O păpușă pentru normalitate

Lammily Romania (10)

Toate păpușile pe care le cumpărăm copiilor noștri transmit un singur lucru: trebuie să fii fotomodel ca să reușești! Sunt foarte slabe, cu picioare foarte lungi, sunt machiate și au rochii de prințesă. Sunt niște idealuri ale societății actuale care nu au nicio legătură cu valorile sănătoase pe care ar trebui să le transmitem copiilor noștri.

Eu vreau ca fetița mea să creadă în ce poate ea, în ce gândește ea, nu în modul în care arată. Și încerc să o învăț asta, de mică, inclusiv prin păpușile pe care i le cumpăr.

De curând, am descoperit-o pe Lammily. Este prima păpușă din țara noastră cu dimensiuni realiste și un set de imperfecțiuni- ochelari, alunițe, cicatrice, vergeturi etc, toate sub formă de abțibilduri pe care copilul le poate lipi pe păpușă. Este o păpușă care necesită interacțiunea copil- părinte sub forma unor lecții explicative, menite să îi obișnuiască pe cei mici cu semne pe care le putem avea pe corp în timpul vieții. Practic, le arată copiilor normalitatea.

papusa cu imperfectiuni - Lammily (11)

Nouă ne-a plăcut tare mult, Sophia îi tot schimbă abțibildurile. Cicatricea ei preferată este cea provocată de operația de cezariană pentru că are și mami una la fel.

Dacă vreți să o cumpărați, o găsiți aici.

Mai jos aveți și un scurt clip despre păpușă și părerile noastre.