, cursuri de limbi străine. E important ca fiecare părinte să înțeleagă care sunt limitele copiilor lor și că, uneori, ei, adulții ar putea exagera. Copiii au nevoie de timp liber la fel ca și adulții.
- Când discută cu profesorii/ învățătorii lor și încearcă să rezolve anumite probleme legate de școală/ grădiniță, părinții ar trebui ÎNTOTDEAUNA să fie de partea copiilor. Nu trebuie să vă fie teamă că vor fi taxați cu note proaste, dar temeți-vă ca nu cumva copilul să ajungă să urască școala și studiul, în general. Aceasta ar trebui să fie marea problemă pe care ar trebui să o evitați cu orice preț.
- Părinții tind să se focuseze prea mult pe progresul academic și pe notele copiilor lor. De exemplu, la ședința cu părinții, întrebări precum „Ce notă a luat?”, „A fost ascultător?” sunt mult mai des puse decât „Cum se simte copilul meu în clasă?” sau „Pare încordat, tensionat?”, „Îi place?”
- Părinților ar trebui să le pese mai mult de copiii lor decât de profesorii lor, care sunt obsedați de performanțe. Sentimentele copilului, nu notele, ar trebui să fie o prioritate.
- Țineți minte: dacă copilul se chinuiește să-și facă temele, întotdeauna e un motiv la mijloc și nu are deloc legătură cu lenea. Ideea de „lene” nici măcar nu există în studiile psihologice. Motivul real este lipsa motivării și este treaba ta să o elimini.
- Printre cele mai serioase motive din cauza cărora copilul nu face față temelor ar putea fi creșterea presiunii intracraniale, hipertensiune, probleme psihologice sau ADHD și multe altele mai mărunte. Și, în loc să stea toată noaptea printre probleme de matematică, l-ai ajuta mult mai mult să afli motivul încetinelii lui și să rezolvi situația, decât să-l acuzi de lene.
- Ține minte toate lucrurile de mai sus: relațiile familiale ar trebui să fie pe primul loc. Notele mai jos pe lista de priorități.
- Când devin adolescenți, psihicul lor este foarte fragil. Adu-ți aminte de pregătirea pentru examenele finale, pentru BAC. Toată familia devine stresată de subiect. Pot apărea multe tensiuni și certuri. Cum poți evita acest coșmar sau măcar să-l minimalizezi? Cea mai bună metodă este să te concentrezi pe dragostea față de copil și pe valorile fundamentale pe care i le-ai oferit până acum.”
Oameni buni, copilul meu mai are un an și intră la școală. Eu nu știu cum să abordez lucrurile. Cât preț să pun pe note? Cât de strict să fiu? Cât de rigid? Voi cum faceți? Voi ce părere aveți față de noile abordări?
Concret, ce credeți că e mai bine pentru copiii noștri? Închidem ochii la notele mai proaste și în luăm în brațe ca să le arătăm totuși că-i iubim sau școala ar trebui să fie sfântă în continuare?