Dacă trebuia să mă fac agent de vânzări, eşuam. Dacă trebuia să lucrez în comerţ, orice fel de comerţ, eram dat afară în secunda doi şi angajatorul mă şi arăta cu degetul, râdea de mine şi probabil împânzea tot oraşul cu poza mea ca să râdă toată lumea.
Să vă spun ce am reuşit să fac…
Fii-miu a răcit. Rău! Cu muci, cu o tuse de nedescris. Noroc că n-a făcut şi febră că eram terminat.
Pediatra ne-a dat siropuri, siropele, spray-uri dar şi aerosoli. Perfect! Ce să mai zic? Respectăm indicaţiile ca la carte şi nu comentăm.
Eh, problema e că fiul meu drag şi scump nu vrea să ia nimic. Măi, nimic! Când vede o sticlă de sirop de tuse, fuge în camera cealaltă şi ţipă la mine: “Nu, tata, nu!”. Nu ştiu de unde a prins frica asta de medicamente pentru că nu a prea luat la viaţa lui de doi ani, traumatizat n-a fost, chinuit nici atât…
Asta cu siropurile o dreg cum o dreg, că i le amestec în mâncare de nici nu le simte. Când vine, însă, vorba de aerosoli, situaţia se îngroaşă ca o mămăligă veche de două săptămâni. E rău de tot.
Am rămas singur acasă cu el şi trebuia să îi fac aerosoli. Nici să mă vadă nu vroia. Nici să mă audă! Mi-am pus eu masca pe nas. Nimic. Nu l-am înduplecat. Am pus măscuţa la toate jucăriile lui. M-a aplaudat. El n-a vrut.
Am zis că recurg la forţă şi o să vadă el că aparatul acela nu îi face nimic rău. N-am putut. Mi se părea că traumatizez copilul şi asta chiar nu vreau să fac. Era speriat de aparatul acela din cale-afară şi plângea cu lacrimi de crocodil doar când mă apropiam de el.
În disperare de cauză, i-am promis că plecăm la bunicii lui de departe, unde abia aşteaptă să meargă de când ne-am întors. I-a plăcut mult acolo. Eh, la asta a percutat.
-Pecăm a bubu? (Plecăm la bunicu’?)
-Da, tati. Dacă faci aerosolii ăştia, tata cumpără bilete de avion şi plecăm la bubu mai repede. (Trebuia să plecăm abia luna viitoare)
-Cu anu-anu? (cu avionul?) Cu busu? (Cu autobusul)
-Da, tati. Plecăm.
Copilul meu se uita atent la mine şi îşi negocia cu un deget aţintit asupra mea tratamentul cu aerosoli.
-Hai, tati, facem?
-Da, tati. Anu-anu, busu, bubu.
Ce să vezi că s-a aşezat lângă mine, a ripostat el puţin când a văzut că apropii măscuţa de faţa lui, dar s-a liniştit.
“Ce uşor a fost”, mi-am zis. La fel s-a întâmplat şi seara şi a doua zi dimineaţă. Dar când să plec la muncă, Jihadul. M-a văzut că mă îmbrac, s-a dus şi el la dulap. Mi-a adus o pereche de blugi, o bluză şi nu se putea hotărî la adidaşi.
-Dar tu unde pleci, tati? L-am întrebat.
-A bubu, anu-anu, busu. Şi îmi arăta cu mânuţele că şi-a făcut aerosoli.
Am înlemnit. Mă simţeam ca un hoţ care şi-a minţit în cel mai oribil mod copilul. El credea că eu plec singur la “bubu” şi pe el l-am păcălit.
I-am explicat că plec la serviciu şi că voi lua bilete de avion să plecăm împreună la bunici. Aşa am făcut. Imediat ce am ieşit pe uşă mi-am sunat soţia, am anunţat-o că plecăm în excursie, a râs, evident, de mine şi, când am ajuns la birou, am cumpărat biletele. Puteam să îi zic că nu am găsit, dar nu aş fi vrut să îl dezamăgesc pentru că înţelegerea e înţelegere.
Piciul s-a distrat pe cinste la “bubu”, n-am ce zice, deşi am stat doar două zile, dar, acum, îmi e şi frică să mă gândesc la ce poate să urmeze la o viitoare răceală.
Vă rog mult, dragi părinţi mai experimentaţi ca mine, să îmi spuneţi cum pot să îmi conving fiul să facă un amărât de tratament cu aerosoli fără să fiu nevoit să scot mulţi bani din buzunar pentru asta!
Mulţumesc!