Dau pomeni azi, dar ne distrug viitorul!

Am zis că nu mai fac „politică”. Am zis că nu voi mai scrie despre dispute politice, despre manifestări, despre valize, despre dezgustul pe care îl am față de mulți dintre politicienii de azi. Am zis că mă voi rezuma la parenting, la istoriile amuzante cu fiică-mea, la viața noastră de zi cu zi. Am zis că voi scrie doar pozitiv, că și așa e plină societatea noastră de necazuri, de griji și de gri.

Deși ar trebui să scriu pentru că e nevoie, în multe cazuri, de voci care să mobilizeze oamenii, care să producă schimbări. În fine. Am zis, totuși, că îmi văd de glumițele mele. Cel puțin o perioadă.

Azi se pare că perioada aia s-a sfârșit. Chiar nu mai pot să tac. Mă umplu de nervi analizând tâmpeniile pe care le fac guvernanții de azi.

Ultima grozăvie e amânarea acordării fondurilor pentru nou-născuți, de teama depășirii deficitului bugetar. Hai să vă explic pe larg, că am nevoie să-mi vărs amarul.

Prin 2011, câțiva politicieni au avut o secundă de inteligență și au dat legea educației naționale, care conține, printre altele, o prevedere ce sprijină cu adevărat educația. Sprijină viitorul nostru, al copiilor noștri.

În legea respectivă, statul sprijinea dreptul la învățare al fiecărui copil român, prin acordarea unei sume de 500 de euro, echivalentul în lei, într-un cont creat direct pe numele copilului, la naștere. De la 16 ani încolo, banii puteau fi încasați, exclusiv pentru învățare: cursuri, specializări, manuale etc. De la naștere până la cheltuirea banilor, aceștia strângeau și dobândă. Și se adunau niște sume bunicele, care chiar ajutau real elevul. Un fel de fond, pe care unele familii îl strâng, din forțe proprii, pentru liceul sau facultatea copilului. Cum sunt foarte puține familii care își permit un astfel de fond, măsura este senzațională. E una dintre puținele care chiar facilitează real accesul la învățare.

Dar… a primit cineva acești bani? Normal că nu. Pentru că, măsura, ce trebuia aplicată din 2013, a fost mereu amânată. Mda. Inteligența acelor politicieni a ținut doar o secundă.

Din 2013, fiecare guvern care s-a lovit de această lege a emis ordonanțe de amânare. Lasă că mai încolo! Nu sunt bani acum! Nu avem de unde? Mai la anul.

Mă așteptam, însă, ca guvernul actual, care susține că e doar lapte și miere în România, să o aplice. Nu? Doar au mărit salariile, măresc pensiile, fac minuni! Oamenii ăștia spun că fac minuni, că au bani cu nemiluita, în condițiile în care România nu mai produce nimic.

Și, totuși, nu e deloc așa. În urmă cu câteva zile, PAM! Și guvernul ăsta a emis ordonanță de amânare pentru acordarea ajutorului pentru învățare. Până în 2020, cel puțin! Deci pas încă o dată.

Motivarea deciziei, însă, mi se pare halucinantă. „Pentru a nu depăși deficitul bugetar, și-așa suprasolicitat de creșterea pensiilor și a salariilor”– e scris negru pe alb în motivarea ordonanței care amână acordarea celor 500 de euro/ elev.

Mda. O recunosc chiar ei că, de fapt, nu e lapte și miere. Că, de fapt, nu au bani, așa cum se laudă, că deficitul stă să explodeze, că, de fapt, situația nu e deloc roz, ci maro.

Dar pensionarii merg la vot. Fără a-mi dori să intru în dispute legate de creșterea pensiilor, da, oamenii ăia merg la vot și sunt, în mare parte, electoratul partidului de guvernământ. Pe când elevii n-au nici măcar drept de vot. Deci cine e mai important?!

Această gândire e rudimentară și mă scârbește teribil. Pentru că omoară viitorul pentru fărâme mai bune de prezent. Pentru că sistemul educațional se prăbușește, că nu e reformat, că nu e susținut prin investiții reale, pentru că nu se mai face nimic cu viziune în țara asta.

Niciun guvernant nu se mai gândește la mâine, ci doar la azi.

Și încă ceva: nu doar că nu susțin, ci omoară! 4300 de profesori au fost dați afară în ultimul an și ministerul a comasat clasele lor!!!!

Și închid articolul, lăsându-vă statistica asta:

  • din 2015 până în 2017 înclusiv, 621.623 de români au plecat în străinătate.
  • Aproape jumătate dintre ei, 300.831, sunt tineri cu vârsta între 20 și 34 de ani.
  • Dintre cei plecați 106.340 sunt copii, adolescenți și tineri cu vârste de până la 19 ani, adică 17% din totalul emigranților din această perioadă.