Mare paranghelie mare ce se dă la mine în curte, în week-end. A făcut odorul un an, așa că „i-am luat moţul” cum se spune. Buuun. Invitată familia, prietenii apropiați, ce mai? Vreo 40 de oameni tot ne-am adunat. N-am făcut nimic ieșit din comun: un grătar, un spriț, copiii prin iarbă, piscine, trambuline și nisip… de-astea, cum spuneam, obișnuite.
Am mai scris eu într-un post anterior că nu îmi tratez copilul cu mănuși și n-am mințit. Să explic din nou: dacă pune mâna pe câine, n-o să mă vedeți că zbor ca Superman până la baie să îl spăl pe mâini. Dacă rupe iarba sau scurmă prin pământ, la fel, nu mă agit peste măsură. Cel mult îl duc la cişmea, îl spăl puțin și îi dau drumul din nou prin curte. Nu că aș fi neglijent, bla, bla, bla… dar și medicii spun că atâta timp cât nu e periculos, lasă-l să experimenteze că doar așa învață și ce să vedeți? Își face anticorpi. Și nu, un fir de iarbă mâncat nu a omorât pe nimeni.
Până aici totul perfect. Al meu fiind cel mai mic din zonă, nu merge încă în picioare, dar vrea să fie peste tot în același timp dacă se poate. Ba de-a buşilea (că între timp a devenit expert), ba ținut de mânuţe, ba târându-se după diverse chestii, rostogolindu-se prin iarbă și toate derivatele. La un moment dat, însă, o ia pe nevastă-mea una dintre invitate, o prietenă de-a socră-mii ceva mai în vârstă, care nu are copii și îi spune:
– Draga mea, nu crezi că exageraţi?
– Cu ce, doamnă?
A mea se gândea că se referă la faptul că am făcut prea multă mâncare…
– Prea îl lăsați să facă ce vrea… Și e mic… Se târăşte prin iarbă și poate îl ia frigul la spate.
A mea, deșteaptă cum e, zâmbește politicos, se eschivează și își vede de-ale ei. Femeia rămâne cu nedumerirea și speram să își vadă de treabă. Nu, domnule, nu! Cred că a bătut-o soarele în cap prea tare că a simțit nevoia să facă instrucție cu cei mici. Probabil o deranja hărmălaia. Presupun că toată lumea știe că, într-o curte cu mai mult de trei copii, se creează haos. Așa a fost și la noi.
Cum spuneam, femeia intrase pe filmul ei și avea veleităţi de educatoare, instructor și ce mai vreți voi. În primul rând, mi-a luat copilul din iarbă, ca să nu-l ia frigul la spate. A mers și i-a cerut soacră-mii insistent să îl spele pe mâini cu săpun că e plin de microbi de la iarbă și pământ. A scăpat de el și i-a luat pe ceilalți în primire:
-Vlad, nu e frumos ce faci! Nu mai alerga așa! Miruna, stai liniștită că o să cazi și ai să te lovești! Issa, ridică-te de pe jos că ai să răceşti.
Și a continuat așa minute bune, deși, logic, niciun copil nu o băga în seamă. Or fi ei mici dar măcar știu că trebuie să asculte de mama și tata cu o extensie spre bunici și… cam atât.
Noi am rămas mască. Femeia striga la copii deși toți părinții erau relaxaţi. Pe niciunul nu îl deranja că ăștia mici mişună prin iarbă ca omidele pe frunze, ba chiar erau fericiți că nu trebuie să stea mereu cu ochii pe ei ca pe butelie. N-aveau ce să păţească… Când a văzut că nu e băgată în seamă, logic ar fi fost să se retragă în colțul ei, să socializeze cu lumea și să nu mai insiste. Eh, n-a fost așa. A mai încercat de câteva ori să îi facă pe prunci să îi asculte ordinele, până când a întâlnit niște priviri de mame aproape ucigătoare, aș putea spune. Niciuna nu i-a zis nimic, că nah… nu vroiau să strice petrecerea copilului, dar din ochii lor săreau săgeți mai ceva ca în bătălia de la Călugăreni. Mihai Viteazul și oastea lui au fost mici copii.
Într-un final, femeia renunță, se retrage lângă soacră-mea, singura persoană pe care o cunoştea de acolo, de altfel, și începe să îi toarne că nu ne educăm copilul cum trebuie, că suntem inconştienţi, că îl vrem bolnav și noi și toți ceilalți părinți din curtea noastră. Auzeam ce spune şi dădeam mărunt din buze… Pană la urmă, n-a mai suportat atâta „impertinenţă” și „nepăsare” și s-a retras la domiciliu. Doamne, bine a făcut! Eram la un pas să… stric petrecerea. Nu intru în detalii că mă iau nervii iar :).
Acum stau și mă întreb:
- Frate, n-ai copii, de ce te crezi deștept? Un părinte, INSTINCTIV, va ști mereu ce e bine pentru odrasla lui și ce nu.
- Cu ce drept îmi faci reproşuri vis-a-vis de copilul meu? Nu tu îl crești, nu tu ai grijă de el!
- Nu îți face plăcere să stai printre copii? Nu sta! E simplu.
- Să îi spui copilului meu că nu e frumos ce face? What the fuck??? De unde și până unde intervii tu, un străin, în educația pe care eu vreau să i-o dau?
- Cum te gândești tu că e ok să ridici tonul la copilul meu cu mine de faţă? Pai nu te mănânc de viu/vie? În cazul ăsta nu, că stric petrecerea, dar cu prima ocazie te taxez.
Da… De deştepţi/ deştepte de astea e plin pământul. Nu-mi plac săritorii ăștia în ajutor şi le-aş ţine un curs intensiv de „ţinut gura şi părerile pentru ei”.