Vrem să le dăm copiilor noștri doar ce e mai bun, vrem să fim părinții perfecți, vrem să fim angajații perfecți, vrem să fim soții perfecți. Și, de multe ori, de prea multă perfecțiune pe care ne-o dorim, ajungem să ne simțim copleșiți. Și să nu mai vedem fericirea din lucrurile mici pe care le avem.
Iar atunci vrem să ne luăm lumea în cap. Să fugim în lume. Am scris despre asta, aici, de curând.
Cristina, o cititoare a blogului, a comentat atunci despre haosul din mințile noastre. Despre toată această dispută între perfecțiunea dorită și capacitatea noastră de a o obține.
Cuvintele ei ar trebui să ne inspire pe toți: e o mare prostie să cauți perfecțiunea. Pentru că, în această fugă, nu mai observăm adevăratele lucruri importante. Citiți, vă rog!
„Am citit articolul cu vocea soțului meu :)) De curând am vorbit despre subiectul ăsta …
Cred că toți părinții vor să își ia câmpii, de câte 2-3 ori pe zi (în cel mai bun caz).
Aș mai adăuga, pe lângă situațiile de mai sus, și presiunea pe care o simțim să le dăm tot ce e mai bun copiilor noștri (în ziua de azi, când sunt nshpe milioane de opțiuni disponibile), să nu facem greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, care sunt bine împământenite în caracterul nostru, să nu greșim deloc, să fim părinți perfecți în fața celor din jur (că atâta ne trebuie să mai auzim și judecăți când suntem extenuați), să nu țipăm că nici nouă nu ne plăcea când țipau părinții la noi și ne-au lăsat cu sechele, să nu le transmitem anxientățile noastre copiilor, să avem un sentiment de finalitate a sarcinilor de la muncă (dar fără overtime-uri) sau a celor de acasă, să aflăm cine suntem și ce vrem fără să ne terminăm psihic soții și soțiile, și lista ar putea continua la nesfârșit.
Cred că tot ce putem să facem e să ne coborâm standardele și să acceptăm realitatea :)) Să mai lăsam și murdar prin casă, mai mâncăm și sandvișuri câteva zile la rând (că doar noi am mâncat margarină și parizer ani la rând și suntem ok), mai sărim și câteo zi de școală, mai ratăm un deadline la muncă fără motiv (alea care nu periclitează jobul), mai băgăm câteun medical doar ca să stăm să ne uităm la un perete gol și să ne pară rău că nu am făcut altceva…
Știu că pare un clișeu, dar atât timp cât e toată lumea sănătoasă, e totul ok. Restul stresului e provocat doar de 1-2 frici primare, care trebuie acceptate și luate… mai pe ocolite.
Ce fac mereu ca să evaluez situațiile? Mă întreb care e cel mai grav lucru care se poate întâmpla dacă … și reușesc să mă calmez imediat de cele mai multe ori. 🙂 Când nu reușesc singură, mă ajută soțul. 🙂
Între timp, mă rog să nu rămână planeta fără producție de cafea :))”
Dragă părinte, ia o pauză, te rog! Chiar acum, așează-te pe scaun, oprește-te din ce faci și respiră. Trage aer în piept și uită-te în zare. Realizează că ești înconjurat de lucruri și oameni superbi, care îți aduc fericirea. Mai trage o dată aer în piept și conștientizează că, mai devreme sau mai târziu, vei reuși să-ți îndeplinești toate sarcinile. Iar, dacă nu le vei duce la bun sfârșit, nu e o tragedie. Atât timp cât tu nu crezi că e o tragedie și sufletul tău rămâne senin și plin de fericire!