Zilele trecute, mă sună cineva. O tipă de la o agenție. În ultima vreme, mă sună multe femei. Toate de la agenții. Le place ce scriu pe Taticool și văd și ele traficul. S-a dus vorba. Că cică aș fi bine de tot la trafic. Nu le contrazic, dar pentru toate astea e doar vina voastră.
În fine, revenind la femei. Ce să faci dacă doar femei lucrează în agențiile de publicitate! „Știi, am vrea să-ți trimitem un cadou, e de la un client nou și credem că îți va plăcea!”. Mulțumesc politicos și îi dau adresa. Până la urmă e un cadou, nu pot fi chiar atât de bădăran.
Închid telefonul și, când să mă apuc iar de scris, ochii îmi cad pe mormanul de lângă birou: sticle de suc, pungi de floricele, pufuleți. Toate sunt cadouri de la clienți. Mi-aș putea deschide un aprozar. Le-am rugat pe aceste doamne să nu-mi mai trimită. Ele, însă, insistă. Iar eu nu pot fi chiar atât de bădăran. Le dau și eu mai departe, de pomană, la fel cum le-am primit. „De pomană”, ce urât sună!
„Știi dacă îți place cadoul, poate scrii despre el pe blog!” mi-a spus tipa de la agenție. Mda, mă gândeam eu că despre asta este vorba. La fel au vrut și cei cu pufuleții și cu floricelele. N-am scris. La pomană se zice „sărut mâna” și atât. Nimeni nu se laudă cu pomana.
A venit cadoul. Într-o cutie. Îl despachetez înfrigurat. Ca un copil. Cui nu-i plac cadourile?! Un borcan cu zacuscă se ițește semeț printre degetele mele. Da, zacuscă! Ce tareee! Pe asta o iau acasă. Sunt mort după zacusca cu ghebe și, cum nevastă-mea nu prea mai gătește în ultima vreme, sigur o voi mânca într-o seară. Dar tot nu scriu. Parcă valorez mai mult decât un borcan de zacuscă. Măcar puțin mai mult. Prefer să mai pun o poznă cu fiică-mea. E mult mai simpatică decât eticheta borcanului de zacuscă. Și nu toți mănâncă zacuscă, dar pe fiică-mea o adoră toată lumea. Deci… din nou trafic. Deci… mulțumesc!
Marți am plecat în Franța. Mda, la #efluent5. Eu și încă 6 blogeri de parenting din România. Doar șapte. La Paris, la cea mai mare întâlnire a blogerilor de parenting din Europa. Conferințe și un mini-târg în care companii franceze din domeniu și-au prezentat produsele.
Organizatorii ne-au invitat. Că cică am fi buni. Tot la trafic se gândeau și ei. Au plătit tot. Biletele de avion, dus- întors, cazarea- 4 stele lângă Luvru, mic dejun, cină pe Sena, cu barca. Trei zile. Pe cheltuiala lor.
Pe Sena ne-au dat foie gras cu dulceață. Am scris și am și pus câteva poze și o filmare despre eveniment. N-am mâncat foie gras-ul. Că eu, în România, sunt obișnuit cu zacusca. Ce să-i faci… mai de la țară. Dar am scris.
Textul ăsta este despre cât de mult ne prețuim. Noi, fiecare în parte, cât de mult ținem la noi și la munca noastră. Și apoi mai e despre cât dau alții pe noi, pe această muncă. Pe afară, se pare că au înțeles că un blogger e important și că prestația lui merită răsplătită pe măsură.
În România, unii cred că merităm doar zacuscă și pufuleți. Din fericire, se schimbă lucrurile și la noi. Drept dovadă, partenerii importanți care susțin Taticool. Și aici e tot vina voastră. Pentru că… trafic. 🙂 „Chapeau bas pour vous”!