Cum îmi obișnuiesc copilul să se spele pe mâini

sursa foto: http://cdn.skim.gs/
sursa foto: http://cdn.skim.gs/

Dacă micuțul s-a obișnuit să folosească olița, atunci este suficient de mare pentru a învăța să se spele pe mâini de fiecare dată când folosește olița/ toaleta.

Cum exemplul reprezintă modalitatea cea mai bună de învățare, fii tu însuți un exemplu pentru copilul tău, lasă-l să vadă că te speli pe mâini înainte de a ieși din baie și cum faci lucrul acesta. Dacă te va vedea, o să înceapă să asocieze mersul la baie cu spălatul pe mâini.

Este important ca învățarea să fie un proces distractiv și atrăgător pentru copil, pentru a nu ajunge în situația în care va trebui să-l obligi/ ameninți să se spele pe mâini. Spălatul mâinilor trebuie să devină un reflex, iar lucrurile distractive sunt învățate mult mai ușor de copii.

O modalitate ar fi recompensele – un sticker, o îmbrățișare etc. Indicat ar fi să folosești două recompense: una pentru folosirea oliței și pe cealaltă pentru spălarea pe mâini, recomandă pediatrul David Geller, într-un articol publicat pe BabyCenter.com. În acest fel, spune acesta, recompensezi clar fiecare etapă îndeplinită.

În cazul în care copilul tău folosește olița de ceva timp, vei avea nevoie de o altă abordare. „Oferă-i un motiv bun pentru spălat”, spune David Geller. Spune-i că s-ar putea îmbolnăvi, că microbii îi pot ajunge în gură, dar fără a transforma acest lucru într-o obsesie, iar el să ajungă să se spele din 10 în 10 minute.  „Este suficient să-l înveți să aibă obiceiul să se spele pe mâini atunci când este vorba de o activitate care duce la mâini murdare  – când își acoperă gura la strănut, tuse, când folosește toaleta, e la locul de joacă, pune mana pe ceva murdar etc.”

Și nu uita – înainte de a insista ca el să se spele pe mâini, asigură-te că și tu faci același lucru și că ești un model bun pentru el.

Sursa: BabyCenter.com