De ce „Te rog” ar fi diferit de o criză de isterie?

Aproape îmi vine să îi jignesc fizic pe cei care-și bruschează copiii pe stradă. Fie că țipă la ei, fie că îi trag tare de mână, toți mi se par le fel: niște grobieni, niște primitivi în loc de oameni. Nu mai vorbesc de cei care îi mai și lovesc. Acela mi s-a părut întotdeauna cel mai urât lucru pe care îl poate face un om: să-și lovească propriul pui.

Și aici nu este vorba despre mame sau tați. Nu contează sexul în acest caz. Mulți dintre părinți își bruschează copiii fizic sau verbal.

Nu au nicio scuză. Nimic din ce face copilul nu trebuie să te aducă în stadiul în care ai vrea să-l lovești sau să-l bruschezi. Cred asta, în continuare, cu tărie!

Dar, frate, hai să fim sinceri: sunt momente când chiar te aduc la limita disperării! Când pur și simplu vor să-ți întindă nervii la maximum și să te facă să cedezi. Atunci, trebuie să demonstrezi că ești cu adevărat părinte calm și dedicat!

Cred că cei mici au multe modalități de șantaj. Parcă s-au născut cu șantajul. Pur și simplu știu ce, când, cum să ne facă astfel încât să-și îndeplinească dorințele. Până la urmă, un copil fericit este cel cu multe dorințe împlinite, nu-i așa? 🙂

Pe de o parte, te iau cu frumosul, cu foarte frumosul. „Tati, ești cel mai bun tati din lume!” sau „Te rooooog! Dar chiar te rooooog!” sau „Promit să mă duc imediat să-mi fac curat în cameră dacă îmi dai o ciocolată!”.

Și tu ce faci, dragă părinte? Îi dai ciocolata, cedezi? Te lași copleșit de insistențele lui? Îi dai, cedezi. Că doar vorbește tare frumos cu tine, te mai și năvălește cu o tonă de pupici! Recunoașteți, dragi părinți, că așa faceți? Cu siguranță cei mai mulți dintre noi. Eu încerc să mă vindec, dar nu rezist tot timpul.

Revin: dar atunci când se dă cu fundul de pământ, când urlă, de ce te enervezi, dragă părinte? De ce nu îi faci poftele și atunci? De ce îl bruschezi sau chiar îl lovești? Pentru că și atunci își dorește ceva! Doar că nu te mai roagă ci cere direct și vehement!

În fine, nu vreau să judec pe nimeni. Nu sunt expert în parenting, sunt doar un tată implicat, care învață zi de zi, inclusiv de la copilul lui.

Dar mă întreb și vă întreb DE CE FOLOSIM DUBLA MĂSURĂ? Nu sunt situații asemănătoare?

Bun. Caz real: la o distanță de câteva minute, Sophia nu a vrut să mă asculte de două ori. Eram la orele ei de balet. Prima dată mi-a cerut să-i fac o poză cu telefonul mobil. Am spus NU, considerând că nu e un moment potrivit. I-am și explicat. Dar și-a dorit foarte mult fotografia aceea și a insistat cu irezistibilul „Tati, te iubesc! Te rooog!”. I-am făcut poza. Am cedat.

Imediat după, am dat să plecăm. Am rugat-o să se încalțe în afara sălii și i-am și explicat că altfel murdărește parchetul. S- a încălțat fix în mijlocul sălii și a ieșit mândră pe ușă. Am mustrat-o pe un ton calm, dar serios. Doar am mustrat-o. Mai târziu, mi-a spus că a înțeles că a greșit. Dar atunci am cedat.

Ne întâlnim zilnic cu astfel de situații. Unele dulci, drăgăstoase, altele tensionate, pline de lacrimi și supărare. Uneori cedăm, alteori nu. Uneori avem argumente, alteori nici noi nu știm de ce le interzicem ceva. Dar o facem.

Acum, nu vreau să credeți că Sophiei mele nu i-am impus limite. Că ea poate face orice, la orice oră. NU. Dar nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să o lovesc pentru o trăznaie.

Mă doare când nu mă ascultă. Mă întreb dacă sunt un părinte bun, dacă nu cumva am greșit undeva. Dacă nu sunt prea blând sau dacă nu știu eu să-i explic. Nu cred, totuși, că situațiile de genul acesta sunt grave.

Pur și simplu, uneori nu-mi iese chestia asta cu parentingul. Alteori, ea vrea să fie rebelă. Sau eu îi cer prea multe pentru mintea ei de copil. Sau, pur și simplu, nu poate rezista tentației de a gusta ceva dulce.

Sunt situații în viață pe care nu trebuie să le punem la suflet. Sunt supărări pe care trebuie să le minimalizăm imediat, nu să le escaladăm. Pentru că nu există copii răi sau buni. Ci doar copii. La fel cum și părinții ar trebui să fie doar PĂRINȚI.

Îi luăm în brațe, îi pupăm, le spunem că-i iubim. Și vedem noi cum o scoatem la capăt, până la urmă, și cu educația asta! Important e SĂ FIM nu să lovim!