Ați mers cu copilul la cumpărături și i s-au lipit de mâini multe jucării? Lucruri poate, aparent, inutile, pe care, însă, n-a vrut nici în ruptul capului să le lase pe raft? Vi s-a întâmplat, nu-i așa?
Și ce ați făcut atunci? I le-ați cumpărat pe toate, ca să fie liniște și pace în familie, dar vi s-a făcut o mare gaură în buzunare. Sau ați spus „NU”, copilul s-a supărat, a început să plângă, ba chiar a făcut o scenă în magazin. Implicit v-ați supărat și dumneavoastră, totul a escaladat și a ieșit un circ total sau cel puțin o supărare generală. El a pus boticul, a plecat trist de acolo și dumneavoastră ați rămas cu mustrări pe conștiință că v-ați supărat copilul.
Sau cu dulciurile cum faceți? E plin supermarketul de dulciuri și copilul le vrea pe toate. Și ciocolată și bomboane și biscuiți, pe toate, numai fructe nu. Și iar începe scandalul.
Mai există și posibilitatea să te trezești că începe copilul să pună tot felul de lucruri în coș, lucruri de care nu aveți nevoie, dar lui îi plac. Sau să fugă de lângă tine spre alt raion. Cum, de obicei, e aglomerație, te trezești că trebuie să-ți lași coșul, în care îți lăsaseși geanta și geaca, eventual, și să alergi după el.
La noi funcționează o anumită abordare. Nu vă gândiți că este o soluție magică, am exersat-o vreo câțiva ani, dar acum merge strună.
Plecăm de la niște premise, pe care încercăm să le respectăm zi de zi.
CE TREBUIE SĂ-ȚI FIE CLAR ATUNCI CÂND INTRAȚI ÎN MAGAZIN
- Discutăm foarte mult cu copilul. Discutăm ca și cum ar fi un om mare.
- Comparăm lucrurile pe care le vedem în magazin cu ce avem acasă. Dacă avem deja, cu siguranță, nu mai cumpărăm încă unul.
- Nu mâncăm dulciuri decât duminica. Atunci, copilul are voie să mănânce orice. În restul săptămânii, nu ne atingem de ele. Dacă ne lovește vreo poftă imensă, mâncăm doar dulciuri fără zahăr și doar de poftă bucățele mici.
- Îmi implic fata în tot ce înseamnă cumpărături. O întreb ce ar vrea să mănânce la micul dejun, o întreb dacă mai avem legume sau fructe în frigider, dacă mai are lapte. Nu contează că eu știu deja răspunsul, e important să se simtă implicată și, mai ales, ocupată.
- Discutăm despre valoarea banilor. „Ăsta este peste bugetul nostru, cu banii pe el am putea cumpăra 10 sticle de lapte” etc.
- Căutăm să ne distrăm. Adică: ne învârtim cu coșul de cumpărături, ne jucăm cu unele produse, ne maimuțărim.
- Facem mici compromisuri și negociem. Copilul trebuie să aibă impresia că și el câștigă ceva. Nu poate pleca fără nimic din magazin.
- Îi spun că o iubesc și îi apreciez faptele atunci când renunță la ceva ce, poate, i-ar fi plăcut.
- Dar nu o frustrez. Dacă nu e ceva foarte scump și îi place, i-l cumpăr.
cum SE DESFĂȘOARĂ CUMPĂRĂTURILE
În primul rând, Sophia stă în coș. Acolo stă pe toată perioada cumpărăturilor. O știu la loc sigur și, mai ales, știu că nu poate pleca de lângă mine. Pentru asta, însă, caut să o țin ocupată. Pe de o parte, ne jucăm: o învârt cu coșul, alergăm printre standuri și, uneori, mă las și eu pe margine și alunecăm împreună cu căruțul.
În plus, tot ce iau de pe raft, îi dau ei să așeze în coș. Și mă fac că nu văd anumite produse și o întreb pe ea unde ar fi. Îi cer ajutorul, deci o implic și nu se plictisește.
Mergem direct la raionul de jucării. DA!!!! Direct acolo, nu îl evităm deloc. Sophia are dreptul să-și aleagă unul, două, trei produse. Are voie să se joace cu ele pe toată durata șederii în supermarket.
La final, are voie să aleagă unul singur. Discutăm pe toată durata cumpărăturilor despre valoarea banilor, v-am povestit mai sus. Uneori, pentru că știe că mă face fericit, copilul renunță chiar la toate jucăriile și nu pleacă cu nimic din magazin. Eu o recompensez cu o îmbrățișare sau cu un mic produs semi-interzis, precum un pandișpan cu ciocolată și lapte.
Apoi, printre standuri, căutăm ce ne trebuie de-ale gurii. Luăm împreună produsele și le punem în coș. V-am zis că trebuie să fie implicată. Altfel, evident, se plictisește. Punem legumele împreună în sacoșe, le cântărim împreună și, uneori, gustăm împreună din ele. (după cântărire, normal)
Mâncăm adesea din ce cumpărăm chiar în magazin. De exemplu din pâine. Așa o poftă mă ia când ajung la raionul ăla și-mi intră în nări mirosul de pâine proaspătă!!! În restul timpului, nu prea consumăm pâine, dar suntem pofticioși. Iar Sophia mă moștenește. La capitolul pâine și ea ar mânca tot raftul, atunci pe loc. Deci mâncăm pâine. Nu văd nicio problemă.
La dulciuri, e altă discuție. Am stabilit, Sophia fiind și o mică balerină, că nu sunt cele mai bune produse din lume. Dar, dacă totuși ni le dorim, duminica avem voie să mâncăm orice. Ține tot de pofte și ea e exact ca mine. Sunt săptămâni în șir când nu mă ating de nimic, dar sunt zile când mă lovește o poftă!!! V-am povestit aici cum mă ascund de ea câteodată. Și da, ne place ciocolata! Mi se pare cel mai tare gust din lume și nu vreau să-mi frustrez copilul de lipsa lui.
Așa că avem voie să mâncăm ciocolată duminica și orice alte dulciuri. Așa că Sophia are voie să-și aleagă ceva dulce pentru duminică. Dacă nu e duminică în ziua de cumpărături, le punem bine pentru acea zi specială. În cazul de față, tot ce a vrut Sophia a fost o prăjitură de la o firmă celebră, cu pandișpan, lapte și puțină ciocolată. Așa ceva aș fi lăsat-o să mănânce chiar și în timpul săptămânii, așa că am fost foarte fericit că nu a vrut mai mult.
Când ne apropiem de casă, îi reamintesc de jucăriile din coș. Nu încerc să i le iau pe ascuns. Nu se face, mi-aș minți copilul. Nu vreau asta. Discutăm despre înțelegerea noastră. Sophia începe să se gândească. La coada de la casă, facem alegerea. Chiar copilul pune deoparte jucăriile în plus și rămâne cu una singură. Uneori, chiar s-a plictisit de a se juca cu ele și le lasă pe toate. Înțelege singură că, dacă n-au interesat-o 20 de minute, n-o vor interesa mai mult nici acasă.
Dacă e ceva foarte scump, discutăm. „Cu banii pe care i-am da pe lucrul ăsta, am putea lua chestiile astea. Și dacă ți-l dorești foarte mult, va trebui să strângi bănuții necesari pentru el. Mergem acasă, verificăm în pușculiță, mai așteptăm să mai strângi și revenim să-l cumperi.” Funcționează de fiecare dată, cel puțin la noi. Între timp, chiar uită de el și nu îl mai cere, chiar dacă strânge bani vreo două- trei zile.
Cam asta este tactica noastră la cumpărături. Nu ne lăsăm copilul acasă, nu ne iau fiori reci pe spinare când ajungem cu el în supermarket, nu evităm raioanele „sensibile”, ci discutăm, negociem, o implicăm și căutăm să ne distrăm.
Sper să funcționeze și la voi tehnica asta, astfel încât să vă pot spune „Spor la cumpărături cu copil cu tot!”