Kit de supraviețuire cu copilul la restaurant

Să pleci cu copilul de acasă e o adevărată aventură. Dacă e și mic, zici că te muți și alta nu. Am fost și noi, recent, la o petrecere în familie și sărbătoriții au zis că vor anul acesta ceva special, așa că au închiriat un local întreg. Super!!!

Știam că al nostru copil e o mică mostră de argint viu, așa că ne-am tot gândit cum am putea să stăm și noi la masă mai mult de 20 de minute. Zic 20 de minute că atât îi ia de regulă să mănânce. Apoi are chef de explorat, de alergat, de distracție. Și e normal până la urmă, că doar de aia e copil.

Așa se face că am plecat de acasă ca într-o misiune în Siberia sau orice altă zonă mai neprietenoasă. Și, ca să vă sar în ajutor, am întocmit un mic ghid de bagaj pentru a duce copilul la restaurant, fără să aveți mari bătăi de cap. Bine… e pentru băieți, că fete încă nu am, dar poate mai scormonește Dan prin amintiri și ne spune care era kit-ul lui pentru Sophia 😊.

Să începem cu începutul că așa e cel mai bine. Cu liniuță de la capăt încep enumerarea și explicațiile aferente:

  1. Haine de schimb. Cel puțin două rânduri.

Copilul transpiră 100% – ba în mașină, ba în local, pentru că se zbenguie până la epuizare și 100% nu scăpăm fară o pată.

  1. Scutece, cremă, șervețele umede

Chiar dacă nu le folosim, e bine să le avem. Nu știi niciodată când îl apucă bucuriile și mai bine să fie decât să avem probleme.

  1. Apă

Nu că nu ar avea în restaurant apă, dar când cel mic încă nu știe să bea din pahar fără să facă sub el o baltă și să poată concura liniștit la un concurs de tricouri ude, e de preferat să duci cu tine paharul din care știe să bea și cu care e obișnuit. Altfel, cele minimum două rânduri de schimburi sunt clar insuficiente.

  1. Jucării. Multe jucării

Aici începe cu adevărat distracția. Degeaba iei tu, părinte, ceea ce crezi că ar fi potrivit pentru o joacă în restaurant. E bine și recomandat să îl lași să își aleagă. Va fi mult mai fericit așa pentru că a fost decizia lui. Cumva, încearcă, totuși, să nu aibă în vizor jucării voluminoase, așa că dă-i alternative rezumându-te la mașinuțe mici și chestii care încap lejer în geanta ta. Sau… a mamei.

Așa se face că noi am plecat cu o gentuță de plastic în care era cândva o casă de marcat (de jucărie) și am băgat acolo următoarele (total folositoare într-un restaurant, pentru oricine).

  • Un pistol – nu știi niciodată când ești atacat (Tati, poate in oții – Tati, poate vin hoții). Clar trebuie să fii pregătit pentru așa ceva…
  • Încă un pistol – să aibă și tati, în caz că prințul nu se descurcă (Și tati, jute la oți – Tati, să ai și tu, să mă ajuți cu hoții)
  • O mașină mică de curse – (E de la uciu – E de la unchiu), deci clar n-ai cum să pleci fără ea dacă e de la unchiu, nu? Ziceți și voi…
  • Un elicopter (Ata face um-um – Ăsta face vum-vum prin toată încăperea). Da, clar, fără așa ceva n-ai cum să pleci.
  • Două avioane mici, să fie. Pentru astea nu am primit explicații, dar le-am luat.

Buun. Cu bagajul aferent, dotați până în dinți, ajungem la petrecere. Vă rog să faceți un exercițiu de imaginație: doi oameni intră într-un restaurant zgribuliți de frig, cu fețele roșii, cu un copil înfofolit în brațe, o geantă plină cu haine, apă, scutece și cele necesare, doamna are și ea o geantă pe umăr (a ei personală, cu lucrurile ei),  o geantă din plastic plină cu lucruri care zdrăngăne și vreo două pungi de cadou. Nu știu cum vi se pare vouă, dar dacă nu eram frumos îmbrăcați și aranjați, puteam lejer să fim confundați cu niște oameni ai străzii sau cu niște… melci (cu casa la purtător).

Oricum, efortul a meritat din plin. Cele 20 de minute petrecute la masă au fost liniștite, iar următoarele TREI ore au fost la fel. Copilul nostru și ceilalți prezenți s-au distrat teribil cu kitul nostru de restaurant.

Ce să mai spun? Că am primit felicitări de la ceilalți părinți pentru idee? Nu vă mai spun, că ziceți că mă laud… 😊

P.S: Acum recunosc sincer… Kitul acesta de ieșit în oraș e mai mult pentru părinți. Cum ieșim destul de rar spre foarte rar, chiar vrem să ne bucurăm și noi de orele petrecute la o masă cu familia fără să alergăm de nebuni după un copil plictisit și am face cam orice să avem succes. Dacă era după capul meu luam și o motocicletă cu noi. De aia mare!

Voi? Ce puneți în kitul de ieșit în oraș? Sunt sigur că aveți așa ceva.