Expresia asta, din titlu, am auzit-o de “N” ori de la diferiți oameni. Eu încă nu știu cum stă treaba că al meu e mult prea mic. Și nici din proprie experiență nu știu pentru că am o soră și veșnic am fost nevoit să îmi împart jucăriile, ciocolata, televizorul și tot ce mai aveam eu, de vroiam, de nu vroiam.
Acum când, deocamdată, prințul e singur la părinți parcă plec urechea mai mult la ce e în jurul meu și îmi pun tot felul de întrebări. Așa se face că m-am întrebat dacă cei care sunt singuri la părinți sunt sau nu egoiști. În mintea mea răspunsul era clar: da, sunt! Ei bine, psihologii mi-au dat cu convingerea de pământ și mi-au spus că sunt dus cu pluta, ar mai trebui să citesc, că am idei preconcepute, să mă documentez mai mult și clar să îmi schimb optica.
“Puiu, dă-i și lui X jucăria ta puțin să se joace și el/ea! Nu i-o dau! Hai, te rog! Nu i-o dau!”. Se pare că așa ceva nu înseamnă că cel mic e egoist. Înseamnă că așa a fost învățat acasă, involuntar, de către părinți. Mi-am sunat o prietenă bună, psiholog, și am rugat-o să îmi explice cum stă treaba, ca să pot să împărtășesc și cu voi. Sunt cei mici egoiști când se văd regi peste toate jucăriile, peste casă, peste părinți și niciodată nu vor să împartă cu alți copii lucrurile lor?
Ei bine, am aflat că studiile din ultimele decenii arată că, dimpotrivă, copilul singur la părinți beneficiază de toată atenția, dragostea și resursele financiare ale părinților și astfel are o dezvoltare intelectuală mai mare și o încredere în sine mai ridicată față de copiii cu frați.
“Toți copiii au dificultăți în a-și împărți jucăriile, în special cei mici. Este o parte normală a dezvoltării. A ști și a accepta acest lucru este primul pas în a-i ajuta să devină persoane generoase. Egoismul vine înaintea generozității – în timpul celui de-al doilea și al treilea an copilul își creează identitatea separat de cea a mamei. Copilul în creștere dezvoltă atașament față de persoane și față de lucruri.” –Ioana Șuteu, psiholog clinician, psihoterapeut, trainer.
Așa se face că noi, adulții, nu trebuie să avem așteptări mari de la cei foarte mici, mai ales când vine vorba de împărțirea lucrurilor. Și la acest capitol există explicații medicale, clare și concludente, bazate pe cercetări și studii:
“Nu trebuie să ne așteptăm ca cei mici să își împartă lucrurile înainte de vârsta de 6 ani. A fi generos presupune empatie iar aceasta nu apare înainte de această vârstă. E important să nu forțăm copilul să își împartă lucrurile, ci să creăm atitudini și situații care să încurajeze copilul să împartă.” – Ioana Șuteu, psiholog clinician, psihoterapeut, trainer.
Tot pe noi, părinții, pică tot greul. Noi suntem cei care trebuie să îi învățăm și cum stă treaba cu împărțitul și cu generozitatea. Dacă ne văd pe noi că suntem darnici, mai ales cu ei, vor fi și ei la rândul lor cu cei din jur. Totul ține, evident, de noi. Și de data aceasta puterea exemplului este aur!
“S-a observat că cei care au fost atașați de părinți în primii doi ani de viață, devin copiii care vor obișnui să împartă. Astfel nu este de neglijat conectarea părinte-copil întrucât copilul va da dacă i s-a dat. Putem învăța copiii să împartă oferindu-le exemplul propriu: dacă mama își împarte lucrurile e ok să mi le împart și eu. O altă modalitate de a învăța copilul să împartă (sau orice altă abilitate) este prin joc. Nu trebuie subestimată puterea jocului. Jocul este limbajul pe care copiii îl înțeleg.”– Ioana Șuteu, psiholog clinician, psihoterapeut, trainer.
M-am întrebat cum stă treaba asta cu egoismul versus generozitate de multe ori. Nu odată am văzut în parc copii care se ceartă și inevitabil plâng de la o jucărie. Mi se părea ciudat, frustrant și încercam să găsesc cauza. V-am zis și la început: eram convins că cei singuri la părinți sunt egoiștii și de la ei pleacă tot. Văd că nu e chiar așa. Dar cum îi faci să înțeleagă? Asta a fost o nebuloasă. Acum însă lucrurile îmi sunt puțin mai clare și, pentru că sunt generos din fire, vă mai vând un pont:
“Copiii pot fi învățați să își comunice nevoile prietenilor și să se joace pe rând cu jucăria dorită. Pentru copiii mici, o durată de așteptare e de dorit să nu depășească două minute. Intervalul se crește apoi în funcție de vârstă. Este important să protejăm interesele copilului, în același timp când îl învățăm să împartă. E ok să fie egoist cu jucăria favorită și poate fi generos cu altele.”– Ioana Șuteu, psiholog clinician, psihoterapeut, trainer.
Sper că și pentru voi lucrurile sunt acum mai clare. Vedem cum vom sta și cu practica, nu? Că în teorie toți suntem buni. Hai, baftă, vouă celor care vă confruntați cu problema asta și împărtășiți și cu noi, ăștia mai novice, experiențele! Doar unii de la alții învățăm să-i creștem frumos.
Pe Ioana Șuteu o puteți găsi la cabinetul individual de psihologie din Cluj-Napoca, strada Eroilor, nr. 10, ap. 17 sau la numărul de telefon: 0740080171.