Frici de tătici: cine mama mă-sii o fi inventat cerceii la fetițe?

Am 1,90 înălțime, vreo 85 de kg (cam multe după sărbători) și două mâini ca niște lopeți. Dar, până acum, nu m-am dat în lături de la nimic în ceea ce privește îngrijirea fiică-mii.

Da, am luat-o în brațe la câteva ore de la naștere, deși aveam chiloții maro de emoții. Dar am zis că trebuie să-mi înving temerile. Și am reușit. Și a fost senzațional. Și nici n-am rupt-o, nici n-am stricat-o. Am umblat cu ea ca și cum ar fi fost un bibelou și am ținut-o în brațe. Prima dată, câteva minunte, apoi din ce în ce mai mult, până a ajuns să doarmă cu orele pe pieptul meu.

Da, i-am făcut prima băiță acasă. Tot chiloții maro îi aveam pe mine. Mă pregătisem. V-am mai povestit eu. Celelalte două femei din casă n-au avut curajul, dar eu m-am dat leu. Și mi-a ieșit și asta. Eram plin de transpirație, îmi tremurau mâinile, dar am spălat-o. Prima dată cu mare temere, apoi din ce în ce mai curajos. Și acum o mai spăl eu, căci, deși știe să se spele singură, spune că nimeni nu se pricepe mai bine ca tati. Se alintă, iar eu îi fac pofta. Și ne drăgălim, și dansăm pe marginea căzii, și ne iubim.

Da, i-am schimbat și scutecele. Jur că am făcut-o și pe asta! Oribil, îngrozitor, cel mai mare chin pentru un bărbat. Nu știu cum reușesc mamele să schimbe puturoșeniile alea și să se mai și mire minute bune la ele cum că-s verzi sau maronii. Este peste puterea mea de înțelegere. În fine, am schimbat scutece, deși am fugit de treaba asta ca dracul de tămâie. Dacă nu era nimeni acasă în afară de mine, dacă cea mică urla ca din gură de șarpe vreo 20 de minute, până la urmă o schimbam. Cu mască de gaze pe gură, dar o schimbam.

Măi oameni buni, dar când trebuie să-i pun cerceii în urechi mă apucă toate pandaliile lumii. Pe cuvânt! Mă ia așa un tremurici, mi se înmoaie gladiolele și încep frisoanele reci pe spate. N-ai cum!

Iar fiică-mea, care știe că tati se descurcă la toate, nu mă scutește deloc nici cu cerceii. Are vreo câteva zeci de perechi, că i-a luat maică-sa de pe la tot felul de buticuri, și le tot schimbă. Ba cu căpșunele, ba cu cireșele, ba cu… să le ia naiba pe toate, că-s neom când le văd.

Și fix atunci când vine copilul cu cerceii, maică-sa e cea mai ocupată ființă din lume. N-are timp și o trimite la mine.

Să mă vezi pe mine atunci, cum, la insistențele fiică-mii, iau cu lopețile mele cei doi cerceluși minusculi și cum încerc să-i fixez în lobii urechii fiică-mii, lobi la fel de minusculi.

Măi, îmi iese, dar recunosc sincer: e una dintre cele mai mari frici în privința dădăcelii de tătic. N-am cum să mă obișnuiesc cu asta! Pur și simplu!

Aaaa! Și cea mai mare frică a mea nu e fixatul cerceilor, totuși, nuuuu! E ceva de care chiar am fugit tot timpul, de 6 ani încoace.

Tăiatul unghiilor copilului îmi provoacă cele mai groaznice coșmaruri! Da, pe asta n-am putut să o fac nici în ruptul capului, cât sunt eu de Taticool. Când era mică, dar chiar și acum, credeam că îi voi tăia degetele cu totul, deși aveam forfecuțe speciale. Așa că am spus pas, pas, pas de o mie de ori.

Ia să mai facă și maică-sa exclusiv niște lucruri! Ca să fie și ea cool! Pe bune!

PS: Glumesc, evident, dar tot nu mă bag la tăiat unghii!

Vouă de ce vă e frică în privința îngrijirii copiilor voștri? Care vă sunt fricile?