De multe ori aud în jurul meu părinți care spun “Trebuie să îl motivezi să învețe matematică!”, “Să îl motivezi să își facă temele!”, “Să îl motivezi să facă un sport!” și lista poate continua… Toată treaba asta pare o muncă titanică, nesfârșită și istovitoare.
Văd în jurul meu părinți nefericiți, obosiți, încărcați de responsabilități pe toate planurile, care trebuie să mai găsească și căi miraculoase prin care să își determine copiii să facă diverse lucruri. Iar, de cealaltă parte a baricadei, se află copiii- demotivați, plictisiți, fără interese (sau cu interese care nu corespund curriculei în vigoare), care ajung ori să performeze pentru a le face pe plac părinților, ori să se revolte încercând să mai păstreze ceva autentic din sinele lor.
Dar de ce se întâmplă toate astea?
De ce trebuie ca lucrurile să stea așa și nu altfel? De ce, în loc să avem copii fericiți, interesați să afle cât mai multe despre mediul care îi înconjoară, curioși, entuziaști să încerce lucruri noi sau care chiar și-au descoperit o pasiune și vor să o aprofundeze, avem copii nefericiți, plictisiți sau care abandonează când dau de greu? Oare e ceva de domeniul fantasticului sau chiar imposibil să îți motivezi copilul?
Eu zic că nu.
Însă, nu e ceva ușor.
E ceva pentru care trebuie să muncești (TU, părintele) împreună cu copilul tău, încă din prima zi de viață.
De multe ori avem tendința de a pasa responsabilitatea către profesori și sistemul de învățământ. Nu spun că nu ar avea și acestea o parte de responsabilitate aici. Însă, mai spun și că motivația nu e ceva ce ia naștere când copilul începe să meargă la școală. Ci este ceva ce începe să se formeze încă de la naștere. Iar primele persoane responsabile să pună niște baze sănătoase pe care motivația să se dezvolte, suntem chiar noi, părinții.
Bine, bine și cum facem asta?
În primul rând, E NEVOIE SĂ NE CUNOAȘTEM COPILUL.
Asta presupune să fim atenți la el, la ce îi place, ce-l atrage, ce-l pasionează, pentru ce are abilități etc. Pentru asta este nevoie să petrecem timp cu copilul, să îi dăm voie să se manifeste liber (când își alege cărțile pe care vrea să le studieze, jucăriile cu care vrea să se joace sau lucrurile pe care vrea să le facă) și să îl observăm. Făcând asta, în scurt timp, vom realiza că există anumite preocupări pe care copilul nostru le are și care îl captivează și îl antrenează.
Acum urmează pasul al doilea:
odatĂ ce am descoperit această preocupare, datoria noastră este să o susținem și să o încurajăm.
Cum? Prin a-i oferi la îndemână diverse unelte cu ajutorul cărora, el să poată explora în profunzime domeniul ales. E fascinat de grădinărit? Ajută-l să înțeleagă cum cresc plantele, ce nevoi au, ajută-l să crească el însuși una (învățare experiențială), oferă-i cărți pe care să le citiți împreună despre plante, sol, nevoia de lumină, apă, îngrijire etc. Îi plac mașinile? După ce epuizezi toate jucăriile și cărticelele despre asta, îl poți duce la un atelier adevărat și îi poți arăta un motor, din ce e compus, cum funcționează piesele etc.
Iar pasul al treilea ar fi să ne susținem copilul în direcția în care vrea el să meargă și să îl încurajăm să muncească pentru pasiunea sa, astfel încât să evolueze mereu.
Aici, foarte important este să îi remarcăm progresele și să apreciem efortul pe care îl depune. În această etapă, ne interesează ca el să muncească și să depună efort pentru a deveni mai bun, a cunoaște mai mult, a-și duce pasiunea la un alt nivel. Remarcarea progreselor și a efortului depus, discutarea eșecurilor și învățarea din ele, susținerea morală atunci când o va cere și, până la urmă, oferirea oricărui ajutor solicitat, toate acestea sunt ingrediente necesare pentru o reușită.
Așa cum spuneam mai sus, motivația este ceva ce se naște odată cu copilul. Dacă v-ați observat atent copiii încă de când erau foarte mici, ați observat dorința și hotărârea lor de a face ei singuri diverse lucruri. Și satisfacția lor când au reușit să facă asta. Acesta este un aspect foarte important pe care noi, părinții, este necesar să îl hrănim și să îl dezvoltăm: dorința lor de a fi autonomi. Atunci când vrea să se spele singur pe dinți, deși nu poate ține bine periuța, atunci când încearcă să mănânce singur, deși lingurița ajunge oriunde numai în gură nu, atunci când vrea să se lege singur la șireturi, deși ele îi fug printre degete, toate aceste momente sunt prețioase și hrănesc motivația copilului de a învăța, autonomia și curiozitatea lui. Dacă, la toate acestea, adăugăm un mediu familial cald, susținător și hrănitor, bazele succesului sunt clădite!
*** articol pus în foaie pentru taticool.eu de către Raluca Mihai, psiholog consilier autonom și formator certificat. Pe Raluca o puteți găsi pe pagina de fb Sa crestem frumos.