Gustări sănătoase pentru copii? Niște rețete uimitoare

„-Soph, ce vrei să mănânci?
-Nu știu…
-Vrei un sandviș?
-Nu îmi prea place…
-Vrei omletă?
-Nu acum…
-Dar ce ai vrea să mănânci?
-Nu știu… ”

V-ați confruntat până acum cu situații de genul acesta? Că noi ne-am cam săturat de ele și am ajuns să avem nervii întinși pe bigudiuri. Cu copiii mofturoși la mâncare nu e de glumă!!!

Cât a fost cu noi acasă, a fost cum a fost, cât a fost la grădiniță, a fost cum a fost, dar acum, la școală, distracția s-a cam încheiat. Are nevoie de mâncare sănătoasă, de gustări la fel, foarte sănătoase pe care să fim siguri că le mănâncă. Vrem să crească armonios și să nu avem probleme în viitor.
Acesta e și planul vostru cu copiii, nu?

Sincer, aș înnebuni, la propriu, să știu că fii-mea servește o gustare formată din chipsuri, snaksuri sau te miri ce alte lucruri total nesănătoase îi pică în mână.

Am încercat să o „momim” cu tot felul de idei. N-au prea funcționat, așa că am cerut sfatul specialistului ca să nu ne mai tot învârtim în jurul cozii ca un câine cu chef de joacă. Noi numai de joacă nu avem chef când vine vorba de mâncarea Sophiei.

Bun! Am apelat la expertul în nutriție integrativă Larisa Petrini și am invitat-o la noi acasă ca să ne învețe cum stă treaba cu gustările pe care, din păcate, mulți dintre noi le evităm, nu le luăm în seamă sau nu le servim corespunzător.

„Lista verde” e chiar tare!!!

Am fost surprins de ce am aflat? Am fost! Am învățat ceva? Clar da!

Eu am tot insistat că sandvișul e bun, că e sănătos, că e perfect pentru o gustare. Na, noi așa am crescut. Ce să vezi că nu e chiar așa. În locul unui sandviș obișnuit cu o felie de pâine și ceva aruncat peste, există un catralion de alte variante care îl devansează pe bătrânul acesta de nici urma nu i se mai vede.

Ideea e simplă: copilul are nevoie în egală măsură de proteine, carbohidrați, legume, fructe și grăsimi sănătoase. Foarte important, totul trebuie să arate și să fie super apetisant 🙂

În primul rând, dacă ne confruntăm cu un copil mofturos, trebuie să îl implicăm în „procesul creației”. Umplem masa cu bunătăți- roșii, mozarella, șuncă de curcan, castraveți, ouă de prepeliță, dovlecei, măsline, caju, migdale, fructe, morcovi, țelină, ardei și cam tot ce vă mai trece prin cap și începem să ne distrăm gătind.

FRIGĂRUI SĂNĂTOASE

Ideea Larisei: Se ia un băț de frigăruie și se pun rând pe rând toate produsele care vă atrag. Noi am pus mozzarela, măsline, roșie, ou de prepeliță și șuncă de curcan. Nu că arată senzațional, dar conține toți nutrienții de care copilul are nevoie, iar gustul e wow!

SUSHI SANDVIȘ

Nu vrea frigărui? Nicio problemă. Poate îl atrage sushi sandviș. Sună bine, nu? Mie mi-a atras atenția. Dar cel mai important, Sophia a fost super mega încântată, mai ales că și l-a preparat singurică.

Ce conține un sushi sandvișul, vă întrebați? Păi e cam așa: pe o felie de castravete tăiată subțire se pune o felie de suncă de curcan, năut făcut în casă (cu copilul, evident), pentru că e o proteină vegetală super sănătoasă și o bucățică de cașcaval. Se rulează, se prinde cu scobitoare și zici că mănânci la Ritz! Îți plouă în gură și e bun de ai tot mânca.

Foarte important: atunci când le pregătim gustările copiilor trebuie să creem diversitate și să fim inventivi. Lângă frigărui, spre exemplu, ar fi bine să le punem și o caserolă cu fructe de care or fi ele, și chiar niște migdale, caju sau nuci. De ce nu, poate chiar și un iaurt?

Toate, dar toate îi vor aduce un aport nutritiv extraordinar și o energie debordantă.

Trebuie să le stârnim interesul și, în fiecare zi, să le preparăm alte combinații din „lista verde” ca să fie meniul cât mai atractiv. Să vedeți ce succes am cu bețișoarele de morcov, ardei sau țelină. Nici nu îmi imaginam vreodată că vom ajunge în stadiul ăsta!

Cât durează prepararea unei gustări de succes? Maximum 10 minute. Hai, că nu e mult și e SĂNĂTOS! Cel mai important pentru copiii noștri.

Vedeți în clip, pe îndelete, toate rețetele preparate cu Larisa.