NU poți fi cel mai bun prieten al copilului tău!

Legătura dintre părinți și copii este una complexă și se bazează pe multă iubire, respect, grijă și dorința de a petrece cât mai mult timp unul cu celălalt. Nu este nimic mai bun decât o relație apropiată și de încredere cu copilul tău. Și nu este nimic mai rău dacă, la un moment dat, un părinte decide că trebuie să devină cel mai bun prieten al copilului.

Prietenia și relațiile apropiate părinte- copil sunt două lucruri diferite și, din păcate, nu toată lumea vede diferența între ele.

Prietenii se află întotdeauna pe o poziție de egalitate, într-un plan orizontal. Asta înseamnă că ambele persoane sunt la același nivel de responsabilitate, au aceleași acțiuni, valori spirituale sau interese comune, oferindu-și unul altuia încredere reciprocă, confort emoțional, simpatie și afecțiune.

Relațiile copil-părinte se desfășoară, în schimb, pe verticală. Aici există subordonare, roluri, responsabilități și răspundere inegală. Cu cât copilul este mai mic cu atât el are mai multe drepturi și mai puține responsabilități. Există, în schimb, mai multă responsabilitate parentală. Pe măsură ce crește, copilului i se oferă tot mai multă libertate, dar și obligații, iar părintele, pe tot parcursul vieții, va fi pe o treaptă mai sus și se va bucura întotdeauna de ceea ce se numește respect.

Prietenii, pe de altă parte, îți oferă acel nivel de comunicare în care poți avea încredere și poți împărtăși lucruri foarte intime. Cu prietenii, de exemplu, poți împărtăși impresiile tale despre experiențele sexuale, subiect pe care nu oricine l-ar putea discuta cu părinții.

Alături de prieteni, încerci tot felul de experiențe noi, greșești, încerci, cauți. Prima țigară, prima beție, prima dragoste – totul se întâmplă într-un cerc de prieteni.

Relația copil-părinte îți oferă un sentiment de securitate. Dacă un prieten te dezamăgește, te trădează sau te părăsește, poți oricând rupe sau răci legătura cu el. Dar, indiferent de ce s-ar întâmpla, întotdeauna vei avea o casă părintească, unde vei găsi căldură, liniște, înțelegere și părinți care te vor aștepta mereu acolo. Niciun prieten nu-ți poate oferi așa ceva.

De ce vor părinții să fie prieteni cu copiii lor?

Pentru părinți, dorința de a fi mai aproape de copil este destul de firească, dar uneori poate depăși granițele rezonabile. Să identificăm câteva nevoi pe care ei încearcă să și le satisfacă prin această prietenie.

  • Control total

Este mult mai ușor să monitorizezi și să controlezi un copil atunci când el însuși vine la tine, împărtășindu-ți toate experiențele și secretele lui. Cu toate acestea, în astfel de relații, copilul este privat de posibilitatea de a face alegeri independente și, înainte de a lua o decizie simplă, se simte obligat să meargă la părinte pentru aprobare.

  • Frica de singurătate

Prietenia cu un copil este considerată de un părinte nu numai ca o garanție a unei relații de încredere, ci și ca o încercare de a se proteja (în avans) de singurătate.

  • Lipsa de prieteni

Un părinte își poate limita în mod deliberat cercul social sau pur și simplu nu se străduiește să-și facă noi cunoștințe, considerându-și copilul singurul prieten și persoana cu care poate comunica.

  • Frica de a îmbătrâni

Nimeni nu vrea să îmbătrânească. Câți părinți nu visează să meargă la petreceri sau în cluburi cu fiul sau fiica lor? Când un adult și un copil comunică de la egal la egal, se poate crea iluzia că părintele înțelege perfect tânărul și trăiește aceeași viață ca și ei.

  • Incapacitatea de a gestiona puterea și responsabilitatea

Părintele nu-și poate îndeplini obligația sa de părinte, nu poate lua atitudine, nu poate spune „NU” și este extrem de permisiv față de copiii lui.

De ce un părinte nu trebuie să fie prieten cu fiul sau fiica sa?

Avantajele unei prietenii dintre părinte și copil pot fi multiple. De la o comunicare deschisă și sinceră, atmosferă relaxată, transparență, înțelegere reciprocă și până la consolidarea legăturii dintre generații.

Cu toate acestea, există și mai multe aspecte negative ce pot apărea atunci când limitele devin prea flexibile într-o relație de prietenie.

  1. Lipsa autorității

Unul dintre principalele dezavantaje este riscul pierderii autorității părintești. În încercarea de a fi prieten cu cel mic, părintele poate avea dificultăți în menținerea disciplinei și în asigurarea respectului din partea acestuia. Autoritatea este esențială pentru a ghida copilul pe drumul corect și pentru a-i oferi repere clare în dezvoltarea sa.

  1. Dificultăți în stabilirea limitelor

Atunci când rolul unui părinte nu este clar definit, copiii se pot simți confuzi și pot avea dificultăți în înțelegerea așteptărilor sau consecințelor acțiunilor lor. Mândri de copilul lor, părinții evită să le vorbească și să le impună reguli și norme importante ale societății, ceea ce duce către generații întregi de copii care cred că totul li se cuvine, fără pic de respect pentru aproapele lor, cu o educație precară și un comportament de-a dreptul brutal.

  1. Confuzie de roluri

Într-o familie, un copil este dependent de părinți și, chiar și în cele mai bune relații, aceasta nu este o relație pe picior de egalitate, ci o ierarhie în care unui adult i se atribuie un rol principal. Desigur, acesta nu este rolul unui despot sau opresor, ci al unui mentor în lumea reală a copilului. Părintele oferă hrană, adăpost, îngrijire, cunoștințe, educație, aptitudini, sprijin, protecție – copilul acceptă toate acestea. În cazul unei prietenii cu părintele, rolurile se pot schimba, iar copilul poate deveni confuz în legatură cu obligațiile și drepturile ce îi revin.

  1. Complicitate

Devenind egalii lor, părinții încurajează libertatea excesivă a copilului, controlându-i minim comportamentul și uitând că acesta nu poate încă să evalueze obiectiv realitatea. Acest lucru îl conduce pe copil spre decizii eronate și nu întotdeauna inofensive.

  1. Indecizie în educație

Părintele implică determinare și rigoare. Devenind prietenii copiilor, părinții își părăsesc funcția de conducere și nu insistă asupra deciziilor lor, temându-se să nu piardă această prietenie. În acest caz, educația copilului are mult de suferit.

  1. Produsul egoismului

Dacă ești de acord cu cel mic în toate, nu-i impui nicio limită și nicio obligație, îl lași pe el să facă tot ce vrea, să ia mereu decizii și să rezolve singur probleme care, în realitate, cad în sarcina ta, cât de curând va considera că doar el este important, devenind un monument de egoism și proastă creștere. Iar în timp, va fi extrem de dificil să corectezi situația.

  1. Separare dificilă

Pe măsură ce copilul crește, el învață să fie autonom și pregătit să locuiască separat de mama și de tata. Totul începe încă de la primii pași și se termină cu obținerea unui loc de muncă și mutatul de acasă la maturitate. Acest proces se numește separare și ar trebui finalizat în momentul în care copilul devine adult sau când își termină studiile.

Ideea nu este atât despre separarea fizică, cât despre cea psihologică. Poți să stai în casa părinților tăi din diverse motive, dar în același timp să ai capacitatea de a lua decizii independente și să-ți asumi întreaga responsabilitate pentru viața ta. Sau poți fi o persoană muncitoare care trăiește separat de mulți ani, dar în același timp continui să depinzi de opiniile familiei și să-ți construiești viața după indicațiile acesteia.

  1. Secrete nesănătoase

Într-o prietenie, cei doi prieteni se destăinuie unul altuia. Dar, atunci când unul dintre ei este copilul, iar celălalt este părintele lucrurile spuse în secret nu sunt tocmai potrivite pentru urechile celui mic. Dacă un părinte se plânge de partenerul său sau îi expune copilului problemele finaciare prin care trece, s-ar putea să-l sperie și să-l streseze cu o serie de întrebări care sunt dincolo de capacitatea lui de înțelegere.

  1. Prietenie trădată

Este iarnă și frig. Copilul vrea să iasă afară doar în tricou. Părintele îi spune că ar trebui să se îmbrace, însă, din poziția lui de prieten poate doar să recomande. Ce va face? Își va lăsa copilul, de dragul prieteniei, să-și pună sănătatea în pericol? Un părinte normal se va impune, iar copilul va simți că prietenia lui este trădată. Acest lucru poate crește distanța emoțională dintre ei sau chiar poate face imposibilă comunicarea sinceră pe viitor.

  1. Se ocupă locul altor persoane

Într-o relație de prietenie, mama sau tatăl par să ocupe locul care aparține de obicei unui prieten de școală, de facultate sau de serviciu, uneori chiar a unui partener romantic. Este foarte important pentru copil să-și construiască aceste relații și să ocupe toate posturile vacante din viața lui.

A educa înseamnă: a corecta, a forța, a constrânge, a cere, a controla, a verifica… A crește un copil înseamnă a-l hrăni, a-l îngriji, a-l îmbrăca la început, iar mai târziu obligațiile tale de părinte cresc la a-l ajuta, a-l proteja, a-l sfătui atunci când are nevoie, a-l corecta atunci când greșește. Chiar și adulții au nevoie de părinți, care să le dea sfaturi și să-i îndrume în direcția corectă.

Este minunat când părinții au o relație de încredere cu un copil. Aceasta este o condiție necesară pentru o relație sănătoasă. Dar ele trebuie create într-o ecuație „adult-copil”, „părinte-fiu/fiică” și nu într-una în care toată lumea joacă rolul unui prieten. Pentru că atunci când adulții din familie sunt prieteni ai copiilor, se dovedește că există prieteni, dar nu există părinți, iar educația „prietenoasă” este, într-o mare măsură, o falsitate.

 

foto credit – CristianAndrei.ro