Era 5 dimineața. Mă trezeam mereu cu cel puțin două ore mai devreme pentru a putea pregăti micul dejun și pachețelul fetiței mele. Înainte să se nască, abia dacă reușeam să mă trezesc la ora 8, însă, ea mi-a schimbat viața. Așa că am început să-mi dedic fiecare moment educării ei.
Am iubit-o din secunda în care am văzut-o prima dată. Ochii ăia minunați, de un verde strident, îmi bântuie în fiecare moment gândurile și nu-mi dau pace. Cred că de la maică-sa i se trage.
Sincer să fiu, habar n-am avut cum să cresc un copil. Și cu toate că am citit multe cărți înainte de a trece la fapte, în momentul în care a apărut Anastasia, cărțile citite parcă nu mai aveau valoare.
Un singur lucru mi-a rămas în minte, totuși. Cea mai importantă educație pe care o poate primi un copil are loc în primele momente ale unei zile. Nu știu de ce, dar fraza asta mi-a fost blocată în minte. Sau cel puțin asta am realizat în dimineața zilei de 4 octombrie 2002.
Doar ce mă trezisem. Anastasia avea 4 ani. Era al doilea ei an de grădiniță, iar noi doi eram deja în întârziere. Trebuia să fim acolo la ora 7:15. Mama ei pleca mereu la 6 de acasă, având de mers cu autobuzul cel puțin 45 de minute până la serviciu. Noi făceam numai 15 minute, iar eu lucram de acasă. Scriam.
Rareori se întâmpla să întârziem și nu ne plăcea asta. Îmi doream ca Anastasia să ajungă un om cu bun simț atunci când urma să se maturizeze. Așa că am considerat că fiecare lucru mic pe care îl face la o vârstă fragedă va ajunge s-o definească la maturitate.
Iar simplul fapt că urma să întârziem ajungea să ne strice rutina. Și uite așa m-a pocnit!
„Cea mai importantă educație pe care o poate primi un copil are loc în primele momente ale unei zile.”
Dintr-o dată mi-am adus aminte de fraza asta și am rămas blocat 30 de secunde. Eram paralizat, iar în mintea mea au fost câteva minute bune. Parcă din cauză că am fi întârziat acum, Anastasia ar fi ajuns să eșueze în a deveni acel om minunat. Creierul îmi juca feste și își mai și bătea joc de mine.
Însă acela a fost momentul în care mi-a venit ideea de a adăuga un mic discurs ritualului care avea loc în fiecare dimineață.
„Eu sunt un om minunat. Eu sunt un om inteligent. Eu sunt un om bun care ajută alți oameni. Eu sunt un om care iartă. Eu sunt un om care se joacă în fiecare zi. Eu sunt un om fericit. Eu sunt Anastasia!”
Acest mic discurs, începând cu data de 4 octombrie 2002, a ajuns să fie repetat zilnic de cel puțin 5 ori, în fiecare dimineață. Devenise un joc al nostru. Ne jucam cu el și încercam mereu să-l spunem diferit. Însă singurul scop era să o fac pe Anastasia să știe cine este, şi să nu las societatea să-i spună cine este.
Cred că acesta este ritualul care mi-a schimbat copilul. Și cred că datorită lui, Anastasia este acum un om minunat, plin de energie.
text scris de George, ziarist independent, tatăl cool al Anastasiei