„De ce copilul meu vrea mereu să se joace cu telefonul când i-am cumpărat o sumedenie de jucării?”
„De ce copilul meu vrea mereu cu tableta când are 6 tipuri de puzzle?”
„De ce vrea mereu la oalele din dulap când păpuşile zac în sufragerie?”
„De ce vrea doar între hârtiile mele și la laptopul meu și nu e interesat de maşinuţe?”
Sunt întrebări pe care foarte mulți și le pun fără să își dea seama că răspunsul le stă chiar în faţă. Răspunsul e la ei și nu realizează asta.
Un copil, oricât de mic, are o putere de imitaţie fantastică. De fapt, el așa învață: prin imitaţie. Și da, te imită pe tine, părintele lui. Imită activitățile tale, acțiunile tale, limbajul tău, atitudinea ta.
Poate nu o dată, ați văzut copii „isterici”. Da, e din familie. Poată sună dur, dar așa e. Copilul copiază absolut tot.
Dacă tu petreci timp pe tabletă, degeaba i-ai cumpărat 6 tipuri de puzzle. Dacă nu te joci cu el, nu îl ajuţi să construiască, nu te implici, 100% va vrea și el să facă ceea ce faci tu. Obișnuința ta devine și a lui. De unde știu asta? Din proprie experiență, din păcate. Cum am ajuns să îmi dau seama? Vorbind cu specialişti.
De când a apărut copilul în viața nostră, am vrut și în continuare vrem să îi oferim tot ce putem noi mai bun. I-am cumpărat toate jucăriile care ni s-au părut interesante, jucării de care el a fost atras. Că nu le bagă în seamă din prima, asta e altă poveste. Așa se face că ne-am umplut casa de puzzle-uri, mașini de tuns iarba, mașini de curse, corturi, ba chiar, la un moment dat, am avut în sufragerie și un castel gonflabil. Nu am făcut rabat de la nimic și da, am și exagerat.
Ei bine, cu toate jucăriile alea multe din casă, dacă vede telefonul pe masă, lasă tot și vrea să îi pun filmuleţe, să îi arăt poze sau doar să îl las să butoneze. Dacă vede tableta, știu clar ce urmează. Nu știe să îi spună pe nume, așa că ii spune „MU”. I-am instalat un joc cu sunetele animalelor și „MU” i-a rămas numele.
Cum spuneam, multă vreme, m-am întrebat de ce e așa atras de aceste două gadget-uri. Iniţial, am spus că e secolul vitezei, că ei se dezvoltă altfel decât am făcut-o noi, că bla, bla, bla. Nimic mai fals! Întrebări serioase mi-am pus atunci când refuza categoric să construiască diverse din piese de puzzle, când mașinile au ajuns să fie pline de praf, iar el „MU” în sus, „MU” în jos.
Da, greșeala a fost la mine. Cum serviciul ăsta, bată-l vina, ne ocupă mult timp chiar și din timpul liber, fără să îmi dau seama, i-am inoculat faptul că telefonul e mișto, că se folosește foarte des, că tableta e la fel de mișto, că o folosești aproape la fel de des. Mai rezolvam o problemă la telefon în timp ce ne jucam, mai verificam un mail pe tabletă în timp ce el era pe lângă mine, ca să fiu sincer, mai dădeam un scroll pe Facebook şi tot aşa.
În urma unei discuții purtate cu o prietenă psiholog, mi-am dat seama de toate astea. Când mi-a spus simplu: ” Copilul se joacă mai ales cu ce te joci tu!” sincer, mi s-a făcut ruşine. Ruşine de mine că nu mi-am dat seama din prima. Cei mici nu înțeleg că mama sau tata mai au și treabă, că vorbesc la telefon ca să rezolve diverse probleme, că stau pe tabletă ca să rezolve și alte probleme. Pentru ei, totul este o joacă şi e foarte normal să fie aşa.
În consecinţă, am reconfigurat traseul. O perioadă destul de lungă de timp, am renunțat la telefon cam 80% din timpul petrecut cu el, iar la tabletă de tot. Nu sunt nebun, draconic sau ceva pui de dictator. Nu! În continuare, există momente în care mai vedem un desen animat pe youtube sau mai ascultăm vocea animalelor, dar oricum, timpul petrecut în fața tabletei sau al telefonului s-a diminuat drastic.
La ce rezultat am ajuns, vă întrebați? Au fost crize de supărare? S-au creat frustrări? NU!
În prima fază, a apărut puțină confuzie, dar implicarea mea în construcția unui tren din puzzle-uri și organizarea unor veritabile curse de mașini prin mijlocul sufrageriei au rezolvat problema.
Da, copilul se joacă cu ce ne jucăm noi! Acum depinde de fiecare în parte cu ce vrea să se joace. Chiar cred că o joacă cu mașini, cu oale în bucătărie sau cu făina din sertar le dezvoltă celor mici mult mai mult imaginația decât un telefon sau o tabletă. Nu zic să le scoatem din circuit, dar totuși, să nu devină o prioritate.
Mai există situaţia în care, ca să mai „scape de ei”, părinţii îşi uită copiii în faţa tabletelor sau a televizorului. Cu asta… chiar nu sunt de acord. Mai bine dă-i un polonic, o oală şi faceţi concert. Orice!