Sursă foto: cel mai cool fotograf
Noi ăștia pe la 35 de ani am avut parte de mult „homeschooling”. Atât de mult, încât uneori mă ardeau urechile de prea mult “homeschooling”. Sau să fi fost de la urechelile pe care mi le trăgea mama că nu știam poezia pentru a doua zi?! Probabil că de la mâinile ei era, de fapt.
Dar, da, mi-a predat mama acasă mult și bine. Ani în șir, zi de zi, seară de seară. Venea acasă ruptă de oboseală și se apuca de “homeschooling” intens cu mine. “Hai să-mi arăți caietul de mate! Ai făcut problemele pentru mâine? Ia, zi, la română, ai învățat poezia aia de ziceai că nu-ți place? Hai să lucrăm împreună.”.
Și făcea asta nu neapărat pentru că erau profesori nepregătiți la mine la școală, deși erau, ci pentru că dorea tot timpul mai mult pentru mine.
Habar n-avea că ce făcea ea acasă se numește „homeschooling”. Ea îi spunea simplu: DATORIE! Era datoria ei de părinte să mă crească om mare, sănătos și cu carte. Că era singura metodă de reușită în care credea.
Dar nu m-a scos din școală. Ce făcea ea trebuia să vină în completarea școlii, a ceea ce mi se preda la ore. Și zic eu că n-a făcut rău, uitându-mă la cariera mea.
Acum, lucrurile s-au schimbat. Pe de o parte, noi, părinții, ne credem mult mai ocupați ca să avem timp de lecții cu copiii noștri. Spun ne credem pentru că n-ar trebui să fie nimic mai important ca atenția pe care le-o acordăm copiilor noștri.
Pe de altă parte, sistemul de învățământ e la pământ. Praf, pulbere, îngropat. Și nu neapărat din vina profesorilor blazați, cu salarii proaste, ci, mai ales, din vina statului, a guvernelor care, în fiecare an, schimbă curricule, programe, fac revoluții, invenții și, concret, distrug.
Și tot dezastrul ăsta, combinat cu lipsa noastră de timp creează NEÎNCREDEREA în sistemul actual de învățământ. De ce să-mi mai duc copilul la școală, că oricum nu învață nimic? Și uite așa apar cazuri precum cel al Danei Nălbaru.
Decizia Danei mi se pare radicală. Dar e treaba ei, e decizia ei. Fiecare dintre noi decide pentru copilul lui. Dacă am luat decizia corectă, vom fi răsplătiți peste ani. Dacă nu, vom suporta consecințele și înjurăturile propriilor copii. Dana merge la o extremă pe care eu nu îndrăznesc să o concep pentru fiica mea. Să nu uităm că noi nu trăim în SUA, unde „homeschooling”-ul e legiferat, unde e controlat, unde are o tradiție. Pentru noi, cred că e prea mult. Să-mi scot copilul de la orice formă de învățământ și să îi predau acasă?!! Nu cred că am calificarea necesară, să nu mai vorbim de timp.
Dar, hai să zicem că renunț la tot ca să fac „homeschooling” cu fiică-mea. Încep să învăț și eu cu ea etc. Sau apelez la varianta cu profesorii care fac meditații acasă. Am făcut și eu tone de meditații, deci asta e.
Dar pot oare compensa ce-i oferă copilului școala dincolo de școală? Adică socializare, tabere, competiție? Cu siguranță că nu. Nu cred că un copil poate fi pregătit pentru viitor fără să trăiască prezentul. Iar prezentul este în societate, nu într-un glob de sticlă.
Una peste alta, există sistemul privat de învățământ. Sincer nu cred că te costă mai puțin „homeschooling”-ul ca sistemul privat. Dacă te ocupi tu de predare, trebuie să renunți la orice alt tip de carieră, dacă aduci profesori acasă, te costă poate chiar mai mult.
În plus, există o sumedenie întreagă de programe “after- school”- cursuri de muzică, de balet, de științe, de tot felul.
Dar cel mai important, chiar dacă îți permiți sau nu un sistem privat de învățământ și cursuri “after- school”, este CE FACI TU ACASĂ CU COPILUL TĂU. Acest „homeschooling” parțial, pe care toți ar trebui să-l facem cu copiii noștri, așa cum au făcut și părinții noștri cu noi. Să nu ne mai plângem atât de sistemul de învățământ, că nu va mai fi ce a fost, că nu se va schimba nimic. Nici să luăm decizii extreme, să ne izolăm copiii de restul lumii. Ci să ne facem DATORIA de părinți!