Băi nene, ce copii am! Sunt minunați, frumoși, deștepți, că-s ai mei! Nu așa gândește fiecare părinte? Bineînțeles că da. Dar nu mă așteptam să mă uimească în halul ăsta! Hai să vă povestesc.
Ne-a fost teamă de gelozia Sophiei care urma să aibă un frățior. Am pregătit-o cu câteva luni înainte, discuții multe, explicații etc. Am fost atenți și la sosirea celui mic în casă, am continuat să avem timp exclusiv cu ea, să o pupăm, să o iubim.
Dar nimeni nu ne-a pregătit de gelozia fratelui ei, bebelușul, față de ea!!!! Pe bune! Nu știam ce să facem. Să râdem în hohote sau să ne îngrijorăm? Momentan râdem pentru că prea haios e totul. Vedem noi mai târziu ce facem.
Duminică dimineața. Bebele doarme între noi, Sophia în camera ei. Nu vă povestesc acum de ce bebele doarme cu noi, în fine, poveste lungă. Cert e că acolo e locul lui.
Ne trezim cu toții, așa de duminică, la 7 dimineața. Mda, pe ăsta mic nu l-am învățat încă zilele săptămânii și nu știe că părinții visează să doarmă mai mult în week-end.
În fine. Ne-am luat la joacă, la pupăceli. Ba îl mușcam puțin de burtică, ba îl gâdilam, râdea într-un mare fel și era veselie în tot dormitorul. Din camera cealaltă, ne-a auzit Sophia. A venit și ea repede la giugiuleală.
Cum cel mic părea deja preocupat de altceva, am luat-o pe ea la hârjoană. Pupături, mușcături, gâdileli. Și ea tot un râs.
Dar s-a întors bebeloiul cu o viteză și un urlet, Doamne!!! Dintr-ăla de urs ce vrea să-și devoreze prada! S-a aruncat pur și simplu între mine și soră-sa, m-a cuprins cu totul, iar cu picioarele a început să o împingă pe cea mare de lângă noi. Apoi, după ce s-a instalat la pieptul meu, s-a întors către ea și a scos un fel de mârâit. Efectiv, i-a transmis pe limba lui, necunoscută nouă, dar mesajul n-avea nevoie de nicio traducere, că tati e al lui, că pieptul meu e locul lui și că soră-sa trebuie să stea departe de locul ăla.
Am rămas muți de uimire. Și eu și maică-sa care ne privea siderată din colțul patului opus nouă. Așa ceva!!! La 9 luni, atâta gelozie? Și atâta posesivitate? Mamă!
M-a măgulit gestul lui. Clar îi place la pieptul meu. Dar puțin m-a și îngrijorat. Vom avea viața grea cu el! 🙂 Dar am râs mult despre asta, acolo în patul nostru mare, dar clar neîncăpător pentru o gelozie atât de mare. 🙂
Nevenindu-ne să credem că e chiar așa, am repetat gestul. Când părea preocupat de altceva, am luat-o iar pe Soph la pupăceli. De fiecare dată, piticul a făcut la fel. A îndepărat-o și și-a marcat clar teritoriul.
La maică-sa nu face așa, pe ea acceptă să o împartă. Dar nu și pe tati! Mno… ce să zic… cam mândru mă simt! 🙂
Oriunde mă prinde, se liniștește la pieptul meu. Intru în casă, nu apuc să mă descalț, că o ia la fugă, în patru labe, spre mine. Mă apucă de pantaloni și scâncește. Îl iau în brațe, îl pup și își pune capul pe pieptul meu. Și zâmbește. Și e fericit. Căci acolo e locul lui! Cred că a înțeles asta și sora-sa, care nu s-a supărat pentru că măcar de jucăriile ei nu e interesat. Măcar momentan.
Voi ați trecut prin așa ceva?
PS: De ceva vreme, îi iau pe amândoi în brațe și îi pupăcesc. Să se obișnuiască bebele cu soră-sa lângă mine. Că în restul timpului se iubesc enorm și se joacă mult împreună. Doar când mă întâlnesc e cu scandal. Dar rezolvăm noi cumva.