Noi, bărbații ăștia, suntem o specie… PFFF! Cică pe femei e complicat să le înțelegi, dar să vezi cum e la noi….
Ne e frică să iubim. Ne lăsăm greu, suntem de piatră, lei paralei.
Când, într-un final, iubim, ne iau alte frici. Dacă vom fi soți buni, dacă ea chiar e cea lângă care vom trăi până la moarte, dacă vom reuși, pe bune, să avem o căsnicie de câteva zeci de ani.
Și, când ne liniștim puțin, ne lovește în moalele capului. Da, ea, soția. Că cică vrea și un copil! Păi da, ea vrea!
Dar pe noi ne ia frica aia cea mai mare!!! Că nu există frică mai mare pentru un bărbat decât să facă un copil. Adică, undeva, în peștera sufletului lui, el își dorește. Dar… niciodată pe bune! Adică, da, vreau un copil, vreau să-mi poarte numele, ce tare ar fi să merg cu el la fotbal, în cluburi etc. De parcă un copil se naște deja adolescent.
Dragi femei, serios, cea mai mare frică a unui bărbat e faza cu „Vreau un copil”. Când îl ia duduia de lângă el la bani mărunți pe subiectul ăsta, dă în bâlbâială. Pe bune! Transpirații, tremurici, păr ridicat pe spinare. Dacă ea insistă, zău că el își ia chiloții maro. Iar, dacă ea chiar rămâne gravidă, să vezi haos în creierii masculului. Nopți nedormite, probleme existențiale, oftări din senin.
După euforia aia instinctuală că va fi tată și că e și el bărbat în toată firea, că va avea un moștenitor (99,99% dintre bărbați își doresc ca primul copil să fie băiat), dă-i cu griji. Mii de întrebări, de calcule, certuri cu șefii, alte insomnii.
Scriu textul ăsta ca răspuns la rugămintea unei doamne. Mi-a scris despre situația ei și nu puteam să o las nelămurită. Mesajul ei e mai jos.
Dragi tatici, va urmaresc cu drag, vroiam sa va cer o parere in legatura cu problemele cu care ne confruntam noi, doi oameni,casatoriti de 3 ani, ne intelegem tare bine, relatia noastra e frumoasa, ne iubim tare mult, problema se pune in felul urmator, noi tot timpul am discutat ca vrem sa facem un copil in momentul in care ne simtim amandoi pregatiti, eu imi doresc tare mult, el insa, bate in retragere, pentru ca de-a lungul timpului majoritatea prietenilor nostrii au unul sau doi copii, ceea ce cumva au schimbat prioritatiile in viata lor. Acum de cate ori vorbim despre un copil, el imi da cate o replica de genul: nu i-ai vazut pe alex si pe adina care au doi copii si nu mai au timp de nimic, nu il vezi pe marcel ca nu are timp nici sa iasa la o bere, nu vezi la x si y cat se plang ca e greu si obositor si ca nu dorm noptiile, hai sa mai asteptam…ca tot avem timp de copii. Intr-un fel inteleg ca e destul de greu sa iesi din zona de comfort, dar cand aude de la x si y ca e greu, ca nu dormi, ca sunt obositi, ca plang copii, ca nu pot pleca nicaieri, deja in capul lui se formeaza diferite scenarii in care cum ai incerca sa intrii rezultatul e acelasi, deocamdata nu copii. Ceea ce pe mine ma afecteaza intr-un fel sau altul. Voi, dragi tatici, cum a-ti gestionat situatia asta?Pentru ca al meu sot e tare speriat de ceea ce aude in jur, ii e cumva frica de ceea ce o sa fie. Ma gandesc ca in capul fiecarui barbat e un sentiment de teama de necunoscut de oare cum o sa ne descurcam, cum a-ti depasit acest moment?
Bărbații fac pe ei de frica boțului de om
Draga mea cititoare, asta este realitatea, ăsta este adevărul gol goluț. Îți recunosc eu acum, în numele întregii specii de masculi feroce. Ne căcăm pe noi de frică! Na, că am spus cuvântul.
Dacă într-o relație ne mai băgăm, dacă mai acceptăm și o căsnicie, cu copilul nu mai e cale de întors. Și aici cred că e beleaua pentru mulți bărbați. Copilul nu poți să-l dai înapoi, nu poți să iei o pauză de la el, nu poți fugi și pe el să-l lași. Nu poți divorța de copil, nu te poți despărți de el toată viața.
L-ai făcut aia e! Al tău e cât oi trăi!
Noi, bărbații, suntem niște superficiali. Ne ia timp să avem sentimente puternice pentru o persoană. Nici de voi nu ne-a fost ușor să ne îndrăgostim, cu căsătoria a fost și mai complicat. Iar cu copilul… am mai spus-o, în alte articole, dragostea de tată apare în timp.
Eu cred că nu există bărbat pregătit mental 100% să fie tată. Așa… să accepte ușor ideea asta. Să-și lase viața de burlac deoparte și să schimbe scutece. Să lase berea cu prietenii pentru biberonul copilului sau fotbalul cu aceiași băieți pentru băița celui mic.
Dar, de aceea existaț voi, soațele noastre. Dacă vă iubim, vom accepta orice de la voi. Da, draga mea, dacă te iubește, îți va face și un copil! Pentru că tu ești cea mai importantă pentru el.
Trebuie doar să-i dai încredere, să-i șoptești în ureche că va fi un tată bun, că, împreună, veți fi o familie faină, că veți face chestii minunate în trei. Da, că va fi greu, dar că veți trăi sentimente excepțional de frumoase. Că nimic din viața lui de burlac sau de concubin nu va egala ceea ce va simți când îi va zâmbi copilului, când va adormi la pieptul lui.
Eu cred că mingea este la tine, draga mea. Dacă un bărbat iubește, doamna lui va putea să-l convingă de orice. Așa că… poate nu ai găsit metoda potrivită. Încă. Dar, dacă îi vei sufla în aripi, dacă îl vei face să-și creeze imagini mentale cu copilul în brațele sale, ai toate șansele ca peste 9 luni să fiți 3.
Iar tu, bărbate, lasă văicăreala! Crede-mă! E cumplit de greu, viața ți se va schimba radical, nu vei mai trăi aproape nimic din ce a fost. Dar, ce vei trăi ca tată n-are egal pe lumea asta! E mult prea tare să fii părinte ca să ratezi ocazia!
Eu am încredere în tine! Ai răzbit prin viață, ai făcut atâtea! Vei reuși și în rolul de tată! Și nu uita: o iubești. Pe ea, soția ta! Și sunt sigur că, atunci când ai luat-o de soție, ți-ai imaginat-o și mamă!
Așa că… taci și mănâncă! O iubești! Deci îi faci și un copil! Măcar unul!