Cum să-ți scapi copilul de timiditate

În perioada asta, ați văzut pe la toate televiziunile o gașcă veselă de copilași colindători. Toți au râs, s-au bucurat, erau fericiți și v-au încântat cu colindele lor.

Dar știți câtă muncă e în spatele unui spectacol live de doar 3 minute?

Și, mai ales, cum faci un copil de câțiva anișori să scape de timiditate, să cânte cât îl țin puterile și, în același timp, să asculte, să fie disciplinat, să învețe câteva zeci de melodii?

Și cum faci toate astea, fără să-i furi din copilărie?

Fără să-l obosești, practic, fără să-l obligi, ci totul să se întâmple din propria dorință?

Alina Sorescu are ceva, are un lipici fantastic la prichindei. Și tocmai de aceea reușește să-i facă pe cei mici să o iubească, deși le impune rigori de oameni mari, de artiști adevărați.

Două repetiții de câte două ore pe săptămână, astfel încât, atunci când apare un concert, totul să iasă șnur, cum spune ea. Repetiții obositoare, în care copiii stau, totuși, ascultători și învață.

Învață să socializeze și, mai ales, să scape de timiditate. Să descopere acea bucurie de a urca pe scenă, de a cânta și a-i încânta pe spectatori.

E mare lucru ca un prichindel de patru ani să aibă curaj să cânte în fața unui public numeros sau într-o emisiune urmărită de milioane de oameni!

Dar picii lu’ Soreasca reușesc să fie spectaculoși atunci când apar. Și să le și placă tot efortul ăsta.

Iar aici e doar meritul Alinei.

Așa că, dacă micuțul vostru are aplecare spre muzică, sau poate e timid și ați vrea să prindă mai mult curaj, luați în calcul să-l duceți la Atelierul de Muzică și Prezență Scenică al Alinei Sorescu.

Pentru Prințeasa mea, e un loc tare fain, ce-i aduce multe satisfacții! Că de acolo cântă de-mi duduie casa! 🙂