La spălatul pe dinți, șantajul n-a mai funcționat!

Sunt mai slab decât îmi imaginam, sunt ca o plantă lăsată fără apă, sunt atât de slab încât mă poţi modela ca pe o bucată de plastelină.

Să vă spun de ce mă critic atât de dur.

Vă povesteam acum ceva timp că al meu fiu a renunţat la scutece şi, pentru asta, am apelat la un un mic şantaj. (Aici e întreaga poveste.)

Ei bine, acum ne confruntăm cu problema spălatului pe dinţi. Și, cum nu vrea nici măcar să-şi apropie de gură periuţa, i-am promis că, dacă începe să se spele regulat, i-l cumpăr pe Hulk, unul dintre supereroii lui preferaţi.

Na, cum credeam că strategia mea n-are cum să dea greş i l-am cumpărat. L-am ascuns bine de tot ca nu cumva să îl găsească şi i-am tot repetat că îi cumpăr jucăria dacă se spală pe dinţi. Credeţi că s-a întâmplat ceva? Nimic. Copilul susţinea sus şi tare că el niciodată n-o să se spele pe dinţi, că el nu vrea, că nu, că nu.

Vă jur! Am încercat toate pastele de dinţi, avem acasă o colecţie întreagă. Zici că suntem depozit. Am cumpărat toate periuţele cu toate desenele posibile şi imposibile, toate mărimile, toate formele.

“De ce nu i-aţi cumpărat periuţă electrică?” o să mă întrebaţi? Ei bine, am vreo trei. Când le-a văzut, a fugit mâncând pământul. Nici să nu le vadă. Am spălat pe dinţi toate pluşurile din casă şi toţi supereroii deja existenţi în dotare. Soaţa şi cu mine stăm cu periuţa de dinţi în gură cât de des putem. Ştiţi cum ne strălucesc dinţii? Am putea poza pentru reclame.

Bun! Aceastea fiind spuse, am epuizat toate variantele şi singura speranţă ne era în Hulk. N-a funcţionat.

Am zis că nu cedez şi nu cedez, că nu i-l dau, că mă ţin tare, că în dulap îl ţin până când se întâmplă minunea.

Am cedat. Ce credeţi?

Într-o dimineaţă am rămas cu el acasă, ne-am jucat, ne-am distrat pe acolo, am fost şi afară prin parc, iar, la un moment dat, a ieşit fii-miu din maldărul de piese de construit, s-a uitat la mine cu nişte ochi sinceri şi mi-a spus aşa:

-Tata, să nu mai peci a eici. Lu’ Adu-Adu pace mut cu tine. Te iubi-iubi şi ade megem cumpeie Huk că Adu-Adu tale via pe Huk. Ci, ci Adu-Adu e abulash că n-are Huk. (Tata, să nu mai pleci la serviciu că mie îmi place mult cu tine. Te iubesc şi hai să mergem să îl cumpărăm pe Hulk. Adu-Adu e supărat că nu îl are pe Hulk.

-Măi, tati, dar n-am zis că îl cumpărăm pe Hulk atunci când ne spălăm pe dinţi?

– Ba da. Haide!

Şi uite cum copilul s-a ridicat de pe  jos, s-a dus în baie şi preţ de 3 minute s-a spălat temeinic pe dinţi. Ba chiar m-a lăsat şi pe mine.

Fericit nevoie mare de reuşită, îmi venea să dansez. Bine, am dansat puţin. L-am dus la somn şi, până s-a trezit, l-am pregătit pe Hulk astfel încât să fie primul lucru pe care-l vede atunci când se trezeşte.

Nu vă zic extazul, nu vă zic fericirea şi ce chiote a scos. Delir şi alta nu.

Credeţi că s-a mai spălat pe dinţi din acel moment? NU!

Da, sunt mai slab decât îmi imaginam, sunt ca o plantă lăsată fără apă, sunt atât de slab încât mă poţi modela ca pe o bucată de plastelină.

P.S Sunt aşa doar în faţa lui. 🙂