Lucruri mici care îi fac pe părinți cei mai mândri oameni din lume

V-am spus cât sunt de mândru de fii-miu? Cred că v-am mai spus de câteva ori. Eh, mai am un motiv să fiu mândru şi simt nevoia să o strig în gura mare.

Ah, era să uit… V-am mai spus cât de geloasă şi cât suferă soaţa? Cred că v-am mai spus şi asta, nu? Simt nevoia să o mai spun o dată.

Să vă povestesc…

Mare petrecere mare ce a fost la noi acasă. Toată familia adunată, distracţie, veselie şi tort cu lumânări. Şi n-am fost puţini. La prima strigare ne adunăm 10, iar când e treabă organizată sărim de 20. Şi acum a fost treabă organizată.

Na, a venit lumea, pupături, poze, muzică şi a venit şi momentul mult aşteptat: să ne aşezăm la masă şi să ne înfruptăm din toate bunătăţile care ne-au ameţit simţurile.

Soţia grijulie i-a aşezat prinţului scaunul lui lângă noi. L-a pus pe copil în scaun şi i-a aşezat în faţă bolul cu supă. Piciul se uita la toată lumea, se uita la maică-sa care îl ademenea cu supă. N-au trecut 5 minute că l-am auzit eu şi toată lumea:

-Gata, mama! Acolo, la masă, ca tati.

Piciul dorea să stea la masă, ca tot omul şi să mănânce ca oamenii mari.

S-a executat soaţa instant. I-a făcut rost de scaun, l-a pus la masă şi hai să mâncăm.

-Nu, mama, Adu-Adu singur. Ca tati.

I-a şi zis imperios să se mute două scaune mai departe de el şi îi citeam indignarea în ochi. Draga de ea… S-a simţit dată la o parte şi cumva inutilă. Ăsta era momentul lor. Dacă vreodată cineva îşi exprima dorinţa să îi dea prinţului ei să mănânce când ea era prin preajmă, să vezi priviri ucigătoare ce arunca, iar acum tocmai ea a fost dată la o parte…

Mă uitam la el mândru nevoie mare. Şi inima îmi creştea vertiginos când vedeam că niciun strop de supă n-a ajuns pe masă sau pe hainele lui. Se mai uita la maică-sa de parcă cerea laude şi confirmarea faptului că se descurcă minunat. Se uita la mine şi zâmbea complice de parcă îmi spunea: “Vezi, tati? Sunt băiat mare! Mănânc ca tine!”

Fără să fie nevoie să scoată un cuvânt îl încurajam şi eu şi toată masa, iar el mai atent şi mai cu poftă mânca.

Nu s-a ridicat de la masă până când nu l-a aplaudat la scenă deschisă toată lumea. Abia atunci a cerut un pahar cu apă şi tacticos, cu burta plină, s-a dus la joacă.

-Cred că s-a dus baba cu colacii, iubito. De acum singur va mânca.

-Crezi? M-a întrebat cu vocea tremurândă.

-Aham…

-Nu cred.

Evident că nu îi venea să creadă. Prea brusc s-a petrecut totul. Amândoi, de fapt, ne aşteptam ca momentul acesta să vină mult mai târziu şi eram sigur că se va întâmpla abia după multe insistenţe. Da, fii-miu e un comod… Dar vedeţi voi ce face puterea exemplului? Asta face! MI-NUNI!!!

Ce s-a întâmplat mai departe? Soaţa a rămas cu buza umflată. Din acel moment, fii-miu mănâncă singur şi, de atunci, a servit deja vreo 10 mese …

Cum e soaţa? Parcă n-are o mână… Dar a povestit şi ea varianta ei pe videoblogulcopiilor.ro

Ce lucruri, aparent mărunte, au făcut copiii voștri și v-au umflat pieptul de mândrie?