Mai sunt câteva zile din școala asta online și, Doamne ajută!, se termină totul. Intră copiii noștri în vacanță și nu cred că este o vacanță mai meritată ca aceasta.
Am trecut prin niște momente paradoxale și copleșitoare pentru elevi. Am văzut asta la fetița mea, dar mi-au scris și mulți prieteni în această perioadă.
Au fost multe decizii pe care nu le-am înțeles. Nici copiii și nici măcar noi, adulții.
Nu am înțeles de ce Sophia, de 9 ani, a trebuit să stea acasă, în sistem online, iar fratele ei de 2 ani a putut merge la creșă. Jur că nu am înțeles. Scuze, pretexte sunt. Multe. Dar, în esență, împărțirea asta nu a avut logică. Virusul nu este și la creșă? Mai ales că micuții nu stau cu măștile pe față. Și sunt și unii dintre cei mai transmisibili. Deci oare nu putea aduce bebelușul Covid-ul la surioară? Sau în alte familii direct la părinți?
Deci ce s-a vrut prin această decizie? Vezi, Doamne, deciziile se iau separat, unii la județ, alții la minister, creșele nu sunt centre educaționale etc. Niște argumente pur birocratice, care îl lasă rece pe românul de rând. Sincer, NU MĂ INTERESEAZĂ aceste motive. Mă interesau niște măsuri coerente, care să mă facă să mă simt în siguranță ca cetățean în țara mea.
Totuși, școlile au fost deschise pentru ziua votului. Atunci n-au mai fost probleme. Atunci s-a putut. Da, am fost la vot. Dar nu și copilul meu mare la școală. Cum să îi explic situația asta paradoxală?
Dar, tati, eu port masca tot timpul! Și colegii mei la fel! Și suntem supravegheați și ne spălăm în fiecare pauză pe mâini! Dar fratele meu de ce poate merge la școală?
Nu am putut să-i explic. Unul dintre puținele momente din viața mea în care nu am avut argumente să- mi conving copilul de ceva.
În tot acest timp, am văzut la Sophia un stres din ce în ce mai mare. Cu tot ce are de făcut, a ajuns să stea cam opt ore în fața calculatorului. Zilnic. De luni până vineri. Și spune că tot nu stă suficient, că îi mai trebuie timp, că nu a terminat tot ce trebuia să facă.
Materia a rămas aceeași. Dar predarea e mult mai dificilă acum. Și înțelegerea informațiilor noi, învățarea. Da, toate astea sunt mai greu de îndeplinit. Pentru că sistemul online are limitele lui, cel puțin la elevii de vârste mici.
Mi-a plâns Sophia de câteva ori. Și nu s-a mai întâmplat asta până acum. Mi-a plâns de stres, de griji. De tot ce i-a oferit sau, mai bine zis, nu i-a mai oferit școala în vremea asta. Ea e un copil foarte atent, conștiincios. Vrea să învețe. Îi plăcea să învețe. Mergea la școală de drag și, de multe ori, refuza să venim să o luăm la timp, ne cerea să mai întârziem ca să mai stea puțin. Socializa, avea prietenii ei, jocurile ei, cărțile ei. Teoretic, le are și acum. Dar e ceva ce distanța îți fură. Și ușor, ușor, fără să-ți dai seama, apare stresul, apare ceva ce nu poți descrie, dar care te îngrijorează, care pune presiune pe tine.
Asta a pățit copilul meu cel mare și jur că aștept vacanța de iarnă ca nimeni altul.
Și mai e ceva, dragi guvernanți, de orice culoare ați fi voi, când un copil îi scrie lui Moș Crăciun că nu-și dorește decât să facă o minune și să alunge Covid-ul pentru că își dorește să se întoarcă la școală și la prieteni…. atunci aveți o mare problemă, dragi guvernanți! O problemă care nu-i înfurie doar pe cei mici, ci și pe părinții lor! Și ați văzut ce s-a întâmplat la alegeri!
Așa că luați aminte și, mai ales, luați măsuri bune pentru toți, măsuri coerente, măsuri eficiente!