Sophia și înotul.
Face înot de la 4 ani. Din motive medicale, trebuia să facă asta. Dar a fost foarte complicat mult timp. Ne-am lovit de un refuz categoric. Teama de apă la început, apoi doar cheful de bălăceală și nu de antrenamente riguroase.
Dar am insistat. Am căutat soluții ca să mergem pe drumul ăsta. Am fost lângă ea, i-am oferit primele lecții. Da. Faptul că m-am implicat direct a contat enorm. Am fost primul ei profesor de înot. Am ținut-o de burtică deasupra apei. Cu dragoste și răbdare. Multă răbdare.
Am împrietenit-o cu bazinul, am condus-o pe un drum nou. Acum, privind în urmă, sunt foarte mândru de mine. Da, am fost acolo, tatăl ei, lângă ea, atunci când a avut nevoie de mine. Și ea știe asta. Așa s-a legat relația noastră, o relație care este superbă și acum. O simt din priviri, știu ce-și dorește, știu ce temeri are. Și, mai important, e că ea știe că se poate baza pe mine. Că poate veni cu orice problemă la mine și că, împreună, vom găsi soluții.
Am făcut, totuși, un pas în spate când am simțit că e nevoie de ajutor specializat. La înot mă refer. De la bălăceală la antrenamente serioase și zeci de bazine înotate era nevoie de antrenor cu diplomă.
Nici asta nu i-a plăcut. Nu asculta deloc indicațiile antrenorilor. În cel mai bun caz, accepta o bălăceală cu tati. Doar știa că eu sunt prietenul ei. Dar am insistat și aici. Am dus-o la bazin. N-am mai intrat eu în apă, dar am privit-o de pe margine și am încurajat-o.
Zi de zi, lecție de lecție. Ani buni.
Acum, la aproape 10 ani, Sophia înoată chiar mai bine decât mine. Face lejer câteva zeci de bazine, fără să aibă cel mai mic stres. Eu nu duc atâtea. Și nu mai are probleme medicale. Și sunt foarte mândru de asta.
Dani și mușcatul
Doamne, ce probleme am avut cu asta. De la un an până spre doi ani, Dan Christian ne mușca într-una. Doar pe noi, nu și pe străini. Doar pe noi, cei mai apropiați din familie.
Am avut chiar răni supărătoare. Și, când ne era lumea mai dragă, mai primeam bonus și o palmă peste ochi. Din senin.
Ne jucam, dansam, ne îmbrățișam și deodată venea palma. Sau mușcătura.
Eram îngroziți de situația asta. Ce să-i faci unui copil de un an violent? Nu poți să-i plătești cu aceeași monedă, nu poți să-l pedepsești, nu poți să fii nici măcar o secundă să fii violent cu el.
E teribil un părinte care dă o palmă la schimb pentru o trăznaie făcută de copil. Sub nicio formă n-aș accepta asta.
Am realizat, însă, privind atent, că, de fapt, duritățile astea veneau din dragoste. Da, piticul nostru nu știa cum să-și manifeste afecțiunea față de noi. În schimb descoperise că gesturile lui au efecte dacă mușcă sau lovește. Nu știu dacă mă fac înțeles perfect, dar asta era situația.
Așa că un an de zile, aproape în fiecare zi, am insistat. După fiecare gest violent, după fiecare mușcătură, am căutat să-i explicăm că nu e bine ce face. Am căutat să-i arătăm cum trebuie să fie afectiv corect, cum poate să ne pupe sau să ne mângâie. Cum poate întoarce într-un mod plăcut iubirea pe care i-o arătăm.
La un moment dat, am creat propria metodă anti-violență. Atunci nu suporta să-l îmbrățișăm și să-l pupăm. Avea o fază. Așa că, de fiecare dată când mă lovea, îl strângeam tare în brațe. Dacă mă lovești, te pup. Pentru că eu te iubesc și vreau să te pup tot timpul.
Habar n-am metoda noastră poate fi dată drept exemplu. Dar a funcționat.
Acum Dan Christian este afectiv, dă pupici, dă îmbrățișări. Nu mai lovește pe nimeni. Și mă felicit că am insistat. Bine, uneori, dă pupici ca să-i cumpăr o mașinuță nouă. Mi-e teamă că a învățat prea bine afectivitatea față de părinți și ne cam manipulează. 🙂
Ce am vrut să vă spun este că trebuie să insiști. În parenting, trebuie să ai răbdare. Tone de răbdare. Și să fii consecvent. Cumva, până la urmă, va ieși bine.
Cam așa este și cu alte lucruri importante din viață, cum ar fi efortul personal de a nu mai gâtui atât de mult mediul și resursele.
(P) Zi de zi, pas cu pas, fiecare cu determinarea și hotărârea lui. Azi strângi un PET, mâine mai multe. Sau elimini consumul de PET-uri, măcar în familia ta. La Fântâna îți oferă posibilitatea asta, dacă alegi sticla lor de 8 litri. Este reutilizabilă, ți se livrează acasă, e foarte simplu de folosit. Când se golește, chemi La Fântâna, ia sticlele goale și îți aduce altele pline. Știu că e un gest mic, dar, prin fiecare gest mic, îi dai copilului tău exemple de urmat.
*Articol realizat la invitația celor de la La Fântâna, care sunt convinși că parentingul și protejarea mediului au calități comune. Și cred că au dreptate: ca să reușești, în ambele domenii trebuie să faci lucruri zi de zi. Să insiști pe drumul tău! Și sunt sigur că, până la urmă, va ieși cum trebuie!