Măi nevastă, treci acasă! Da, inclusiv la cratiță!

Așa m-am săturat de emanciparea asta a femeii! Zău, în timp ce scriu, mor de oboseală și de agitație! Ce tot atâta feminism, ce tot atâta egalitate între sexe! Nevastă, la cratiță urgent! Da, și mai spală și niște vase că pică bucătăria pe noi! Și cu mopul n-a mai dat nimeni de dinainte de Paște! Și mai adoarme și tu copilul că nu mai pot!

Aloo, se aude acolo în Azerbaidjan, unde ești tu? Se aude până acolo? Că la cât urlu, ar trebui!

Deci, ca să începem cu începutul.

A mea consoartă e plecată de patru zile în țara asta. Cu o delegație. Măi, importantă treabă ce are ea acolo, nu zic nu.

Când a venit vorba de delegația asta, m-a întrebat dacă sunt ok cu ideea și dacă mă descurc. Eu ce să zic, că, deh, egalitate între sexe, eu Taticool, du-te, fată, liniștită, că n-am probleme! Păi, nu mă descurc eu?

Păi da, doar că situația s-a complicat și mai mult. Am făcut Paștele în Italia la rude, ca tot românul: ori vin rudele la el, ori se duce el la ele. Anul ăsta, ne-am dus noi.

Doar că a mea a plecat direct din Italia în țara aia de mi se plimbă limbă în gură doar când îi pronunț numele.

Și să mă vezi pe mine Taticool, cu copilul, în prima noastră călătorie cu avionul, doar noi doi. Cu bagaje, cu multe bagaje, cu pachețel, cu apițică. Paradoxal, fiică-mea a fost senzație. Genial de ascultătoare, nu mi-a ieșit din cuvânt, a fost perfectă. La aterizare în România, am scuipat-o de deochi că nu-mi venea să cred că e a mea.

Ajungem acasă, începe tămbălăul. Luni era asta. Copilul că vrea de mâncare, că vrea distracție, că na, cerea și el ce cere orice copil. Frigiderul nostru gol,  pustiu, bec. M-am descurcat, doar v-am zis că mă descurc. Am sunat niște prieteni din București care încă sărbătoreau Paștele. Ceva de mâncare? Avem!

Așa că ziua de luni am petrecut-o la ei. M-am scos. Mi-au dat oamenii și niște grătar la pachet. Seara, spălat copil, adormit copil, cu scărpinături pe spate. Rezolvat.

Marți, copil încă în vacanță. Ia-l la birou, a stat pe capul meu. La prânz, iar m-am descurcat. I-am aranjat o întâlnire cu o veche prietenă. A stat pe la fata aia până seara la 8. A trecut și ziua asta.

Dar, gata!!! Marți seara, intrarăm în programul clasic de rutină. Și aici mare belea.

De mâncat, a mâncat copilul ceva grătar, dar cât? Așa că a trebuit să fac piața. Și să și gătesc. Mă descurc eu și la astea, dar tot a mâncat Sophia mai mult brânză și foi de salate decât mâncare gătită.

Nu spun că luni totul era închis și, marți, la micul dejun i-am dat lapte vechi de o săptămână. Noroc că nu se stricase. Am pus-o pe ea să guste înainte, că eu am intoleranță. Deci am făcut experiment pe copil.

Apoi, cu hainele. Mare balamuc. V-am zis că ne-am întors din vacanță. Deci totul era murdar. M-am pus pe băgat la mașină. Nu m-am atins de ea niciodată până acum. Da, le spăla soața. M-am chinuit rău până am pornit mașina. Zici că era un computer de bord de la un automobil de ultimă generație. Combinații de butoane, taste, nașpa și complicat. Promit să nu mă mai ating de ea!

Dar, am fost tare mândru că am reușit să spăl două rânduri de rufe: albe și negre, fără să stric vreuna. La colorate nu m-am băgat. Cică e complicat rău. Lasă că măcar avem chiloți și șosete. Deci m-am descurcat și la asta.

Apoi pachețelul de școală. Că fiică-mea e obișnuită cu gustare de acasă. Pune-te, Dane, fă sandvișuri, fierbe ouă de prepeliță, taie fructe, întreabă copilul dacă îi place cum arată pachețelul, scoate ce nu-i place, mai taie niște fructe. Și tot așa. De două zile tot fac pachețele.

Apoi adormitul copilului. Convinge-o să doarmă cu tine în pat, că e mai ușor pentru toată lumea. Și mai ales convinge-o că, deși nu scarpini pe spate la fel de bine ca maică-sa, tot te străduiești. Balamuc și aici.

Și…. cel mai greu: trezitul de dimineață. Pentru amândoi. Înainte, cafeaua era aburindă în bucătărie, de îmbrăcat copilul se ocupa ea, la fel ca și de micul dejun al prichindelului. Eu beam cafeaua, îmi făcream dușul și duceam copilul la școală. Lejer.

Nu mai vorbesc de luat copilul de la școală. Eu o duceam dimineața, soața o lua după-amiaza. Era un echilibru. Da, la asta mă refer. Fiecare dintre părinți avea responsabilități clare, echilibrate. La chestiile alea se pricepea cel mai bine fiecare.

Era echilibru. Egalitate. Liniște. Familie. Confort. Era bine!

Așa că, măi nevastă, treci acasă! Da, la cratiță cu tine! Și la făcut micul dejun! Și la băgat haine la spălat! Și la trezit copilul! Și la dat cu mopul!

Că eu mă pricep să le fac pe toate, ți-am confirmat încă o dată în astea patru zile! Dar gata! Că până și Taticool are o limită!  Parol!

PS: Cum ar fi fost experiența asta, dacă Sophia ar fi avut doar vreun an jumate și nu 6? Cum ar fi fost dacă n-aș fi avut un copil cooperant care, pe alocuri, m-a și ajutat?

BRR! Mda, nu vreau să aflu!

PPS: Lăsând gluma la o parte, vă încurajez pe toți să le mai dați liber de la părințeală consorților voștri. Face bine la capul fiecăruia evadarea asta. El își spală creierul, iar ție ți se face dor. Câștigați amândoi.

PPPS: În mai, mai pleacă ea două zile. Altă escapadă. Dar….. în iunie, îmi scot eu pârleala: 10 zile, doar cu băieții, la Moscova! 10 zile!!!!